Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii
(7 aprilie)
Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, este cinstit în mai multe zile din cursul anului bisericesc, fiecare dintre acestea amintind un moment important din viața și lucrarea sa. Biserica îl prăznuiește la 22 februarie, ziua aflării cinstitelor sale moaște, la 7 aprilie, ziua adormirii sale în Domnul, la 9 octombrie, precum și la 5 octombrie, în cadrul Soborului Sfinților Ierarhi ai Moscovei. De asemenea, la 18 noiembrie este pomenită alegerea sa pe Tronul Patriarhal al Moscovei, eveniment care a marcat începutul unei epoci de mare încercare pentru Biserica Ortodoxă Rusă.
Sfântul Tihon s-a născut la 19 ianuarie 1865, primind la botez numele de Vasile Ivanovici Belavin. Tatăl său, Ioan Belavin, era preot într-un sat din districtul Toropeț, aparținând eparhiei Pskov. Copilăria și tinerețea lui Vasile s-au desfășurat într-un mediu simplu, rural, în strânsă legătură cu viața și munca oamenilor de la țară. Această apropiere de viața modestă a credincioșilor a contribuit la formarea unui caracter smerit, plin de bunătate și înțelegere față de suferințele oamenilor. Încă din anii copilăriei, el a arătat o dragoste profundă pentru viața bisericească și o înclinație firească spre credință, remarcându-se prin blândețe, modestie și evlavie.
În familia sa s-a petrecut un episod pe care cei apropiați l-au considerat mai târziu o adevărată prevestire. Pe când Vasile era încă mic, tatăl său a avut un vis neobișnuit. Într-o noapte, pe când dormea împreună cu fiii săi într-un pod plin cu fân, s-a trezit brusc după ce i s-a arătat în vis soția sa, trecută deja la Domnul. Ea i-a spus că sfârșitul lui se apropie și i-a descoperit și soarta copiilor lor. Potrivit acestei vedenii, unul dintre fii urma să aibă o viață plină de suferințe, altul avea să moară de tânăr, iar al treilea, Vasile, urma să ajungă un om mare și respectat. În mod uimitor, această profeție s-a împlinit mai târziu în toate amănuntele ei.
Între anii 1878 și 1883, Vasile a urmat cursurile Seminarului Teologic din Pskov. În această perioadă s-a remarcat prin seriozitatea studiilor și prin viața sa exemplară. Colegii îl apreciau pentru evlavia sa, pentru rezultatele foarte bune la învățătură și pentru disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți. El îi sprijinea adesea pe colegi explicându-le lecțiile, ajutându-i la redactarea lucrărilor și corectându-le compozițiile. Respectul și admirația pe care le inspira au făcut ca seminariștii să-l numească în glumă, dar și cu multă considerație, „episcopul” sau chiar „patriarhul”.
După terminarea seminarului, și-a continuat studiile la Academia Teologică din Sankt Petersburg, pe care a absolvit-o în anul 1888, la vârsta de doar douăzeci și trei de ani. După finalizarea studiilor, s-a întors la Seminarul din Pskov, unde a fost numit profesor de Teologie Morală și Teologie Dogmatică. În această perioadă a dus o viață austeră, caracterizată prin disciplină, curăție sufletească și dedicare totală slujirii lui Dumnezeu. În anul 1891, la vârsta de douăzeci și șase de ani, a ales să îmbrățișeze viața monahală. Momentul tunderii în monahism a fost un eveniment deosebit pentru comunitatea locală, deoarece foarte mulți oameni au participat la slujbă, arătând astfel dragostea și respectul pe care îl purtau tânărului profesor. Cu acel prilej, el a primit numele de Tihon, în cinstea Sfântului Tihon din Zadonsk.
