Sfanta Mucenita Ecaterina

Sfanta Muceniță Ecaterina, model bizantin

25 noiembrie

Astazi pomenim viaţa şi pătimirea Sfintei Marei Muceniţe Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă si pe Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Dimensiune
Model Icoana
Tip Icoana
  • Litografie cu rama si sticla
In stoc
89,00 lei
Nicio taxa

 

Viaţa şi pătimirea Sfintei Marei Muceniţe Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă
(25 noiembrie)

Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.

Deci, rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd că o supără mult, a zis către dînşii: "De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

Ei, văzînd că nu este cu putinţă a se afla vreun tînăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decît dînsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dînsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!"

Maică-sa cunoscînd un părinte duhovnicesc, om sfînt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dînsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dînsul. Iar el, văzînd pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rînduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vîneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dînsa: "Eu ştiu un tînăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gîndite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cît este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut".

Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pămîntesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrînul dacă sînt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sînt adevărate şi încă mai multe daruri are tînărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atîta?" Iar el a răspuns: "Acest tînăr nu are tată pe pămînt, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfîntă, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".

Ecaterina a zis către dînsul: "Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tînărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atît de minunate?" Iar bătrînul a zis către dînsa: "Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă". Iar ea a zis către dînsul: "Te văd pe tine om priceput, bătrîn cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sînt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".

Atunci bătrînul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dînsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tînărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizînd uşile cămării tale, fă rugăciune către dînsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău".

Atunci, luînd fecioara sfînta icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrînul. Deci rugîndu-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfîntul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decît soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maica Sa, încît nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcîndu-se de trei ori, a auzit pe Preasfînta Fecioară zicînd către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cît este de frumoasă şi cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este şi grozavă, încît nu pot privi la dînsa!" Apoi iarăşi a zis Preasfînta Născătoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decît toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decît fecioarele tuturor cetăţenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgînătate şi de aceea nu voi căuta spre dînsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă".

Iar Preabinecuvîntata Maică a zis către Dînsul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns: "Să meargă la bătrînul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar".

Acestea văzînd şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se mira de acea vedenie. Făcîndu-se ziuă, a mers cu cîteva roabe ale sale la chilia sfîntului bătrîn şi, căzînd cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l ruga să o povăţuiască pe dînsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începînd de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pînă la venirea cea mai de pe urmă a Stăpînului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfîrşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dînsul Sfîntul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrînul să se roage iarăşi cu multă rîvnă către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcîndu-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcîndu-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi pînă cînd a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blîndeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicînd: "Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe cînd mai înainte era ruşinată şi ocărîtă. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe cînd mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dînsa, pe cînd mai înainte o compătimeam; şi atît de mult o iubesc, încît voiesc să Mi-o logodesc mireasă".

Atunci Ecaterina a căzut la pămînt, zicînd: "Nu sînt vrednică, Preaslăvite Stăpîne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mîna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dînsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale". Atunci Stăpînul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicînd acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pămîntesc".

Acestea zicînd Hristos Domnul, s-a sfîrşit vedenia. Şi deşteptîndu-se fecioara, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atîta veselie şi bucurie, încît din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atît s-a schimbat de minunat, încît nu mai gîndea nicidecum la lucrurile pămînteşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea rîvnă fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dînsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducînd fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar cînd a sosit ziua urîtei prăznuiri, a jertfit mai întîi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfa după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încît pretutindeni era strîmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvîrşindu-se acestea şi văzînd binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atîta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască rîvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvîrşeau jertfele. Iar cînd a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvînt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întîi i s-a plecat, dîndu-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atît de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor urîciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfîrşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gîndul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atîtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mîntuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvîntul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite".

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mîniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputînd a se împotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasă-ne acum să ne săvîrşim jertfa şi după aceasta vom asculta cuvintele tale".

Deci, săvîrşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgînesc, a poruncit să aducă pe sfînta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dînsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sînt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?" Eu sînt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pămîntului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sînt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpînului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzînd la dînsa atîta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încît abia a vrut să creadă că a ieşit din pămînteni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrînare.

Iar Sfînta, cunoscînd gîndul lui cel fărădelege, a zis către dînsul: "Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pămînt sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vîrtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atît de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta".

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfînta a răspuns împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărîmă. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea".

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dînsa, temîndu-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre".

Zicînd acestea a poruncit să păzească pe sfînta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpînirii sale, în acest fel: "Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpînirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bîrfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiţi-vă cu sîrguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sîrguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covîrşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sîrguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită".

Zicînd acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicînd: "Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvîrşită în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atîţia ritori şi filosofi, se va ruşina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blîndeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfînta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrînd să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, pînă a nu ajunge trimişii la sfînta, a venit la dînsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei".

Acestea zicîndu-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mîndrie către Sfînta Ecaterina: "Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?" Iar sfînta i-a răspuns cu blîndeţe: "Eu sînt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sînt nimicuri". Dar ritorii au zis:

"De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atîta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atîta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dînsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sînt vrednice de rîs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sînt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?"

Ritorul a zis: "Mai întîi preaînţeleptul Homer, rugîndu-se către Die, grăieşte: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte". Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintîi, şi marii şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfînta Ecaterina a răspuns: "Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dînsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pămîntului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dînsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mîntuitoarea răstignire: "Va veni mai tîrziu cineva pe acest pămînt şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spînzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii". Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amîndouă sînt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdînd toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dînsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pămînt, arătînd, învăţînd şi bine făcînd oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osîndirea cea dintîi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfînt ucenicilor Săi. Iar ei, mergînd în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicînd: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.Amin.

Tematica
Icoana Sfinti
Luna
11 Noiembrie
Ziua din luna
25
Ic_1125_SfEcaterinaBizant
No reviews

S-ar putea sa-ti placa

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:

Product added to wishlist
Product added to compare.

Contactati-ne!