Sfântul Proroc Ioil era din neamul lui Ruben și provenea dintr-un sat numit Metomor. A fost unul dintre prorocii Vechiului Testament, cunoscut pentru profețiile sale despre pustiirea Ierusalimului și pentru sfaturile sale către popor
În timpul împăratului roman păgân Maximilian, care a domnit cu mare cruzime, a trăit în Egipt un ostaș viteaz pe nume Uar. Deși era soldat al împăratului pământesc, în taină slujea Împăratului ceresc — lui Hristos.
În Egipt trăia o văduvă creștină numită Cleopatra, originară din Palestina. Soțul ei fusese căpitan în oaste și murise acolo. Avea un fiu tânăr, Ioan. Cleopatra a privit de departe pătimirea Sfântului Uar și, văzând cum a murit pentru Hristos, a fost cuprinsă de adâncă evlavie.
Sfântul Proroc Ioil era din neamul lui Ruben și provenea dintr-un sat numit Metomor. A fost unul dintre prorocii Vechiului Testament, cunoscut pentru profețiile sale despre pustiirea Ierusalimului și pentru sfaturile sale către popor, îndemnându-l la post și pocăință, ca mijloace prin care omul își poate îmblânzi și apropia pe Dumnezeu.
El a vestit, de asemenea, venirea Duhului Sfânt „peste tot trupul”, adică revărsarea harului dumnezeiesc asupra tuturor oamenilor, precum și înfricoșata Judecată de Apoi, când Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale. După o viață sfântă și plină de credință, prorocul Ioil s-a mutat la Domnul cu pace, fiind îngropat în ținutul său natal.
Se crede că el a trăit cu aproximativ 800 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Numele lui „Ioil” înseamnă „iubirea lui Dumnezeu”, sau „pârga” (adică începutul, rodul cel dintâi) al lui Dumnezeu.
Pătimirea Sfântului Mucenic Uar și a celor șapte dascăli împreună cu el
(19 octombrie)
În timpul împăratului roman păgân Maximilian, care a domnit cu mare cruzime, a trăit în Egipt un ostaș viteaz pe nume Uar. Deși era soldat al împăratului pământesc, în taină slujea Împăratului ceresc — lui Hristos. Din pricina fricii de prigoanele împotriva creștinilor, își ascundea credința, dar în inimă era plin de dragoste pentru Dumnezeu.
Când împăratul Maximilian a pornit o prigoană cumplită împotriva creștinilor, poruncind ca toți cei ce refuză să aducă jertfă idolilor să fie uciși, porunca a ajuns și în Egipt. Mulți credincioși au fost chinuiți și omorâți în felurite moduri.
Uar, deși încă nu-și mărturisise deschis credința, mergea noaptea prin temnițele unde erau închiși creștinii, plătea străjerii ca să poată intra, săruta legăturile sfinților mucenici, le spăla rănile, le aducea hrană și îi ruga să se roage pentru el, ca să-i dăruiască Dumnezeu puterea de a-I fi credincios până la capăt.
Într-o zi au fost prinși șapte dascăli creștini care se ascundeau prin pustietăți și aduși înaintea dregătorului Egiptului. După ce au fost cercetați și bătuți pentru credința lor neclintită, au fost aruncați în temniță. Auzind de ei, Uar a mers noaptea, ca de obicei, și, mituitorindu-i pe străjeri, a intrat la sfinți. Le-a dezlegat mâinile și picioarele din lanțuri, le-a adus hrană, pentru că erau flămânzi de opt zile, și i-a îmbărbătat, zicând:
„Fericiți sunteți voi, robii Domnului, că v-ați arătat credincioși până la sânge! Cununa răbdării voastre se împletește în ceruri. Mâine veți fi duși la moarte, dar împărăția cerurilor vă este deschisă. Rugați-vă și pentru mine, căci doresc și eu să sufăr pentru Hristos, dar mă tem de chinuri.”
Sfinții i-au răspuns că nimeni nu poate primi cununa fără să rabde și l-au îndemnat să se alăture lor în nevoință. Cuvintele lor au aprins inima lui Uar de dragoste pentru Hristos.
A doua zi, când slujitorii au venit să-i ducă la judecată, l-au găsit pe Uar stând lângă cei legați. Când l-au întrebat de ce riscă viața sa, el le-a răspuns că este gata să moară pentru Hristos împreună cu creștinii.
