Sfântul Mucenic Varlaam era originar din renumita cetate Antiohia a Siriei și ajunsese la o vârstă înaintată, purtând cu el înțelepciunea și demnitatea anilor bătrâneții. În ciuda vârstei sale, el s-a dovedit neclintit în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru această mărturisire deschisă și curajoasă, a fost prins de slujitorii păgânilor și adus înaintea voievodului care stăpânea în acea vreme, un om cu cuget întunecat și înverșunat împotriva creștinilor.
Sfântul Mucenic Varlaam era originar din renumita cetate Antiohia a Siriei și ajunsese la o vârstă înaintată, purtând cu el înțelepciunea și demnitatea anilor bătrâneții. În ciuda vârstei sale, el s-a dovedit neclintit în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru această mărturisire deschisă și curajoasă, a fost prins de slujitorii păgânilor și adus înaintea voievodului care stăpânea în acea vreme, un om cu cuget întunecat și înverșunat împotriva creștinilor.
Voievodul a încercat să-l silească pe bătrânul Varlaam să aducă jertfe idolilor fără de viață, dar sfântul, statornic în credința sa, a refuzat cu hotărâre. Atunci, răuvoitorii, aprinși de mânie și rușinați de bărbăția lui, au început să-l supună la chinuri cumplite, nădăjduind că astfel îi vor frânge hotărârea. La început a fost bătut cu cruzime, cu vine groase de bou, trupul său fiind sfâșiat sub lovituri fără milă. Apoi, ca și cum durerea aceasta nu ar fi fost de ajuns, l-au strujit cu unghii de fier, sfârtecându-i carnea și provocându-i suferințe greu de imaginat.
Văzând însă că sfântul nu se clatină și nu rostește nici cel mai mic cuvânt de lepădare, păgânii l-au dus într-o capiște idolească, hotărâți să-l constrângă cu o înșelăciune bine ticluită. Acolo se afla un jertfelnic pe care ardea foc viu, lângă care fusese pregătită tămâie, cu scopul de a-l face pe mucenic să pară că aduce jertfă idolilor. După porunca muncitorului, Varlaam a fost silit să-și întindă mâna deasupra focului, iar slujitorii au pus în palma lui cărbuni aprinși amestecați cu tămâie, nădăjduind că durerea îl va face să scape cărbunii direct pe altarul necurat. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta, ar fi strigat cu batjocură către el: „Iată, acum ai jertfit zeilor noștri!”
Dar socotelile lor au fost risipite, iar nădejdea lor s-a făcut de ocară. Căci Sfântul Varlaam, ostaș al lui Hristos, a stat drept ca un stâlp neclintit, răbdând cu o tărie uimitoare arsura năprasnică. Suferința era cumplită: focul îi cuprinsese degetele, care s-au ars până la oase și s-au desprins, căzând pe pământ împreună cu cărbunii aprinși. Cu toate acestea, sfântul nu a slăbit nici o clipă, nu a făcut nici o mișcare care să poată fi interpretată ca o jertfă adusă idolilor. A ținut focul în mână până la capăt, arătând o putere mai tare decât arama și fierul, și o credință care nu putea fi supusă nici măcar de focul ce mistuia trupul său.
În cele din urmă, în mijlocul acestor chinuri cumplite, mucenicul și-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, pecetluindu-și credința printr-o mărturisire desăvârșită și printr-o răbdare mai presus de fire. Bărbăția lui, statornicia lui și dragostea lui pentru Hristos au rămas pilde luminoase pentru întreaga Biserică.
Pe acest slăvit pătimitor l-au cinstit cu laude de mare preț atât dumnezeiescul Ioan Hrisostom, cât și Sfântul Vasile cel Mare, mărturisind prin cuvintele lor puterea credinței și tăria sufletească a lui Varlaam, care și-a dat viața pentru adevăr.
