Sfintii Ierarhi Amfilohie si Grigorie
23 noiembrie
Sfantul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte.
În părţile Siciliei este un sat ce se cheamă Pretorie, aproape de cetatea Acragandiei. În acel sat s-a născut Sfantul Grigorie din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi.
Viaţa Sfîntului Amfilohie, Episcopul Iconiei
(23 noiembrie)
Sfîntul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gîlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osîrdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: "Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!" Dar el n-a vrut.
A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: "Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!" Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: "Ştie şi satana a se închipui cîteodată în îngerul luminii!" Iar a treia noapte, venind îngerul către dînsul, l-a strigat: "Amfilohie, scoală din patul tău!" Iar el, degrabă sculîndu-se, s-a înfricoşat şi a zis: "Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amîndoi la rugăciune!" Şi plecîndu-şi Amfilohie capul, a început a cînta: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pămîntul de slava Lui! Şi cînta şi îngerul Domnului cu dînsul.
Apoi l-a luat îngerul de mîna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrînd Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luîndu-l pe dînsul l-au dus către altar şi i-au dat în mînă Sfînta Evanghelie, zicînd: "Domnul este cu tine!" Iar unul dintre dînşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: "Să ne rugăm toţi!" Apoi a început a zice: "Darul Sfîntului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dînsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!"
După rugăciune, dîndu-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunîndu-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredinţîndu-se voii Lui celei sfinte şi, începînd a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergînd către peştera sa. Atunci l-au întîmpinat pe cale şapte episcopi care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.
Deci ieşind, căutau pe acest fericit părinte, şi întîmpinîndu-l pe cale, îl întrebară: "Tu eşti Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!" Iar el a răspuns cu smerenie: "Eu sînt Amfilohie păcătosul!" Iar ei, luîndu-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrînd ca să-l hirotonească. El a început a zice către dînşii: "De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul şi păcătosul să fiu arătat vouă spre orînduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvîrşit sîntem datori a le propovădui şi a preamări pe Dumnezeu pentru toate".
Astfel, a început sfîntul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte şi proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată şi n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfîntul Amfilohie. Ci cu frică plecîndu-se lui şi cu dragoste sărutîndu-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăţiei lui Valentinian şi Valens.
Deci, Sfîntul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungaţi, căci a trăit pînă în vremea împăratului Teodosie cel Mare şi a fiilor lui. Şi fiind învăţător drept credincioşilor, se împotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi, fiind împreună nevoitor cu fericiţii părinţi împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăşi mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfîntului Duh şi asupra celor ce ţineau de eresul lui Arie.
Pentru o rîvnă ca aceasta după buna credinţă şi pentru viaţa lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit şi iubit de Sfinţii Părinţi. Dar mai ales era iubit de Sfîntul Vasile cel Mare şi de Sfîntul Grigorie cuvîntătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten şi-i trimiteau scrisori.
Împărăţind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dînsul Sfîntul Amfilohie, rugîndu-l să poruncească şi să izgonească pe arieni de prin toate cetăţile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul şi a trecut cu vederea cererea sfîntului, iar el a plecat atunci trist. După cîteva zile iarăşi a venit la palat la împărat şi ca un preaînţelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care şedea pe scaun, dîndu-i cinstea cea cuviincioasă, şi i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.
Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curînd la împărăţie şi şedea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea şi nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mîniat foarte împăratul. Şi, neputînd să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie. Iar sfîntul a zis către împăratul: "Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău şi te mînii asupra mea? Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mînie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!"
Atunci, cunoscînd împăratul pentru ce Sfîntul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înţelepciune şi de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculîndu-se de pe scaun, s-a plecat lui şi îşi cerea iertare. Şi îndată a trimis scrisoare prin toată împăraţia ca să fie izgoniţi cu sila arienii de prin toate cetăţile.
Astfel a curăţit Sfîntul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Şi multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credinţă şi scriind cărţi, a ajuns la adînci bătrîneţi şi s-a odihnit în Domnul cu pace.