Un an mai târziu, în 1892, monahul Tihon a fost transferat la Seminarul Teologic din Kholm, unde a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Curând după aceea, la 19 octombrie 1897, a fost hirotonit episcop de Lublin, devenind episcop vicar al eparhiei Kholm. În această nouă slujire, el s-a dedicat cu multă râvnă organizării vieții bisericești și consolidării credinței în rândul credincioșilor. Prin viața sa exemplară și prin dragostea pe care o arăta tuturor, a câștigat respectul nu doar al rușilor, ci și al lituanienilor și polonezilor din acele locuri.
La 14 septembrie 1898 a fost numit episcop al Aleutinelor și al Alaskăi, fiind trimis în misiune pe tărâmurile îndepărtate ale Americii de Nord. Activitatea sa misionară de acolo a fost remarcabilă. El a reorganizat structura episcopiei și, în anul 1900, i-a schimbat numele în Episcopia Aleutinelor și Americii de Nord, pentru a reflecta mai bine amploarea lucrării sale pastorale. Prin apropierea sa de oameni și prin spiritul său deschis, a câștigat dragostea clerului și a credincioșilor, atât încât autoritățile americane i-au acordat titlul de cetățean de onoare al Statelor Unite.
În timpul activității sale din America, Sfântul Tihon a sprijinit ridicarea a numeroase biserici. La 22 mai 1901 a pus piatra de temelie pentru Catedrala Sfântul Nicolae din New York, iar în anii următori a contribuit la zidirea și sfințirea mai multor lăcașuri de cult. La 9 noiembrie 1902 a sfințit biserica Sfântul Nicolae din Brooklyn, destinată comunității de imigranți ortodocși din Siria, iar la scurt timp după aceea a sfințit și catedrala ortodoxă din New York.
Sub conducerea sa, numărul parohiilor ortodoxe din America a crescut semnificativ, de la doar cincisprezece la aproximativ șaptezeci, toate reușind să se întrețină singure. De asemenea, cu binecuvântarea sa au fost traduse în limba engleză numeroase cărți de rugăciuni și texte liturgice, pentru a face credința ortodoxă mai accesibilă credincioșilor din lumea occidentală.
În anul 1905, Misiunea Ortodoxă din America a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar Tihon a devenit arhiepiscop. În lucrarea sa pastorală a fost ajutat de doi episcopi vicari: episcopul Inochentie în Alaska și episcopul Rafail în Brooklyn. Una dintre realizările sale cele mai importante a fost unificarea diferitelor comunități ortodoxe — rusești, grecești, siriene, bulgare și aleutine — sub aceeași conducere bisericească. Un simbol al acestei unități a fost primul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America, organizat de el în februarie 1907, la Mayfield, în statul New York.
Tot în această perioadă, în iunie 1905, a binecuvântat întemeierea primei mănăstiri ortodoxe din Statele Unite, Mănăstirea Sfântul Tihon din Pennsylvania, care a primit hramul Sfântului Tihon din Zadonsk.
În anul 1907 s-a întors în Rusia și a fost numit arhiepiscop de Iaroslavl. Aici a câștigat rapid dragostea credincioșilor prin modestia și bunătatea sa. În anul 1913, când se pregătea să plece într-o nouă misiune în Lituania, autoritățile orașului Iaroslavl i-au acordat titlul de cetățean de onoare, în semn de recunoștință pentru lucrarea sa.
După mutarea la Vilnius, el și-a continuat activitatea misionară cu aceeași râvnă. Izbucnirea Primului Război Mondial l-a găsit în capitala Lituaniei, unde s-a implicat intens în ajutorarea celor aflați în suferință. Prin acțiunile sale caritative, a adus alinare multor oameni afectați de război.
După Revoluția din februarie 1917 și reorganizarea conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse, Tihon a fost ales membru al noului Sinod. La 21 iunie 1917 a fost ales arhiepiscop, iar la 15 august a fost ridicat la rangul de mitropolit al Moscovei. În același an, în urma deliberărilor sinodale, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse dintre trei candidați: arhiepiscopul Antonie de Harkov, cunoscut pentru înțelepciunea sa, arhiepiscopul Arsenie de Novgorod, apreciat pentru dreptatea sa, și mitropolitul Tihon, recunoscut pentru blândețea sa. La 5 noiembrie 1917, după Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, a avut loc solemnitatea întronizării sale ca Patriarh.
