In stoc Sfinti Martie Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu Ic_0317_SfAlexiev4 149,00 lei 17 martie Ajuns la vârsta căsătoriei, Alexie a fost logodit cu o fecioară de neam împărătesc. Totuși, chiar în noaptea nunții, Alexie a decis să renunțe la viața lumească. I-a oferit miresei sale un inel și un brâu, rugând-o să le păstreze, apoi a plecat în taină din casa părintească, îmbrăcând haine modeste și îndreptându-se spre Laodiceea, apoi spre... Vezi
In stoc Sfinti Martie Sfantul Artemon Episcopul Seleuciei din Pisidia Ic_0324_SfArtemon 149,00 lei 24 martie Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut şi crescut, petrecea viaţă cinstită, în zilele Sfinţilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Vezi
In stoc Sfinti Martie Sfantul Artemon Episcopul Seleuciei din Pisidia model Athos Ic_0324_SfArtemonAth 149,00 lei 24 martie Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut şi crescut, petrecea viaţă cinstită, în zilele Sfinţilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Iosif Imnograful Ic_0404_SfIosifImn 149,00 lei 4 aprilie Pomenirea Sfantului Cuvios Iosif Imnograful Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfântul Cuvios Iosif, imnograful și scriitorul de cântări Ic_0404_SfIosifImnv2 149,00 lei 4 aprilie Sfântul Iosif Imnograful este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 4 aprilie. El a fost un mare imnograf și poet bisericesc din secolul al IX-lea, cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea imnografiei bizantine. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Cuvios Zosima Ic_0404_SfZosima 149,00 lei 4 aprilie Pomenirea Sfantului Cuvios Zosima Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Cuvios Zosima, Sfantul Cuvios Gheorghe de la Maleon model Athos Ic_0404_SfZosimaGheAth 149,00 lei 4 aprilie Pomenirea Sfantului Cuvios Zosima, Sfantului Cuvios Gheorghe de la Maleon Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Cuvios Zosima, Sfantul Cuvios Gheorghe de la Maleon, Sfantul Iosif Imnograful Ic_0404_SfZosimaGheIosif 149,00 lei 4 aprilie Pomenirea Sfantului Cuvios Zosima, Sfantului Cuvios Gheorghe de la Maleon, Sfantului Iosif Imnograful Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Cuvios Zosima impartasind pe Maria Egipteanca Ic_0404_SfZosimaMEgip 149,00 lei 4 aprilie Pomenirea Sfantului Cuvios Zosima Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfintii Mucenici din Cartagina model Athos Ic_0410_SfMcCartagAth 149,00 lei 10 aprilie Pătimirea Sfinţilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompia, Zinon, Alexandru, Teodor şi cei împreună cu dînşii Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfintii Mucenici din Cartagina Ic_0410_SfMcCartagina 149,00 lei 10 aprilie Pătimirea Sfinţilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompia, Zinon, Alexandru, Teodor şi cei împreună cu dînşii Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Ierarh Simeon Varsava, Sfantul Ierarh Macarie Notara model Athos Ic_0417_SfSimeMacarAth 149,00 lei 17 aprilie Sfantul Ierarh Simeon, Sfantul Ierarh Macarie Notara Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Ierarh Simeon Varsava, Sfantul Ierarh Macarie Notara Ic_0417_SfSimeonMacarie 149,00 lei 17 aprilie Sfantul Ierarh Simeon, Sfantul Ierarh Macarie Notara Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfanta Cuvioasa Elisabeta Ic_0424_SfElisValentin 149,00 lei 24 aprilie Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Rodostol, cetatea Misiei, ostaşi creştini pe lângă ighemonul acelui loc, numit Avsolan. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfanta Cuvioasa Elisabeta, Sfantul Mucenic Valentin model Athos Ic_0424_SfElisValentinAth 149,00 lei 24 aprilie Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Rodostol, cetatea Misiei, ostaşi creştini pe lângă ighemonul acelui loc, numit Avsolan. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfanta Cuvioasa Elisabeta, Sfantul Mucenic Valentin model bizantin Ic_0424_SfElisValentinBiz 149,00 lei 24 aprilie Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Rodostol, cetatea Misiei, ostaşi creştini pe lângă ighemonul acelui loc, numit Avsolan. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Ierarh Iorest, Sfantul Ierarh Sava Ic_0424_SfIorestSava 149,00 lei 24 aprilie Sfântul Ierarh Iorest era fiu de ţărani din Transilvania. Iubind din copilărie pe Hristos, s-a făcut călugăr în obştea Mănăstirii Putna, schimbându-şi numele din Ilie în Iorest. Acest Sfânt Mucenic Sava a fost pe vremea lui Aurelian împăratul Romei, şi avea dregătoria de stratilat, adică de voievod, fiind de neam got. Vezi
In stoc Icoane Aprilie Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul Ic_0424_SfIosif 149,00 lei 24 aprilie Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu "Cununa sfinţeniei" şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele episcopului Iosif al Maramureşului. Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău Ic_0504_SfMavra 149,00 lei 4 mai Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău a viețuit într-o epocă de adâncă trăire duhovnicească, la cumpăna dintre sfârșitul secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea, într-un ținut binecuvântat de Dumnezeu, unde liniștea munților și asprimea vieții pustnicești au fost locul desăvârșirii multor nevoitori ai credinței. Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfantul Cuvios Nichifor, Sfanta Mucenita Pelaghia model Athos Ic_0504_SfNichiforPelagAth 149,00 lei 4 mai Pătimirea Sfintei fecioare şi Muceniţe Pelaghia si a Sfantului cuvios Nichifor Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfantul Cuvios Nichifor, Sfanta Mucenita Pelaghia Ic_0504_SfNichiforPelaghia 149,00 lei 4 mai Pătimirea Sfintei fecioare şi Muceniţe Pelaghia si a Sfantului cuvios Nichifor Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfantul Apostol Simon Zilotul Ic_0510_SfApSimon 149,00 lei 10 mai Sfîntul Apostol Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfantul Apostol Simon Zilotul model Athos Ic_0510_SfApSimonAth 149,00 lei 10 mai Sfîntul Apostol Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Vezi
In stoc Sfinti Mai Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova Ic_0510_SfCalistrat 149,00 lei 10 mai Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova originar din Burdujeni, Suceava, a avut o viață dedicată monahismului și slujirii ortodoxe. În 1925, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria Neamțului, marcând începutul unei vieți pline de dăruire religioasă. Vezi