Sfîntul Grigorie, Episcopul Acragandiei
(23 noiembrie)
În părţile Siciliei este un sat ce se cheamă Pretorie, aproape de cetatea Acragandiei. În acel sat s-a născut Sfîntul Grigorie din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi. Pe tatăl său îl chema Hariton, iar pe mama sa o chema Teodotia şi erau foarte milostivi către săraci, avînd bogăţie multă din care nu puţină milostenie făceau tuturor.
Fiind botezat pruncul Grigorie, l-a primit din Sfîntul Botez fericitul Patamion, episcopul Bisericii Acragandiei, iar în al optulea an al vîrstei sale, copilul a fost dat la învăţătura cărţii la un oarecare dascăl iscusit cu numele Damian şi a învăţat în doi ani a citi bine toate cărţile şi a scrie şi a cînta cîntările bisericeşti. Iar în al doisprezecelea an a fost dus la biserică de fericitul Patamion episcopul, care l-a încredinţat lui Donat arhidiaconul, ca să-l povăţuiască spre nevoinţe duhovniceşti şi spre viaţa cu fapte bune.
Îndeletnicind-se băiatul cu rugăciunea şi cu neîncetată citire, ziua şi noaptea şedea lîngă cărţi, citind dumnezeieştile Scripturi şi vieţile sfinţilor părinţi, aprinzîndu-se cu inima ca să urmeze lor. La vîrsta de douăzeci şi doi de ani a vrut să meargă la Ierusalim ca să se închine Sfîntului Mormînt şi se ruga cu stăruinţă către Dumnezeu ca să-i îndrepte calea spre bine. Iar odată dormind el noaptea în casa arhidiaconului aproape de patul lui, l-a strigat oarecine, zicînd: "Grigorie!" Iar el a zis: "Iată-mă!" Şi, sculîndu-se, a stat înaintea arhidiaconului, zicînd: "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!"
Mergînd Grigorie s-a culcat iarăşi şi a adormit şi iarăşi l-a chemat a doua oară un glas, zicînd: "Grigorie!" Iar el iarăşi a alergat şi a stat înaintea arhidiaconului şi a zis către dînsul: "Iată-mă, stăpîne! De ce m-ai chemat?" Iar el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!" Şi s-a spăimîntat arhidiaconul, cunoscînd că lui Grigorie i se face o chemare dumnezeiască şi a zis către dînsul: "De te va mai chema iarăşi, fiule, acelaşi glas, să-i răspunzi: "Ce este, Doamne, şi ce porunceşti robului Tău?"
Grigorie, culcîndu-se din nou pe aşternutul său, a auzit a treia oară glas, zicînd: "Grigorie!" Căci îngerul lui Dumnezeu era cel care-l chema. Iar Grigorie a răspuns precum a fost învăţat şi îngerul a zis: "S-a auzit rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării şi vei afla pe cei ce te cheamă pe tine la Sfintele Locuri. Iar Grigorie, îndată sculîndu-se şi nespunînd la nimeni despre aceasta a mers foarte de dimineaţă la mare. Venind la mal, a aflat o corabie şi întrebînd pe corăbier unde vor să meargă i s-a răspuns că în Cartagina. El rugîndu-se să-l ia şi pe dînsul în corabie l-au luat. Şi plutind cu spor, în trei zile au ajuns în Cartagina, unde, petrecînd Grigorie cîteva zile, mergea adeseori la biserica Sfîntului Mucenic Iulian.
Iar odată, mergînd el în biserică şi întîrziind cu citirea, au intrat trei călugări cinstiţi care s-au rugat cu dumnezeiască cuviinţă şi, sfîrşind rugăciunea, unul dintr-înşii a şezut jos, iar doi au stat drepţi. Grigorie, văzîndu-i, s-a plecat înaintea lor. Călugărul care şedea, căutînd la Grigorie, a zis: "Ce faci aici, robul lui Dumnezeu Grigorie, cel ce ţi-ai ales partea cea bună, care, după cuvîntul Domnului, nu se va lua de la tine? Iar el, auzindu-se chemat pe nume, s-a înspăimîntat şi, plecîndu-se bătrînului pînă la pămînt, a zis: "Iartă-mă, părinte, şi te roagă pentru mine păcătosul!"
