Sfântul Mucenic Epimah era de neam din Egipt şi din părinţi creştini. El încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu şi, Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie, urmând Sfântului Ioan Botezătorul, şi a petrecut multă vreme în muntele Pilusiului.
Sfântul Mucenic Epimah era originar din Egipt, născut din părinți creștini evlavioși. Din fragedă tinerețe, el a fost cuprins de o dragoste adâncă pentru Dumnezeu și a hotărât să-I slujească Lui singur, lăsând lumea și petrecerile ei. Urmând pilda Sfântului Ioan Botezătorul, s-a retras în pustie și s-a sălășluit în muntele Pilusiului, ducând o viață aspră, plină de rugăciune, post și nevoință. Neavând un povățuitor omenesct care să-l îndrume în viața pustnicească, se lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, iar dragostea sa arzătoare către Domnul îi era dascăl și îndreptar, învățându-l toate tainele nevoinței și ale sfințeniei.
Căci, într-adevăr, nimeni nu poate învăța pe om fapta cea bună mai bine decât dragostea lui Dumnezeu. Aceea i-a îndemnat pe Sfinții Apostoli să lase toate și să urmeze lui Hristos Cel sărac pentru mântuirea lumii; aceea i-a făcut pe cuvioșii pustnici să rabde frigul, foamea și lipsurile, purtând cojoace și piei de capră; aceea i-a întărit pe mucenici și pe mucenițe să îndure fără frică chinurile și moartea, grăind cu inimă aprinsă: „Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, și pentru Tine mă chinuiesc”. Aceeași dragoste dumnezeiască l-a învățat și pe Epimah să rabde toate greutățile pustiei, să biruiască ispitele vrăjmașilor nevăzuți și să trăiască cu sfințenie, gata oricând să-și dea viața pentru Hristos.
După ani mulți de pustnicie, Sfântul Epimah a aflat că, în Alexandria, creștinii sunt prigoniți cumplit de păgâni. Mulți, înfricoșându-se de chinuri, fugeau prin munți și se ascundeau prin locuri pustii, iar alții, neputând răbda suferințele, se lepădau de credință. Atunci, aprinzându-se de râvnă sfântă și de dorul de a-L mărturisi pe Hristos până la sânge, el a părăsit pustia și s-a dus în Alexandria.
Văzând în cetate rătăcirea păgânilor și batjocorirea numelui lui Dumnezeu, Sfântul Epimah a intrat cu mare îndrăzneală în templul idolesc chiar în timpul unui praznic păgânesc. A răsturnat jertfele, a sfărâmat idolii și a mustrat nelegiuirea celor adunați. Mâniindu-se, slujitorii idolilor l-au prins și l-au dus înaintea ighemonului Apelian. Văzând pe ighemon cum stă la judecată și chinuiește pe creștini, Sfântul Epimah, plin de râvnă dumnezeiască, s-a repezit asupra lui cu gândul de a-l pedepsi pentru cruzimea sa, dar a fost oprit de ostașii de față.
Uimit de curajul și îndrăzneala unui om simplu, ighemonul a poruncit să fie aruncat în temniță, urmând să hotărască mai târziu cum să-l pedepsească. În închisoare erau închiși mulți alți creștini, iar Sfântul Epimah, insuflat de Duhul Sfânt, îi întărea pe toți prin cuvânt și rugăciune, îmbărbătându-i să nu se teamă de chinuri, ci să rămână statornici în credință.
Atât de mult s-au întărit acei credincioși prin cuvintele lui, încât nici unul nu s-a mai lepădat de Hristos, ci toți și-au primit cu bucurie moartea mucenicească, vărsându-și sângele pentru Domnul.
La scurt timp, și pe Epimah l-au scos la judecată și l-au osândit la chinuri grele, nu doar pentru credința sa în Hristos, ci și pentru că tulburase praznicul lor idolesc și se ridicase împotriva ighemonului. L-au spânzurat, l-au strujit cu unelte de fier, l-au bătut cu pietre, sfărâmându-i oasele, dar el, în durerile cumplite, a rostit cu glas senin:
„Domnul meu Iisus Hristos a fost răstignit pentru mine, împuns cu sulița și adăpat cu oțet; oare eu să nu fiu părtaș patimilor Lui? Doresc mai mari chinuri decât acestea: să fiu bătut, scuipat, încununat cu spini, adăpat cu fiere, pironit pe cruce și împuns cu sulițe, precum Domnul meu a răbdat. Toate acestea le voiesc și eu pentru dragostea Lui.”
În timp ce sfântul era chinuit, o mulțime de oameni stătea de față. Printre ei era o femeie cu un ochi bolnav de albeață, care plângea privind la pătimirea mucenicului. În toiul chinurilor, o picătură din sângele Sfântului Epimah a sărit și i-a căzut în ochiul bolnav. Îndată ochiul i s-a vindecat desăvârșit, iar femeia, minunându-se, a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul pe Care acest pătimitor Îl mărturisește!”
După aceste chinuri, călăii i-au tăiat capul, iar Sfântul Epimah și-a dat sufletul în mâinile Domnului său, pentru Care a pătimit cu vitejie. Astfel a primit cununa muceniciei și s-a sălășluit în slava cea veșnică, împreună cu toți cei ce L-au iubit pe Hristos mai mult decât viața lor. Amin!
