Sfânta Matrona, bineplăcută lui Dumnezeu și vrednică de mare cinste, s-a născut în orașul Perga al Pamfiliei, din părinți temători de Dumnezeu și crescători ai fiicei lor în credința cea curată. Ajungând la vârsta cuvenită, a fost încredințată în tainică rânduială dumnezeiască bărbatului Dometian, om cu neam bun și cu purtări cinstite, și s-a făcut mamă a unei fiice numite Teodotia. În vremea aceea, soții s-au mutat în cetatea împărătească Bizanț, unde Matrona, atrasă cu toată ființa ei către cele sfinte, cerceta cu osârdie bisericile, aflând mare bucurie în rugăciunea fierbinte și neîncetată. Acolo a cunoscut o fecioară îmbunătățită, pe nume Evghenia, care își păzea trupul și inima în posturi, privegheri și lacrimi, având mintea pururea așezată înaintea lui Dumnezeu.
Viaţa şi nevoinţele Cuvioasei Maicii noastre Matroana (9 noiembrie)
Sfânta Matrona, bineplăcută lui Dumnezeu și vrednică de mare cinste, s-a născut în orașul Perga al Pamfiliei, din părinți temători de Dumnezeu și crescători ai fiicei lor în credința cea curată. Ajungând la vârsta cuvenită, a fost încredințată în tainică rânduială dumnezeiască bărbatului Dometian, om cu neam bun și cu purtări cinstite, și s-a făcut mamă a unei fiice numite Teodotia. În vremea aceea, soții s-au mutat în cetatea împărătească Bizanț, unde Matrona, atrasă cu toată ființa ei către cele sfinte, cerceta cu osârdie bisericile, aflând mare bucurie în rugăciunea fierbinte și neîncetată. Acolo a cunoscut o fecioară îmbunătățită, pe nume Evghenia, care își păzea trupul și inima în posturi, privegheri și lacrimi, având mintea pururea așezată înaintea lui Dumnezeu. Aprinzându-se Matrona de râvnă după pilda acestei bineplăcute roabe a Domnului, se ținea de biserică din zori până în seară, petrecând în rugăciune, iar trupul și-l supunea cu post și cu înfrânare. Deși avea doar douăzeci și cinci de ani și înflorea cu tinerețe, a dorit cu tot cugetul să fie liberă de grijile căsătoriei pentru a sluji Domnului fără împiedicare.
Bărbatul ei, însă, văzând că pleacă în fiecare dimineață și se întoarce târziu, a început a bănui cele rele, neînțelegând lucrarea ei duhovnicească, și a oprit-o cu mânie și cu mustrări, iar uneori cu silnicie, s-o mai lase să meargă în biserică. Matrona, îndurerată că nu poate fi în casa lui Dumnezeu, l-a rugat cu lacrimi să îi îngăduie măcar uneori să se roage. Odată, abia înduplecându-l, a alergat la Biserica Sfinților Apostoli și acolo, cu lacrimi și suspine din adânc, a cerut Domnului să o slobozească de greutatea vieții lumești și să o ducă pe calea slujirii depline. S-a rugat întreaga zi și, când seara s-a apropiat, a rămas lângă pridvor, căci nu voia să se întoarcă acasă. Acolo a întâlnit o fecioară pe nume Sosana, care viețuia în curăție și osteneală duhovnicească; împărtășindu-i gândurile și durerile sale, a primit de la ea mângâiere și nădejde în ajutorul Domnului.
Sfânta, arzând de dor după Hristos, a hotărât să fugă de la casa bărbatului, dar înainte de aceasta a purtat grijă cu înțelepciune de fiica sa Teodotia, încredințând-o lui Dumnezeu și fericitei Sosana, cerându-i s-o crească în frică de Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat apoi vedenie minunată: se vedea fugind dinaintea unui bărbat care o prigonea și ascunzându-se printre monahi. Înțelegând voia Domnului, și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a luat numele de Vavila și a intrat într-o mănăstire de călugări, încredințându-se cu totul vieții ascunse. Acolo, în Mănăstirea Cuviosului Vasian, a fost primită ca un famen, trăind în liniște, ascultare, smerenie și neadormită rugăciune, strălucind între frați ca o lumină ascunsă.
