In stoc Icoane Iulie Sfanta Olga, Imparateasa Rusiei Ic_0711_SfOlga 139,00 lei 11 iulie La sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe în Hristos - Soarele dreptăţii. Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfantul Ierarh Leontie, cel de la Radauti Ic_0701_SfLeontiev3 139,00 lei 1 iulie Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XlV-lea. Incă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfintii Mucenici Cosma si Damian, doctorii cei fara de plata Ic_0701_SfCosmaDamianv3 139,00 lei 1 iulie SFINŢII MUCENICI COSMA ŞI DAMIAN deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfintii Mucenici Cosma si Damian, doctorii fara de plata, model Athos Ic_0701_SfCosmaDamianAth 139,00 lei 1 iulie SFINŢII MUCENICI COSMA ŞI DAMIAN deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti Ic_0701_SfLeontieLRom 139,00 lei 1 iulie Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XlV-lea. Incă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul si Dreptul Evdochim, Sfantul si Dreptul Iosif din Arimateea Ic_0731_SfEvdochimIosif 139,00 lei 31 iulie "Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă..." Sfantul Iosif din Arimateea era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Simeon, Sfantul Prooroc Iezechiel, Sfantul Ioan Pustnicul Ic_0721_SfSimeonIezeIoan 139,00 lei 21 iulie Sfîntul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiască, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din seminţia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Cuviosul Simeon cel nebun pentru Hristos şi Sfîntul Ioan Pustnicul Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfanta Olga, Imparateasa Rusiei, Sfanta Mare Mucenita Eufimia Ic_0711_SfOlgaEufimia 139,00 lei 11 iulie Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului. La sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei... Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti Ic_0701_SfLeontie 139,00 lei 1 iulie Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XlV-lea. Incă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, Vezi
In stoc Sfinti Iulie Sfintii Mucenici Cosma si Damian, doctorii fara de plata Ic_0701_SfCosmaDamian 139,00 lei 1 iulie SFINŢII MUCENICI COSMA ŞI DAMIAN deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Vezi