Pătimirea Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
(27 decembrie)
După Înălțarea Domnului Iisus Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica creștină începe să se răspândească. În această perioadă, apar tensiuni între evreii de origine elenistică (care vorbeau grecește și erau influențați cultural de elenism) și evreii tradiționali din Ierusalim. Primii acuzau neglijarea văduvelor lor în împărțirea resurselor.
Pentru a răspunde acestei situații, Apostolii propun alegerea a șapte bărbați plini de Duh Sfânt și înțelepciune, care să se ocupe de slujirea zilnică. Printre aceștia, Ștefan este ales primul, datorită credinței și harului său. El devine arhidiacon, fiind responsabil de asistența socială, dar și de propovăduirea Evangheliei.
Plin de putere divină, Ștefan săvârșea minuni și întărea credința creștinilor. El mustra evreii necredincioși, acuzându-i de uciderea lui Mesia și arătând prin legea lui Moise și profeți că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Discursurile sale provocau dezbateri aprinse, mai ales cu evreii elenizați din sinagogile libertinilor, alexandrinilor, cilicienilor și altor comunități.
Deși înțelepciunea și Duhul Sfânt erau evidente în cuvintele lui, adversarii săi nu puteau să-l contrazică. Frustrați, au pus martori mincinoși care să-l acuze de blasfemie împotriva lui Moise și a Templului.
Aducându-l înaintea sinedriului, l-au acuzat pe Ștefan că ar fi spus că Iisus Nazarineanul va distruge Templul și va schimba tradițiile. În fața acestor acuzații, fața lui Ștefan strălucea ca a unui înger. În apărarea sa, el rostește un discurs magistral, trecând prin istoria mântuirii de la Avraam la Moise, pentru a arăta cum poporul evreu a respins mereu pe trimișii lui Dumnezeu.
Sfântul Ștefan îi acuză pe liderii iudei de împotrivire constantă față de Duhul Sfânt și de uciderea profeților care vestiseră venirea lui Mesia. În final, el mărturisește că vede cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
Furioși, evreii își astupă urechile și, cuprinzându-l, îl duc afară din cetate, unde îl ucid cu pietre. În timpul martiriului, Ștefan se roagă pentru ucigașii săi, cerând iertare pentru ei, și își încredințează sufletul lui Iisus Hristos. Moartea sa este un act de mărturisire supremă a credinței și de iubire față de aproapele.
Martiriul lui Ștefan este văzut ca un model pentru toți cei care vor mărturisi credința în Hristos. Moartea sa a avut loc sub privirile Maicii Domnului și ale Apostolului Ioan, care se rugau pentru întărirea lui. El a fost ucis într-un loc numit Valea lui Iosafat, simbolic între pământ și cer, între suferință și slavă.
Moartea Sfântului Ștefan a fost un moment de cotitură în istoria Bisericii. Martiriul său a deschis calea mărturisirii curajoase pentru mulți alți credincioși. Printre cei care asistau la uciderea lui era și Saul din Tars, care mai târziu va deveni Apostolul Pavel, unul dintre cei mai mari susținători ai credinței creștine.
Astfel, Sfântul Ștefan rămâne un exemplu de credință neclintită, iubire de Dumnezeu și de oameni, fiind primul care și-a dat viața pentru Evanghelie.
Pătimirea Sfântului Teodor Mărturisitorul şi a fratelui său, Cuviosul Teofan
(27 decembrie)
Pe 27 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Teodor Mărturisitorul și a fratelui său, Cuviosul Teofan, două sfinte chipuri de monahi care au mărturisit dreapta credință în vremuri de mari încercări și persecuții.
Sfântul Teodor și fratele său, Teofan, au trăit în secolul al IX-lea, în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (iconoclasmul). Această perioadă, caracterizată de conflicte teologice și politice, a fost una în care mulți sfinți au mărturisit adevărul credinței creștine și au suferit pentru apărarea tradiției ortodoxe.
Cei doi frați s-au născut în Constantinopol, într-o familie evlavioasă. De tineri, au ales viața monahală, dăruindu-se cu totul slujirii lui Dumnezeu. Ei au intrat într-o mănăstire, unde s-au dedicat postului, rugăciunii și studiului Sfintei Scripturi. În același timp, au fost foarte preocupați de păstrarea credinței ortodoxe.
Când împăratul Leon al V-lea Armeanul a reluat politica iconoclastă, cei doi frați au fost arestați pentru opoziția lor față de această erezie. Ei au fost torturați și exilați în diferite locuri, dar au rămas neclintiți în credința lor. Datorită mărturisirii lor curajoase, Teodor a fost supranumit "Mărturisitorul".
După moartea împăratului Leon, persecuțiile împotriva apărătorilor icoanelor au încetat, iar cei doi frați s-au întors din exil. Teodor a trecut la Domnul la scurt timp după aceea, fiind cinstit ca mărturisitor al credinței. Fratele său, Cuviosul Teofan, a continuat să trăiască o viață sfântă, iar mai târziu a fost și el recunoscut ca sfânt.
Sfântul Teodor Mărturisitorul și Cuviosul Teofan sunt cinstiți ca modele de curaj și statornicie în credință. Ei ne învață să rămânem fideli lui Hristos chiar și în fața prigoanelor și să ne apărăm credința cu hotărâre.
Troparul Sfinților Teodor și Teofan: „Mărturisitorii cei nebiruiți ai lui Hristos și lauda cea de preț a monahilor, Teodor și Teofan, veniți să-i lăudăm, că au mustrat înșelăciunea și s-au învrednicit de cununa biruinței. Rugați-vă Domnului să ne dăruiască nouă mare milă!”
Astfel, acești sfinți reprezintă pilde vii de ascultare de Dumnezeu și fidelitate față de tradițiile Bisericii Ortodoxe.