Însă Dumnezeu, Care toate le rânduiește cu înțelepciune, a descoperit egumenului prin vedenie că famenul Vavila este femeie. Cercetând lucrul, Cuviosul Vasian a aflat adevărul, iar Matrona, mărturisind cu smerenie viața și dorul ei, a primit iertare și binecuvântare, fiind trimisă în taină la mănăstirea de fecioare din Emesa. Acolo, în osteneli și rugăciune, întrecând pe toate în smerenie, tăcere și post, a fost aleasă stareță pentru viața ei curată și luminată. Tot acolo, când s-a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul și s-au arătat minuni mari, Matrona, unsă cu harul lui Dumnezeu, a tămăduit un orb care și-a dobândit vederea prin rugăciunea și atingerea sa cu sfântul mir.
Dar bărbatul ei, aflând de șederea Matronei la Emesa, a căutat-o cu mare stăruință. Sfânta, ca pasărea care fuge de laț, s-a ascuns iarăși, lăsând mănăstirea și pornind spre Ierusalim, apoi către Sinai și, mai târziu, spre cetatea Beirut, unde s-a nevoit într-o veche capiște idolească părăsită, prefăcând locul de întuneric în altar al lui Hristos. Acolo a luptat cu duhurile rele, biruindu-le cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci, iar Domnul a trimis izvor de apă în pustiu ca să o întărească. Vestea despre ea s-a răspândit, femei și fecioare venind la dânsa, iar multe păgâne au primit credința, botezându-se și făcându-se mirese ale lui Hristos, între care Sofronia și fecioara Evhe, preoteasă idolească, care, luminată de învățătura Matronei, a lăsat rătăcirea și s-a unit cu adevărul.
După vreme, Dumnezeu i-a descoperit în vis că trebuie să meargă la Constantinopol, la Cuviosul Vasian, și acolo s-a dus, încredințând comunitatea de surori diaconițelor trimise de episcop. Ajunsă în cetatea împărătească, a fost primită cu mare bucurie, iar după o vreme bărbatul ei a murit, și astfel Sfânta a viețuit fără grijă lumească. A adunat iarăși în jurul ei pe surorile din Beirut, iar vestea vieții și minunilor sale a ajuns până la împărăteasa Verina, soția împăratului Leon cel Mare, care a cercetat-o cu evlavie și a primit mare folos sufletesc. Matrona a tămăduit bolnavi cu simpla atingere, iar o femeie credincioasă, vindecată prin rugăciunea ei, i-a zidit o mănăstire frumoasă, unde sfânta a strâns ceată mare de fecioare și femei credincioase, păstorindu-le cu iubire și rânduială înțeleaptă.
Ajungând la adânci bătrâneți și simțind că se apropie vremea mutării, i s-a arătat în vedenie raiul cu frumuseți nespuse și i s-a vestit locul pregătit pentru sufletul ei. A chemat surorile, le-a învățat cele de folos sufletului, le-a binecuvântat cu pace și, ca o lumânare ce arde până la capăt, s-a odihnit în Domnul. A viețuit douăzeci și cinci de ani în viața mireană și șaptezeci și cinci în cea monahală, adunând un veac întreg de viețuire bineplăcută lui Hristos, și s-a făcut pildă de curăție, statornicie și dragoste neclintită pentru Dumnezeu. Astăzi strălucește în lumina cea nepieritoare, înaintea Preasfintei Treimi, rugându-se pentru cei ce o cinstesc cu credință. Slavă lui Hristos Dumnezeu, Celui ce Se proslăvește în sfinții Săi în vecii vecilor. Amin.