Bătrînul a grăit către dînsul: "O! de-aş avea eu păcatele tale, fiule! Apoi a zis: Să ştii, fiule, că milostivul Dumnezeu ne-a descoperit toate cele pentru tine. Deci, bucură-te că ne-a trimis ca să te luăm şi să te ducem la Sfintele Locuri precum doreşti, căci şi noi acolo mergem". Iar Grigorie a zis cu umilinţă: " Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care rînduieşte toate spre folosul nostru".
Apoi sculîndu-se a mers în tăcere. Iar odată, pe cale ispitindu-l bătrînul, l-a întrebat, zicînd: "Fiule Grigorie, oare nu te mîhneşti pentru părinţii tăi?" Iar el a răspuns: "Domnul nostru a zis: Cel ce iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic. Însă roagă-te lui Dumnezeu, părinte, ca şi părinţilor mei să le dea mîngîiere şi pe mine păcătosul să mă păzească de cursele vrăjmaşului".
Deci, mergînd mai multe zile, s-au apropiat de Sfînta Cetate şi au intrat într-o mînăstire oarecare ce se întîmplase în cale şi fiindcă sosise postul sfintelor patruzeci de zile, de aceea n-au mers mai departe, ci au petrecut în acea mînăstire pînă la mîntuitoarele patimi.
Acolo a văzut fericitul Grigorie post şi priveghere la călugări, căci mulţi dintr-înşii nu gustau hrană toată săptămîna şi nu dormeau deloc. Acolo a văzut oameni vieţuind asemenea îngerilor şi ca în cer, neîncetat binecuvîntînd pe Dumnezeu. A văzut pe unii vărsînd lacrimi din ochii lor ziua şi noaptea, stînd la rugăciune şi alte multe osteneli şi nespuse nevoinţe, încît s-a înspăimîntat şi îşi bătea pieptul, zicînd: "Vai mie! Ce sînt eu pe lîngă aceia? Ce voi face eu lenevosul şi cum mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Cum mă voi uni în ziua judecăţii cu bărbaţii cei sfinţi?" Şi iarăşi, întru adîncul deznădăjduirii grăia: "De este Domnul aproape de cei zdrobiţi cu inima - precum zice David -, şi pe cei smeriţi cu duhul îi mîntuieşte, poate şi pe mine să mă mîntuiască, ca şi pe cei care au venit întru al unsprezecelea ceas, deşi nimic vrednic n-au lucrat".
Deci, văzîndu-l călugării mîhnit, îl mîngîiau părîndu-li-se că plînge după ţara lui şi după părinţi şi îi ziceau: "Nu-ţi fie jale, fiule, că ai venit cu noi aici; căci nădăjduim spre Dumnezeu cum că iar te vei înapoia în ţara ta şi vei vedea pe părinţii tăi vii". Iar el a răspuns: "Nu este de la Dumnezeu ţară străină, ci toate sînt ale Lui, şi pretutindeni ne priveşte cu ochiul Său cel atoatevăzător. Iar eu nu de aceasta mă mîhnesc că am venit aici, nici nu doresc pe părinţii mei; ci mai vîrtos mă bucur de aceasta, pentru că, lăsînd pe tatăl meu şi pe maica mea, am aflat pe Dumnezeu, Care îngrijeşte de mine. Dar alta este supărarea mea, deci vă rog pe voi sfinţilor părinţi să vă rugaţi pentru mine la Dumnezeu pentru smerenia mea. Iar monahii, auzind un răspuns ca acesta, au tăcut.
