In stoc Icoane Octombrie Sfântul Apostol și Evanghelist Luca Ic_1018_SfApLucav4 149,00 lei 18 octombrie Sfantul Evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcîndu-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzîndu-se desăvîrşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare Ic_1021_SfIlarion 149,00 lei 21 octombrie Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului au fost eleni, din care s-a născut Ilarion ca un trandafir din spini, şi bună mireasmă i s-a arătat lui Hristos. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfintii Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise din Sibiel Ic_1021_SfPrIoanMoise 149,00 lei 21 octombrie Pomenirea Sfintilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sate care ţineau pe atunci de „scaunul” Sălişte. Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei credinţe în faţa încercărilor autorităţilor... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfintii Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise din Sibiel Ic_1021_SfPrIoanMoisev2 149,00 lei 21 octombrie Pomenirea Sfintilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sate care ţineau pe atunci de „scaunul” Sălişte. Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei credinţe în faţa încercărilor autorităţilor... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfantul Mucenic Socrate, Sfantul Cuvios Ilarion cel Mare Ic_1021_SfSocrIlarion 149,00 lei 21 octombrie Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului au fost eleni, din care s-a născut Ilarion ca un trandafir din spini, şi bună mireasmă i s-a arătat lui Hristos. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfântul Mucenic Socrate, Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare model Athos Ic_1021_SfSocrIlarionAth 149,00 lei 21 octombrie Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului au fost eleni, din care s-a născut Ilarion ca un trandafir din spini, şi bună mireasmă i s-a arătat lui Hristos. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfantul Cuv Sofronie, Sfantul Mucenic Oprea, Sfantul Visarion Ic_1021_SfSofrOprVisar 149,00 lei 21 octombrie Pomenirea Sfantului Visarion Marturisitorul, a Sfantului Sofronie Mărturisitorul de la Cioara-Sebeş si a Sfantului Mucenic Oprea Nicolae din Sălişte Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfântul Mucenic Marcian Ic_1025_SfMarcian 149,00 lei 25 octombrie Pătimirea Sfântului Mucenic Marcian. A fost slujitor apropiat ai Sfântului Patriarh Pavel. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujba de ipodiacon. Amândoi erau și notari, adică scriitori ai tuturor învățăturilor, faptelor și cuvintelor părintelui lor duhovnicesc, prin care se întărea și se apăra dreapta credință. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfântul Mucenic Martirie Ic_1025_SfMartirie 149,00 lei 25 octombrie Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie. Acești doi sfinți au fost slujitori apropiați ai Sfântului Patriarh Pavel. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujba de ipodiacon. Amândoi erau și notari, adică scriitori ai tuturor învățăturilor, faptelor și cuvintelor părintelui lor duhovnicesc, prin care se întărea și se... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfinţii Mucenici Marcian, Hrisap, Martirie, Tavita, Filadelf Ic_1025_SfMcMarHri 149,00 lei 25 octombrie Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie. Acești doi sfinți au fost slujitori apropiați ai Sfântului Patriarh Pavel. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujba de ipodiacon. Amândoi erau și notari, adică scriitori ai tuturor învățăturilor, faptelor și cuvintelor părintelui lor duhovnicesc, prin care se întărea și se... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfinţii Mucenici Marcian, Hrisap, Martirie, Tavita, Filadelf model Athos Ic_1025_SfMcMarHriAth 149,00 lei 25 octombrie Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie. Acești doi sfinți au fost slujitori apropiați ai Sfântului Patriarh Pavel. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujba de ipodiacon. Amândoi erau și notari, adică scriitori ai tuturor învățăturilor, faptelor și cuvintelor părintelui lor duhovnicesc, prin care se întărea și se... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif Preotul, Aitala Diaconul, Sfântul M.Mc. Gheorghe Ic_1103_SfMucenici 141,55 lei 149,00 lei 3 noiembrie Astazi pomenim: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul. Înnoirea bisericii din Lida a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Minunea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi despre saracinul care a avut o vedenie în biserica sa. Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Achepsima, care a petrecut şaizeci de... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif Preotul, Aitala Diaconul, Sfântul M.Mc. Gheorghe... Ic_1103_SfMuceniciAth 141,55 lei 149,00 lei 3 noiembrie Astazi pomenim: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul. Înnoirea bisericii din Lida a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Minunea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi despre saracinul care a avut o vedenie în biserica sa. Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Achepsima, care a petrecut şaizeci de... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfântul Mucenic Platon Ic_1118_SfPlaton 141,55 lei 149,00 lei 18 noiembrie Sfantul Mucenic Platon era din părţile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfintii Mucenici Platon, Roman si Anastasie Ic_1118_SfPlatonRomAnas 141,55 lei 149,00 lei 18 noiembrie Sfantul Mucenic Platon era din părţile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. Sfqntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni asupra creştinilor, petrecea în Antiohia,... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfintii Mucenici Platon, Roman si Anastasie model Athos Ic_1118_SfPlatonRomAnasAth 141,55 lei 149,00 lei 18 noiembrie Sfantul Mucenic Platon era din părţile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. Sfqntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni asupra creştinilor, petrecea în Antiohia,... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfântul Mucenic Platon Ic_1118_SfPlatonv2 141,55 lei 149,00 lei 18 noiembrie Sfântul Mucenic Platon din tinerețe a început să propovăduiască cu îndrăzneală numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemându-i pe oameni să cunoască adevărul și să se lepede de înșelăciunea idolilor, întorcându-se la Dumnezeul Cel viu. Pentru această credință a fost prins de păgâni și dus înaintea ighemonului Agripin, un dregător vestit... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfantul Mucenic Zaheu Diaconul Ic_1118_SfZaheuDiaconul 141,55 lei 149,00 lei 18 noiembrie Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător, a mărturisit în privelişte pe Hristos. Vezi
-5% In stoc Icoane Maica Domnului Intrarea in Biserica a Fecioarei Maria, Maica Domnului Ic_1121_MDIntrinBiserica 141,55 lei 149,00 lei 21 noiembrie Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Vezi
-5% In stoc Icoane Maica Domnului Intrarea in Biserica a Maicii Domnului Ic_1121_MDIntrinBiserica2 141,55 lei 149,00 lei 21 noiembrie Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Vezi
-5% In stoc Icoane Maica Domnului Intrarea in Biserica a Maicii Domnului Ic_1121_MDIntrinBiserica3 141,55 lei 149,00 lei 21 noiembrie Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Vezi
-5% In stoc Icoane Maica Domnului Intrarea in Biserica a Fecioarei Maria, Maica Domnului, model Athos Ic_1121_MDIntrinBisericaAthos 141,55 lei 149,00 lei 21 noiembrie Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfintii Mucenici Mercurie si Ecaterina Ic_1125_SfEcaMerc 141,55 lei 149,00 lei 25 noiembrie Astazi pomenim viaţa şi pătimirea Sfintei Marei Muceniţe Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă si pe Sfantul Mare Mucenic Mercurie Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfintii Mucenici Mercurie si Ecaterina, model Athos Ic_1125_SfEcaMercAthos 141,55 lei 149,00 lei 25 noiembrie Astazi pomenim viaţa şi pătimirea Sfintei Marei Muceniţe Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă si pe Sfantul Mare Mucenic Mercurie Vezi