Curând după aceea, Rusia a intrat într-o perioadă extrem de tulbure. Regimul bolșevic ateist a preluat puterea, iar Biserica a fost supusă unor persecuții severe. Proprietățile bisericești au fost confiscate, iar numeroși clerici și credincioși au suferit pentru credință. Patriarhul Tihon a condamnat public uciderea familiei imperiale în 1918 și a protestat împotriva violențelor îndreptate împotriva Bisericii. În același timp, el i-a îndemnat pe credincioși să rămână uniți și statornici în tradiția ortodoxă.
În ianuarie 1918, el a rostit o anatemă împotriva celor care, deși botezați, participau la uciderea oamenilor nevinovați alături de regimul comunist. Această decizie a fost confirmată câteva zile mai târziu de Sinodul Bisericii.
În 1921, o foamete devastatoare a cuprins regiunea Volga. Patriarhul Tihon a făcut un apel către poporul rus și către oamenii din întreaga lume pentru a ajuta victimele foametei. El a permis ca anumite obiecte de valoare ale Bisericii, care nu erau folosite în slujbele liturgice, să fie donate pentru a sprijini pe cei aflați în nevoie. Cu toate acestea, autoritățile sovietice au emis în 1922 un decret prin care au ordonat confiscarea tuturor obiectelor de valoare din biserici.
Considerând această măsură drept un sacrilegiu, Patriarhul a protestat public împotriva confiscării totale. Reacția sa a fost interpretată de autorități drept sabotaj, iar în 1922 a fost arestat și pus în arest la domiciliu în Mănăstirea Donsk din Moscova. În acea perioadă, atribuțiile sale patriarhale au fost transferate temporar mitropolitului Agatanghel din Iaroslavl.
În anul 1923 a fost eliberat, însă starea sa de sănătate era deja afectată de suferințele îndurate. Cu toate acestea, a continuat să fie un punct de sprijin pentru credincioșii ortodocși din Rusia. În duminica de 5 aprilie 1925 a săvârșit ultima sa Sfântă Liturghie. Două zile mai târziu, la 7 aprilie 1925, după ce l-a primit pe mitropolitul Petru și s-a odihnit puțin, a trecut la Domnul în jurul orei 23:45, făcându-și semnul Sfintei Cruci și rostind ultimele cuvinte: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție”.
La slujba de înmormântare, care a avut loc la Catedrala Mănăstirii Donsk, au participat peste un milion de credincioși, dovadă a dragostei și respectului pe care oamenii îl purtau acestui mare ierarh. Încă din acea vreme, mulți l-au considerat un adevărat mărturisitor și mucenic al credinței.
În anul 1989, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat oficial, înscriindu-l în rândul sfinților. Timp de aproape șaptezeci de ani s-a crezut că moaștele sale s-au pierdut, însă în februarie 1992 acestea au fost descoperite într-un loc ascuns din Mănăstirea Donsk, fiind apoi așezate spre cinstire credincioșilor.
Este greu de imaginat cum ar fi arătat istoria Bisericii Ortodoxe Ruse în acei ani de mare încercare fără curajul, înțelepciunea și credința Patriarhului Tihon. Prin viața sa, prin suferințele îndurate și prin statornicia sa în apărarea credinței, el a devenit un adevărat stâlp al Ortodoxiei. În mod grăitor, propria sa învățătură rezumă cel mai bine sensul vieții sale: „Fie ca Dumnezeu să ne învețe pe fiecare dintre noi să ne străduim pentru Adevărul Său și pentru binele Sfintei Biserici, mai degrabă decât pentru binele nostru.” Amin!