Sosind praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, au ieşit din acea mînăstire şi au mers la Sfînta Cetate a Ierusalimului şi, închinîndu-se Sfintelor Locuri, au intrat la Sfîntul Macarie patriarhul, ca să fie binecuvîntaţi de dînsul. Iar patriarhul, văzîndu-i pe dînşii, a zis: "Bucură-te în Domnul ava (părinte) Marcu! De unde ne-ai adus nouă pe acest tînăr plăcut lui Dumnezeu, anume Grigorie?" Iar bătrînul a răspuns: "Nu l-am adus noi, stăpîne, ci Domnul, Care voieşte să se mîntuiască toţi, şi rugăciunile tale cele sfinte". Şi s-a mirat Grigorie că şi pe bătrînul, ca şi pe dînsul, l-a chemat patriarhul pe nume. Apoi s-a bucurat că a aflat numele bătrînului, căci atîta vreme umblînd cu dînsul încă nu ştia numele lui, nici ale celorlalţi doi părinţi; şi nici nu a îndrăznit să întrebe pe vreunul dintr-înşii de unde sînt şi cum îi cheamă, căci fericitul a tăcut.
Apoi, privind patriarhul la ceilalţi doi călugări a zis: "Bine aţi venit, Serapioane şi tu, părinte Leontie! Mulţumesc lui Dumnezeu că v-a dat putere să veniţi pînă aici şi să aduceţi pe tînărul acesta, care arde cu duhul, slujind Domnului, bucurîndu-se întru nădejde şi totdeauna petrecînd în rugăciune, precum ne-a descoperit nouă Domnul!" Apoi a mers patriarhul în biserică să săvîrşească dumnezeiasca Liturghie şi s-au împărtăşit toţi cu preacuratele Taine.
A doua zi, ava Marcu cu cei doi fraţi, luînd binecuvîntare de la patriarhul lor, s-au dus să cerceteze pe fraţii care vieţuiau împrejurul Sfîntului Sion. Şi neştiind Grigorie de plecarea lor se supăra foarte, căci rămăsese fără dînşii. Iar patriarhul, mîngîindu-l, a zis: "Nu se vor duce părinţii aceştia în ţara lor pînă nu se vor întoarce mai întîi la noi". Atunci Grigorie, plecîndu-se patriarhului, a îndrăznit să-l întrebe: "De unde sînt aceşti mari bărbaţi?"
Patriarhul a răspuns: "Din cetatea Romei sînt". Şi întorcîndu-se cuvioşii părinţi de la Sion, ava Marcu a luat pe Grigorie de mînă şi l-a plecat la picioarele sfîntului patriarh, zicînd: "Părinte sfinte, şi acesta este din turma lui Hristos şi are a primi cîrma Bisericii. El cu vîsla cuvîntului o va îndrepta pe ea bine, iar tu, părinte, îngrijeşte de dînsul ca să-şi păzească podoaba sufletului său luminată şi curată de gîndurile tinereţilor".
Patriarhul a zis: "Dumnezeu, Care l-a ales din pîntecele maicii lui şi cu frica Sa l-a îngrădit, Acela pînă la sfîrşit o să-l păzească!" Apoi, ridicînd pe tînăr, l-a văzut plîngînd şi i-a zis: "Fiule, dacă îţi este plăcut, rămîi cu noi şi Domnul nostru Iisus Hristos va rîndui ţie toate spre folos; iar de voieşti a te duce împreună cu fraţii, apoi să mergi cu pace". Iar Grigorie a răspuns: "Nu, preasfinte părinte, nu voiesc a mă mai duce de aici; însă mă rog ca să mă învrednicească Dumnezeu să mă văd iar în viaţa aceasta cu aceşti sfinţi părinţi". Iar monahii aceia, cerînd de la patriarh binecuvîntare şi rugăciune pentru cale, au ieşit din Sfînta Cetate, însă fericitul Grigorie a rămas în Ierusalim, lîngă patriarhul Macarie.