Înaintea dregătorului, cei șapte mărturisitori au fost siliți să jertfească idolilor, dar au refuzat. Au fost bătuți cumplit, iar când judecătorul a observat că sunt numai șase, întreba unde este al șaptelea. Atunci a apărut Uar și a spus:
„Eu sunt al șaptelea! Celălalt și-a încheiat alergarea, iar eu îi iau locul, ca să sufăr pentru Hristos împreună cu frații mei.”
Mâniat, dregătorul l-a mustrat pentru că a părăsit oastea împăratului, dar Uar i-a răspuns:
„Cinstea ta și leafa împărătească nu valorează nimic pe lângă Trupul și Sângele Domnului meu. Hristos este viața mea, și pentru El vreau să mor.”
Judecătorul a poruncit să fie spânzurat gol și bătut fără milă. În timp ce era chinuit, Uar a cerut sfinților să-l binecuvânteze și să se roage pentru el. Ei se rugau cu lacrimi, iar el răbda cu bucurie, zicând:
„Simt ajutorul Stăpânului meu — chinurile mi se par nimic!”
Atunci l-au sfâșiat cu unghii de fier, i-au jupuit pielea și i-au tăiat carnea, până când măruntaiele i s-au vărsat pe pământ. Sfinții au plâns văzându-l, dar au rămas neclintiți în credință. După ore întregi de chinuri, Sfântul Uar și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar trupul i-a fost aruncat afară din cetate, spre a fi mâncat de câini.
Văduva Cleopatra și minunile de după mucenicie
În Egipt trăia o văduvă creștină numită Cleopatra, originară din Palestina. Soțul ei fusese căpitan în oaste și murise acolo. Avea un fiu tânăr, Ioan. Cleopatra a privit de departe pătimirea Sfântului Uar și, văzând cum a murit pentru Hristos, a fost cuprinsă de adâncă evlavie.
După ce trupul sfântului a fost aruncat afară din cetate, ea a mers noaptea cu slujnicele sale, a luat trupul și l-a îngropat cu cinste în casa ei, într-o cameră, aproape de patul său.
Câțiva ani mai târziu, când prigoana s-a mai potolit, Cleopatra a hotărât să se întoarcă în patria sa și a dorit să ducă cu sine moaștele Sfântului Uar. Ca să nu fie împiedicată, a spus stăpânitorului că dorește să ducă acasă trupul soțului ei, căpitan roman. Obținând permisiunea, a luat în taină moaștele sfântului și le-a dus în Palestina, în satul Edra, lângă Muntele Tabor.
Acolo a zidit o biserică în numele Sfântului Uar. În timpul zidirii, fiul ei Ioan a primit chemare la oaste din partea împăratului, dar mama lui a hotărât să nu-l trimită până la sfințirea bisericii. Când lăcașul a fost gata, Cleopatra a așezat moaștele sfântului la altar și a pus deasupra brâul și haina militară a fiului ei, rugându-se ca Sfântul Uar să-i fie ocrotitor.
După sfințirea bisericii, au făcut ospăț mare. În timpul sărbătorii, Ioan s-a îmbolnăvit brusc și, în acea noapte, a murit. Mama sa, copleșită de durere, a alergat la mormântul Sfântului Uar, plângând și reproșându-i că nu a ajutat-o, deși i-a arătat atâta cinste.
Pe când plângea, a adormit de oboseală, și i s-a arătat în vis Sfântul Uar, ținând pe fiul ei Ioan în brațe, amândoi strălucind de lumină cerească. Sfântul i-a spus:
„De ce te plângi, femeie? Nu am uitat binefacerile tale. Fiul tău este acum ostaș al Împăratului ceresc, slujind lui Hristos între îngeri. Tu însă roagă-te și rabdă, căci atunci când va fi vremea, vei fi și tu cu noi.”
Trezindu-se, Cleopatra a fost plină de pace și bucurie. A îngropat trupul fiului ei lângă mormântul Sfântului Uar și a ales să-și petreacă restul vieții acolo, în rugăciune, post și milostenie.
Timp de șapte ani, a trăit lângă biserică, slujind lui Dumnezeu. În fiecare duminică, în rugăciune, vedea în vedenie pe Sfântul Uar și pe fiul ei în slavă cerească. Apoi s-a mutat și ea la Domnul, fiind îngropată lângă fiul ei și lângă moaștele Sfântului Uar.
Astfel, sufletele lor se află împreună în bucuria veșnică, înaintea lui Dumnezeu, căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
