Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
(26 decembrie)

Sfântul Nicodim de la Tismana, născut în 1320 în Prilep, sudul Serbiei, din părinți binecredincioși, aparținea unei familii cu legături cu despotul Lazăr și domnul Nicolae Alexandru Basarab al Țării Românești. După ce a primit o educație temeinică, Nicodim a simțit chemarea vieții monahale și a intrat la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a devenit monah, apoi egumen al mănăstirii, și chiar proto-epistat al Sfântului Munte. Acolo s-a dedicat ascezei, rugăciunii neîncetate și s-a curățit de patimi, primind darurile facerii de minuni și al vederii înainte.

Ca egumen al Hilandarului, Nicodim a consolidat obștea, formată din călugări de diverse origini (sârbi, greci, români, bulgari, macedoneni), și a devenit un dascăl al rugăciunii lui Iisus. A fost un teolog renumit, respectat de sihaștri și lideri bisericești. A intervenit cu succes pentru împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, impresionând prin smerenie și înțelepciune.

În urma unei revelații, Sfântul Nicodim a părăsit Athosul pentru a întemeia așezăminte monahale în sudul Dunării, inclusiv mănăstirile Vratna și Mănăstirița. În 1364, a ajuns în Țara Românească, unde a refăcut și consolidat mănăstirile Vodița și Tismana, cu sprijinul domnitorilor Vlaicu Vodă și Radu I. Mănăstirea Vodița a fost organizată după rânduielile athonite, având autonomie completă, iar Tismana a devenit un centru monahal renumit, cu o școală de caligrafie și copiere de cărți bisericești.

La Tismana, Sfântul Nicodim a continuat să conducă activitățile monahale și să păstreze legături cu lideri religioși din Athos, Serbia și Țara Românească. De asemenea, a întemeiat Mănăstirea Vișina și Mănăstirea Prislop, acestea devenind locuri importante de rugăciune și cultură religioasă.

Sfântul Nicodim a fost înzestrat cu darul vindecării și al izgonirii demonilor, fiind cunoscut pentru minunile sale, inclusiv intrarea nevătămată în foc și vindecarea fiicei regelui Sigismund, bolnavă de epilepsie. La bătrânețe, s-a retras în peștera de deasupra Mănăstirii Tismana, unde a trăit în post, rugăciune și priveghere, coborând doar duminica pentru a sluji Sfânta Liturghie.

Sfântul Nicodim a murit în 1406, fiind înmormântat la Mănăstirea Tismana. După canonizare, moaștele sale au fost venerate, dar, pentru a fi protejate, au fost ascunse, păstrându-se doar o parte din ele. Moaștele și sfintele odoare de la Tismana continuă să fie sursă de vindecare și ocrotire pentru credincioși.

Sfântul Nicodim este considerat un începător al vieții monahale din Țara Românească, aducând tradițiile athonite în regiune. Mănăstirile întemeiate de el, mai ales Tismana, au devenit centre de spiritualitate, cultură și isihasm. Minunile și rugăciunile sale sunt văzute ca o protecție divină pentru creștini și pentru mănăstirile sale.

Prin viața și lucrarea sa, Sfântul Nicodim rămâne un model de credință, smerenie și dedicare pentru întreaga lume creștin-ortodoxă.