Ava Marcu, cu Serapion şi cu Leontie, mergînd la Roma, au trecut pe lîngă cetatea Acragandiei şi, intrînd într-însa au venit la episcopul Romei, Patamion, odihnindu-se în episcopia lui, căci sosise praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Iar ei, după praznic, vrînd să plece şi cerînd de la episcop binecuvîntarea de cale, iată au venit din sat părinţii lui Grigorie, Hariton şi Teodotia vrînd să facă pomenire fiului lor, Grigorie, în ziua întîia a lunii iulie, căci în acea zi ieşise Grigorie de acolo şi plîngea Teodotia cu amar pentru fiul său, încît nu putea nimeni să o mîngîie. Şi a întrebat ava Marcu pe episcop, zicînd: "Pentru ce plîng aceşti oameni, părinte?"
Episcopul, oftînd din adîncul inimii, a plîns şi a zis: "Aceşti oameni au avut un fiu pe care eu l-am primit din Sfîntul Botez şi fiind de opt ani au adus la mine copilul. Iar eu am poruncit să-l înveţe carte şi atît, dar i-a dat Dumnezeu, încît a învăţat în doi ani a citi desăvîrşit, a cînta şi a scrie. Iar în al doisprezecelea an l-au dat părinţii săi lui Dumnezeu în mîinile mele cele păcătoase şi l-am sfinţit pe el cleric şi l-am încredinţat arhidiaconului meu, ca să-l povăţuiască pe calea poruncilor Domnului.
Şi atît de iscusit s-a arătat copilul în Sfînta Scriptură încît nu se mai poate astăzi afla unul ca dînsul în toată Sicilia, dar nu ştim ce s-a făcut şi unde s-a depărtat căci, deodată, s-a făcut nevăzut şi mult l-am căutat prin toată insula aceasta, prin cetăţi şi prin oraşe, prin munţi şi prin peşteri şi prin pustii şi nu l-am putut afla; ori l-a omorît cineva şi l-a ascuns în pămînt sau că l-a furat şi l-a dus în ţară străină, nimic nu ştim. Şi acum ne este jale de dînsul pînă la moarte şi părinţii lui au început a face pomenire pentru dînsul în ziua în care a pierit".
Ava Marcu, căutînd la faţa lui Hariton, a cunoscut că este tatăl lui Grigorie căci semăna foarte mult cu Grigorie, întru toate. Deci a zis ava Marcu către părinţii lui Grigorie: "Pentru ce plîngeţi aşa de mult pentru fiul vostru, de care mai vîrtos se cuvine a vă bucura şi a mulţumi lui Dumnezeu, Care rînduieşte toate spre folos?" După aceasta a zis către episcop: "Porunceşte să vină aici arhidiaconul tău". Şi îndată a poruncit episcopul să-l cheme. Venind arhidiaconul, a zis către dînsul părintele Marcu: "Spune tu, omule, unde s-a dus copilul şi pentru ce nu descoperi stăpînului tău episcopul măririle lui Dumnezeu cele despre copil?"
Arhidiaconul, spăimîntîndu-se de aceste cuvinte, s-a plecat înaintea bătrînului, cerînd iertare, apoi a început a spune: "Eu, dormind noaptea pe patul meu şi copilul odihnindu-se în aceeaşi casă aproape, l-a strigat pe el un glas străin, zicînd: "Grigorie!" Iar el, sculîndu-se, a venit aproape de mine. "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar eu i-am răspuns: "Nu te-am chemat eu, fiule!" Şi iarăşi s-a auzit acel glas a doua oară, zicînd: "Grigorie!" El iarăşi stînd înaintea mea, a zis: "Iată-mă! De ce m-ai chemat?" Dar eu am cunoscut că acea chemare nu era omenească, ci a lui Dumnezeu şi i-am zis: "Fiule, de te va mai chema iarăşi glasul acela, să-i răspunzi: "Iată-mă, Doamne! Ce porunceşti robului Tău?"
Şi mergînd el la patul său, a auzit un glas, zicînd: "Grigorie, auzită este rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării şi vei afla pe cei ce te vor lua pe tine!" Acest glas şi eu l-am auzit, dar n-am înţeles ceea ce zicea şi iarăşi am adormit. Iar a doua zi, sculîndu-mă n-am mai aflat pe Grigorie. Şi de atunci pînă acum nu ştiu unde se află. Eu n-am îndrăznit să spun nimănui glasul cel auzit, că m-am temut ca nu cumva să zică cineva că spun minciuni şi, necrezînd cuvintele mele, vor începe să zică că eu l-am omorît sau l-am vîndut în ţară străină".
