Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

Pomenirea celor 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod
(29 decembrie)

Furia și cruzimea regelui Irod era născută din frica pierderii tronului în fața unui nou-născut, pe care magii îl numiseră „Împăratul iudeilor”. Simțindu-se trădat de magi, care nu i-au dezvăluit locul unde se afla pruncul, Irod și-a vărsat mânia asupra nevinovaților, ordonând uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească din Betleem și împrejurimi, cu vârsta de până la doi ani, conform informațiilor primite de la magi.

Irod era convins că pruncul născut avea să-i ia tronul, interpretând în mod greșit natura împărăției lui Hristos, care nu era una pământească, ci spirituală. Incapabil să-i pedepsească pe magi sau să găsească pe Hristos, și-a revărsat furia asupra pruncilor nevinovați, într-un act de cruzime comparat cu comportamentul unei fiare rănite.

Irod a trimis soldați înarmați care au ucis mii de copii prin metode brutale: unii au fost înjunghiați, alții zdrobiți de pereți, sugrumați, călcați în picioare sau tăiați în bucăți. Mamele, cuprinse de o durere de nedescris, strigau către soldați cerând îndurare și amintindu-le de propria lor condiție umană – fiind și ei fii ai unor mame. Plânsul și strigătele lor de disperare, amintite de profetul Ieremia („Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire”), evocă tragedia colectivă a acestui masacru.

Sfântul Ioan Gură de Aur descrie în detaliu suferința mamelor, care își rupeau hainele, se loveau cu pietre și strigau către ceruri, blestemând cruzimea lui Irod.

Sfântul Ioan Damaschin adaugă mărturii despre mamele care, cu părul despletit și mâinile ridicate către cer, se rugau și-l acuzau pe Irod, evidențiind absurditatea cruzimii sale. Ele cereau să fie ucise în locul copiilor, neputând suporta pierderea acestora.

După masacru, Irod a fost pedepsit de Dumnezeu, murind în chinuri cumplite: afectat de diaree, edeme, blocaje respiratorii și tremur al trupului. Totodată, înainte de moarte, Irod a continuat seria de crime. A ucis membri ai familiei sale, inclusiv pe fratele, soția și fii săi. A ordonat moartea unor lideri religioși și cetățeni de seamă, precum arhiereul Ircan, preoți și cărturari care colaboraseră cu el. A poruncit masacrarea unor intelectuali și a 70 de membri ai Sinedriului, iar pe alții i-a torturat.

Pentru a se asigura că iudeii nu vor celebra moartea sa, Irod a ordonat executarea unor prizonieri de vază imediat după ce își va da sufletul, pentru ca plânsul să umbrească bucuria poporului.

Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a fost ucis pentru că nu și-a dat fiul spre sacrificare în timpul masacrului pruncilor. De asemenea, acesta a fost acuzat că a sprijinit-o pe Maria să intre cu pruncul Iisus în locul fecioarelor din templu.

Simeon, bătrânul care L-a recunoscut pe Hristos la templu, a fost de asemenea persecutat postum, fiind lipsit de o înmormântare onorabilă.

Masacrul pruncilor, cauzat de frica și cruzimea lui Irod, este simbol al suferinței inocenților. În final, Dumnezeu l-a judecat aspru pe Irod, alături de toți cei care s-au aliat cu el în încercarea de a-L ucide pe Hristos. Numărul mare de victime și durerea mamelor rămân o mărturie a sacrificiului pentru credință, iar pruncii martirizați sunt considerați vrednici de împărăția cerurilor.