Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop al cetății Damasc. El este cel care l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, după ce Domnul i S-a arătat în vedenie și i-a poruncit să meargă pe Ulița Dreaptă, în casa lui Iuda, unde se afla Saul din Tars, aflat în rugăciune.
Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci de apostoli (1 octombrie)
Sfântul Apostol Anania, unul dintre cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop al cetății Damasc. El este cel care l-a botezat pe Sfântul Apostol Pavel, după ce Domnul i S-a arătat în vedenie și i-a poruncit să meargă pe Ulița Dreaptă, în casa lui Iuda, unde se afla Saul din Tars, aflat în rugăciune. La început, Anania s-a împotrivit, știind răutățile lui Saul împotriva creștinilor din Ierusalim și scopul pentru care venise la Damasc – să-i lege pe cei ce chemau numele Domnului. Dar Domnul i-a spus: „Mergi, căci acesta îmi este vas ales”.
Ascultând, Anania a mers la Saul, și, punându-și mâinile peste el, i-a zis: „Frate Saule, Domnul, Cel care ți S-a arătat pe cale, m-a trimis să-ți redea vederea și să te umpli de Duhul Sfânt”. Îndată Saul a văzut din nou, iar Anania l-a botezat. Mai târziu, când iudeii s-au hotărât să-l omoare pe Pavel pentru convertirea sa, Anania și alți ucenici l-au coborât peste zid într-un coș, ca să scape. El însuși a continuat să predice cu îndrăzneală numele Domnului, vestind Evanghelia nu doar evreilor, ci și neamurilor.
Din Damasc, Anania a mers în Elevteropol, unde a arătat oamenilor calea mântuirii, a vindecat bolnavi și a adus pe mulți la credința în Hristos. În acea vreme, ighemonul Lucian, închinător la idoli, a pornit o prigoană împotriva creștinilor, trimițând poruncă în toată stăpânirea sa: cei care se închinau lui Hristos trebuiau supuși chinurilor, iar cei care jertfeau idolilor primeau daruri și cinstiri. Această poruncă l-a găsit pe Sfântul Anania propovăduind Evanghelia și făcând minuni cu puterea Domnului.
A fost prins și dus înaintea lui Lucian, care încerca să-l silească să jertfească idolilor. Anania a refuzat, mărturisind cu tărie că se închină numai lui Iisus Hristos, pe care L-a văzut și cu care a vorbit, atât pe pământ cât și după înălțarea Sa. El a amintit cum a fost trimis să-l vindece pe Saul și cum Domnul l-a întors la adevăr.
Judecătorul l-a amenințat cu chinuri, dar Anania a rămas neclintit, rugându-se Domnului să-l întărească și să-l învrednicească de împărăția cerească. Atunci a fost bătut crunt, i-au fost sfâșiate coastele cu cârlige de fier și i-au fost arse rănile cu făclii aprinse. În toate acestea, el și-a ridicat ochii la cer și s-a rugat cu statornicie.
Văzând că nu-l poate îndupleca, Lucian a poruncit ca sfântul să fie scos din cetate și ucis cu pietre. Și așa, asemenea Sfântului Ștefan, Anania a primit moarte mucenicească, strigând cu glas mare: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale încredințez sufletul meu”.
Trupul său a fost lăsat neîngropat, dar niște credincioși care treceau din Damasc l-au luat cu evlavie și l-au îngropat cu cinste în moșia lui, aducându-i astfel cuvenita cinstire.