Acestea auzindu-le episcopul şi părinţii lui Grigorie, s-au mîngîiat şi au preamărit pe Dumnezeu. Iar fericitul Marcu a zis: "Iată că, precum citim în cartea Împăraţilor despre Samuel, aşa şi în zilele noastre s-a făcut cu Grigorie. Căci precum pe copilul Samuel, dormind în biserică, l-a strigat îngerul Domnului, zicînd: Samuele! Samuele! - şi aceasta s-a făcut de trei ori -, tot de aceeaşi chemare s-a învrednicit şi fericitul copil Grigorie şi, cu adevărat, asemenea va fi cu proorocul Samuel. Acum ascultaţi şi de la mine, ce voi spune despre fiul vostru.
Fiind noi în Roma am mers împreună cu aceşti fraţi la rugăciune în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, sosind noaptea, am rămas la un monah. În acea noapte mi s-au arătat în vedenie doi bărbaţi preastrăluciţi, asemenea Sfinţilor Apostoli şi mi-au zis: "Scoală degrabă cu amîndoi monahii şi şezînd în corabie, mergeţi în cetatea Cartagina şi acolo veţi afla un copil străin cu numele de Grigorie din Sicilia care a venit acolo de la biserica Acragandiei. Deci, luaţi-l şi duceţi-l în Sfînta Cetate a Ierusalimului, la patriarhul Macarie, căruia i-am spus despre copilul acesta şi i-am poruncit să-l primească, căci odihneşte Duhul nostru peste dînsul, precum al lui Ilie peste Elisei".
Acestea zicînd cei ce se arătaseră, s-au făcut nevăzuţi. Apoi eu, deşteptîndu-mă, am mers cu aceşti fraţi ai mei către liman şi, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aflînd o corabie, am intrat într-însa şi, plutind, am ajuns degrabă în cetatea Cartagina. Acolo, ieşind din corabie, am intrat în biserica Sfîntului Mucenic Iulian şi am aflat pe Grigorie în biserică citind pe cărţi. Şi, luîndu-l, ne-am dus în Ierusalim şi l-am dat patriarhului".
Acestea auzindu-le toţi, se minunau tare şi lăudau pe Dumnezeu. Iar Hariton şi Teodotia au căzut la pămînt ca nişte morţi şi, ridicîndu-i fericitul Marcu, a zis: "Daţi slavă lui Dumnezeu, Celui ce a descoperit vouă pe fiul vostru că este între cei vii şi vieţuieşte în fapte bune". Deci Hariton, lepădînd împreună cu soţia sa mîhnirea şi fericitul episcop împreună cu toţi ai săi, dădeau slavă lui Dumnezeu şi mulţumeau lui ava Marcu pentru vestea adusă despre Grigorie. După aceea au fost fără supărare. Iar fericitul Grigorie vieţuia în Ierusalim lîngă prea sfinţitul patriarh Macarie, care l-a hirotonisit diacon.
Petrecînd acolo cîtăva vreme, a rugat pe patriarh să-l lase să se ducă în muntele Eleonului să cerceteze pe părinţii care petreceau acolo. Şi lăsîndu-l patriarhul, a zăbovit acolo Grigorie un an, cercetînd pe nevoitorii cei buni şi primind de la dînşii mult folos. Apoi a vrut să meargă în pustie şi şi-a mărturisit sfinţilor părinţi gîndul, cerînd de la dînşii binecuvîntarea. Iar ei, făcînd rugăciune pentru dînsul, l-au slobozit, zicînd: "Să mergi, fiule, cu pace; credinţa şi dragostea pe care o ai pentru Hristos te va mîntui pe tine"... Amin
- Tematica
- Icoana Sfinti
- Luna
- 11 Noiembrie
- Ziua din luna
- 23