In stoc Icoane August Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt Hozevitul Ic_0805_SfIoanHozevitulv5 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfanta Cuvioasa Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul Ic_0805_SfNona 139,00 lei 5 august Pomenirea Sfintei Cuvioase Nona, mama Sfantul Grigorie Teologul. Sfânta Nona a fost o mamă dedicată creșterii copiilor săi în spiritul credinței creștine. Iubirea sa pentru Grigorie, Gorgonia și Cezar era profundă și autentică, bazată pe harul divin. Vezi
In stoc Icoane Iisus Hristos Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos, model Athos Ic_0806_SchiFataAthos 139,00 lei 6 august Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Vezi
In stoc Icoane Iisus Hristos Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos, model bizantin Ic_0806_SchiFataBizant 139,00 lei 6 august Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Vezi
In stoc Icoane Iisus Hristos Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos Ic_0806_SchimbareaFata 139,00 lei 6 august Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Vezi
In stoc Icoane Iisus Hristos Schimbarea la fata a Domnului Iisus Hristos Ic_0806_SchimbareaFatav2 139,00 lei 6 august Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Vezi
In stoc Sfinti August Sfantul Apostol Tadeu, unul din cei saptezeci Ic_0821_SfApostolTadeu 139,00 lei 21 august Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. Vezi
In stoc Sfinti August Sfantul Apostol Tadeu, unul din cei saptezeci Ic_0821_SfApostolTadeuv2 139,00 lei 21 august Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. Vezi
In stoc Sfinti August Sfantul Apostol Tadeu Ic_0821_SfApTadeu 139,00 lei 21 august Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. Vezi
In stoc Sfinti August Sfantul Apostol Tadeu model Athos Ic_0821_SfApTadeuAth 139,00 lei 21 august Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Şi s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul şi s-a minunat auzind propovăduirea lui şi văzând îngereasca lui viaţă, şi a fost botezat de către dânsul. Vezi
In stoc Sfinti August Sfintii Gherman, Zosima si Savatie de la Solovat Ic_0821_SfSolovat 139,00 lei 21 august Sfintii Gherman, Zosima si Savatie de la Solovat Vezi
In stoc Sfinti August Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul model Athos Ic_0829_TaiereaCapSfIoanAth 139,00 lei 29 august Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească... Vezi
In stoc Sfinti August Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul Ic_0829_TaiereaCapSfIoanB 139,00 lei 29 august Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească... Vezi
In stoc Sfinti August Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul bizantin Ic_0829_TaiereaCapSfIoanBiz 139,00 lei 29 august Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească... Vezi
In stoc Sfinti August Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul Domnului Ic_0829_TaiereaCapSfIoanBv2 139,00 lei 29 august Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească... Vezi
In stoc Sfinti August Taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul Domnului Ic_0829_TaiereaCapSfIoanBv3 139,00 lei 29 august Sfîntul Ioan, Înaintemergătorul Mîntuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pămînt. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească... Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfântul Atanasie de la Brest Litovsk Ic_0905_SfAtanasie 139,00 lei 5 septembrie Sfântul Atanasie de la Brest-Litovsk este cunoscut pentru mărturisirea sa de credință și martiriul suferit în secolul al XVII-lea, în special în Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Prooroc Zaharia Ic_0905_SfProorocZaharia 139,00 lei 5 septembrie Sfîntul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, avînd femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Prooroc Zaharia model Athos Ic_0905_SfProorocZahariaAth 139,00 lei 5 septembrie Sfîntul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, avînd femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul Ic_0905_SfPrZaharia 139,00 lei 5 septembrie Sfîntul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, avînd femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Pomenirea Minunii Sfantului Arhanghel Mihail, facuta in Colose Ic_0906_MinSfArMihail 139,00 lei 6 septembrie Pomenirea Prea Slăvitei minuni a Sfîntului Arhanghel Mihail, care s-a făcut în Colose. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Pomenirea Minunii Sfantului Arhanghel Mihail, facuta in Colose model Athos Ic_0906_MinSfArMihailAth 139,00 lei 6 septembrie Pomenirea Prea Slăvitei minuni a Sfîntului Arhanghel Mihail, care s-a făcut în Colose. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Pomenirea Minunii Sfântului Arhanghel Mihail, facuta in Colose model bizantin Ic_0906_MinSfArMihailBiz 139,00 lei 6 septembrie Pomenirea Prea Slăvitei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail, care s-a făcut în Colose. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Ierarh Dimitrie de Rostov Ic_0921_SfDimitrieRostov 139,00 lei 21 septembrie Pe această ramură de rai, pe Dimitrie sfinţitorul şi făcătorul de minuni l-a crescut Rusia cea mică. El s-a născut într-o cetate mică şi neînsemnată, care se numea Macarova, fiind departe de cetatea Kievului ca la cincizeci de stadii. Vezi