Viața Sfântului Mucenic Ermeu, preotul
(4 noiembrie)
Sfântul Ermeu, luminat de harul credinței și rânduit la slujirea cea sfântă de către Sfântul Apostol Tit, a fost un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos. Cu râvnă și curaj, el a întors pe mulți elini din rătăcirea păgânătății la adevărata credință, făcându-se vas ales al Duhului Sfânt și mărturisitor neînfricat al Domnului.
Văzând păgânii că prin învățăturile sale mulți se luminează și părăsesc închinarea la idoli, l-au prins și l-au adus înaintea lui Livanie, comitul cetății, care a început să-l ispitească și să-l silească să se lepede de Hristos. Dar Sfântul, neclintit în credința sa, a mărturisit cu tărie pe Domnul. Atunci chinuitorul, mâniindu-se, a poruncit să fie legat de niște cai iuți și, punându-i pe aceștia pe fugă, să-l târască pe robul lui Dumnezeu.
Astfel, fiind târât vreme îndelungată, trupul i s-a sfărâmat de pietre și lemne, iar pământul s-a înroșit de sângele lui. Cu toate acestea, Domnul l-a întărit în suferință, ca să nu moară în chinuri, ci să rabde până la sfârșit pentru slava Sa. După aceste cumplite pătimiri, l-au aruncat în temniță, unde l-au ținut flămând și însetat, nădăjduind să-l doboare cu foamea și cu setea. Dar Dumnezeu, Care nu-Și lasă pe slujitorii Săi, l-a hrănit cu pâine cerească și i-a vindecat rănile, întărindu-l în credință.
După o vreme, a fost din nou scos la judecată. Nevrând să se supună poruncilor tiranului, Sfântul Ermeu a fost spânzurat pe lemn, strujit cu unghii de fier și ars cu făclii aprinse. Apoi, chinuitorii, nemaiputând să-i frângă voința, l-au aruncat într-un cuptor aprins, dar el a rămas nevătămat, căci un înger al Domnului a coborât și a răcorit flăcările, păzindu-l neatins de foc.
Văzând această minune, ighemonul s-a umplut de mânie și a poruncit să i se înfigă cuie de fier în cap, în inimă și în pântece. Iar când a fost adus la marginea vieții, i-au săpat o groapă și, fiind încă viu, l-au târât până acolo și l-au acoperit cu pământ. Astfel, Sfântul Ermeu și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, pecetluindu-și credința printr-o moarte aspră și mucenicească.
Acum, el se veselește în Împărăția cerurilor, împreună cu toți sfinții, bucurându-se de slava veșnică a Domnului, Căruia se cuvine cinstea și mărirea în vecii vecilor. Amin.
