Sfînta Haritina a fost clevetită către Domiţian comitele că este creştină şi ca pe mulţi elini îi întorcea la credinţa creştină.
Sfanta Muceniţă Mamelhta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi soră creştină şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale.
Un om de neam bun și foarte bogat, pe nume Claudie, cunoscut pentru bunătatea și milostenia sa față de cei săraci, a văzut odată o fetiță orfană, pe nume Haritina, rămasă fără părinți încă din copilărie. Mișcat de soarta ei, a luat-o în casa sa, a crescut-o ca pe propria fiică și a iubit-o ca pe un copil adevărat, căci fata era vrednică de iubire.
Când a crescut, Haritina nu s-a arătat doar frumoasă la chip, ci și plină de virtuți: era blândă, smerită, ascultătoare, curată și înțeleaptă. Mai presus de toate însă, avea o credință puternică în Hristos, căruia i s-a dăruit ca mireasă, păstrându-și fecioria și ducând o viață retrasă, în rugăciune și curăție. Claudie, părintele ei adoptiv, nu doar că nu s-a împotrivit acestei alegeri, ci s-a bucurat de viața ei sfântă și i-a construit o casă liniștită, unde ea se dedica zi și noapte studiului Legii Domnului. Cei credincioși care o vizitau primeau sfaturi de mântuire de la ea, iar pe cei necredincioși îi aducea la credință, vestindu-L pe Hristos. Astfel, Haritina a devenit un exemplu viu de viață plăcută lui Dumnezeu.
În acea vreme însă, împăratul Dioclețian a pornit o mare prigoană împotriva creștinilor, mai ales asupra celor cu viață sfântă. Haritina a fost pârâtă la comitele Domițian, fiind acuzată că este creștină și că îi convertește pe mulți elini la credința creștină. Comitele a trimis poruncă lui Claudie să o aducă înaintea lui. La primirea scrisorii, Claudie a plâns cu amar, știind că nu se poate împotrivi puterii. Când soldații au venit s-o ia, Claudie se împotrivea cu lacrimi, ținând-o strâns în brațe, dar Haritina i-a spus cu blândețe: „Nu te întrista, ci bucură-te, căci eu voi fi jertfă bineprimită înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele mele și ale tale.” Atunci soldații au smuls-o cu forța, iar Claudie a strigat după ea: „Pomenește-mă la Împăratul ceresc, când vei sta înaintea Lui, în ceata mucenițelor.”
În fața comitelui, Haritina s-a rugat în taină lui Dumnezeu. Întrebată dacă este adevărat că e creștină și că „amăgește” pe mulți, ea a răspuns cu îndrăzneală: „Da, sunt creștină, dar nu amăgesc pe nimeni; dimpotrivă, îi scot din rătăcire și îi aduc la Hristos, singurul Adevăr. Credința voastră este necurată, pentru că vă închinați la diavoli și idoli mincinoși.” Mâniat, comitele a poruncit să fie bătută crunt, pusă în lanțuri și trimisă înaintea consulului, judecătorul cel nedrept.
Acesta a încercat mai întâi să o înduplece, arătându-i uneltele de tortură și promițându-i favoruri dacă se va închina zeilor. Dar Haritina, ridicând ochii la cer, și-a făcut semnul crucii și i-a spus: „Degeaba încerci cu vicleșuguri sau amenințări, căci nu mă vei clinti din credința mea. Întoarce-te tu de la idoli, ca să nu pieri înșelat de diavoli.”
Judecătorul, furios, a poruncit să-i fie tuns părul. Dar îndată după ce a fost tunsă, părul i-a crescut la loc, mai frumos ca înainte, lucru care l-a umplut și mai mult de mânie. Apoi a poruncit să i se ardă capul cu cărbuni aprinși și trupul cu oțet. Haritina însă răbda cu rugăciune, cerând ajutorul lui Hristos. După alte chinuri cumplite – arsuri, înfingerea țepușelor de fier și arderea coastelor – a fost condamnată să fie aruncată în mare cu o piatră de gât. Însă piatra s-a desprins, iar ea a mers pe apă ca pe uscat, ieșind nevătămată la mal.
Judecătorul, rușinat, a zis că este vrăjitoare și a hotărât alte chinuri: să fie legată pe o roată cu cuțite și foc dedesubt. Dar roata a stat nemișcată, cărbunii s-au stins, iar îngerul Domnului a păzit-o nevătămată. Atunci i-au scos unghiile și dinții, dar ea a răbdat cu bărbăție. În cele din urmă, judecătorul a hotărât să-i fie necinstită fecioria, aducând oameni desfrânați pentru acest lucru. Atunci Haritina s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i primească sufletul curat. Și, înainte ca nelegiuiții să se atingă de ea, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Judecătorul, văzând-o moartă, a poruncit să-i fie aruncat trupul în mare, într-un sac cu nisip. Dar, după trei zile, valurile mării au scos trupul la mal, neatins și neputrezit. Claudie, părintele ei adoptiv, l-a luat cu lacrimi și bucurie și i-a făcut o îngropare cu cinste, slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin. Amin.
Sfanta Muceniţă Mamelhta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi soră creştină şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale.
Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură sora sa naşă de a o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele sfântului Botez şi o aruncară într-o groapa adâncă din care abia au putut creştinii să o scoată.
Iar episcopul, mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică în care au pus cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Mamelhta.
