Viaţa Sfîntului Apostol Filip, unul din cei şapte diaconi
(11 octombrie)
Sfîntul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei şi, căsătorindu-se, a dobîndit patru fiice proorociţe. Fiind ales diacon de către Sfinţii Apostoli, a fost hirotonit împreună cu Sfîntul întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi slujea sfinţilor (creştinilor) cu toată osîrdia, îngrijindu-se de săraci şi de văduve. Iar după uciderea Sfîntului Ştefan, pornindu-se prigoana împotriva Bisericii din Ierusalim, şi toţi risipindu-se prin ţara Iudeei şi a Samariei, afară de cei doisprezece apostoli, Sfîntul Apostol Filip a mers în Samaria, unde propovăduia pe Hristos. Tot poporul, cu un suflet, lua aminte la cuvintele lui pentru că întărea propovăduirea lui cu multe minuni, tămăduind toate bolile şi izgonind duhurile cele rele care, strigînd cu glas mare, ieşeau din oameni. Şi era bucurie mare în acea cetate pentru Filip, căci prin a lui venire se tămăduiau nu numai de suferinţele trupeşti, ci şi de cele sufleteşti toţi cei ce primeau propovăduirea lui şi credeau în adevăratul Mesia. Şi era acolo Simon, un vrăjitor însemnat şi vestit, de care se mira toată Samaria, pentru lucrurile sale vrăjitoreşti, şi toţi îl cinsteau pe el ca pe un mare om. Acesta, văzînd minunile cele mari care se făceau acolo, minuni ale lui Dumnezeu, care se săvîrşeau prin rugăciunile lui Filip, şi auzind buna lui vestire pentru împărăţia lui Dumnezeu şi pentru numele lui Iisus Hristos, a crezut şi s-a botezat împreună cu ceilalţi.
Odată, i s-a arătat lui Filip îngerul Domnului care i-a poruncit ca să meargă spre miazăzi pe calea ce se coboară din Ierusalim la Gaza. Şi mergînd Filip acolo, a aflat pe un bărbat arap, famenul Candachiei, împărăteasa arapilor, care, venind pentru închinăciune la Ierusalim, se întorcea la Gaza pe care o stăpînea. Şi şezînd în căruţă, citea cărţile prooroceşti. Pe acest famen l-a învăţat apostolul Filip credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi l-a botezat. Iar după Sfîntul Botez a fost răpit de înger şi dus la Azot şi acolo, umblînd prin cetăţi, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu. După aceea Filip a venit iarăşi în Cezareea, unde îşi avea casa, şi a vieţuit într-însa împreună cu cele patru fiice ale sale, care erau fecioare şi proorociţe. Apoi iarăşi s-a întors la Ierusalim, unde Sfinţii Apostoli l-au hirotonit episcop şi l-au trimis în Trallia Asiei să propovăduiască. Acolo pe mulţi, întorcîndu-i la Hristos, i-a botezat şi, făcînd minuni mari, la adînci bătrîneţi s-a dus către Domnul.
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Teofan Mărturisitorul, făcătorul de canoane
(11 octombrie)
Cuviosul Teofan s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, care vieţuiau în Palestina şi se întreceau în iubirea pentru străini. Cuviosul Teofan îl avea frate pe Teodor, care mai pe urmă a fost însemnat în pătimirea pentru sfintele icoane. Deci, prin sîrguinţa născătorilor, Teofan împreună cu fratele său Teodor s-au deprins la toată înţelepciunea cărţilor şi au devenit iscusiţi filozofi. Cunoscînd nestatornicia şi deşertăciunea acestei lumi, au lăsat toate şi au mers în lavra Sfîntului Sava şi au intrat în viaţa monahicească, în care petreceau în post, în rugăciuni şi în toate faptele bune. Teodor s-a învrednicit de rînduiala preoţească pentru bunătatea vieţii lui. Apoi s-a pornit în acea vreme nelegiuita luptă împotriva icoanelor, care a tulburat toată Biserica lui Dumnezeu, vreme în care mulţi erau prigoniţi şi schingiuiţi pentru cinstirea sfintelor icoane.
Atunci, aceşti preaînţelepţi învăţători şi apărători ai dreptei credinţe au fost trimişi de Patriarhul Ierusalimului la împăratul Leon, ca nişte mieluşei înaintea unui lup, ca să-l mustre pentru păgînătatea lui. Iar ei, ducîndu-se, au stat înaintea celui potrivnic lui Dumnezeu şi cu îndrăzneală l-au mustrat pentru păgînătatea lui. Pentru acest lucru au pătimit mult nu numai de la împăratul acela, ci şi de la alţi împăraţi care i-au urmat, adică de la Mihail Valvul şi de la Teofil, răbdînd tot felul de chinuri, bătăi şi temniţă, foame şi sete, răni, surghiunuri şi numeroase suferinţe. Pentru că peste douăzeci de ani au fost prigoniţi şi munciţi de luptătorii de icoane, începînd cu anul opt sute şaptesprezece pînă în anul opt sute patruzeci şi doi, după Hristos. Şi în acele suferinţe, Sfîntul Teofil s-a sfîrşit. Deci facem pomenirea lui în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii decembrie. Iar Teofan a ajuns împăciuirea Bisericii, pentru că Mihail, fiul lui Teofil, luînd sceptrul împărăţiei greceşti, împreună cu maica sa Teodora, au adus sfintele icoane în Biserica lui Dumnezeu şi, închinîndu-se la ele, au întors pe toţi sfinţii din surghiun şi i-au cinstit foarte mult. Atunci şi Sfîntul Teofan s-a întors şi a fost aşezat Mitropolit al Bisericii din Niceea, fiind hirotonit de patriarhul Metodie, care a surpat eresul luptătorilor de icoane. Sfîntul Teofan a alcătuit Canon (cîntări) pentru cinstirea sfintelor icoane. Lăsînd alte multe canoane şi cîntări folositoare Bisericii lui Hristos, a trecut din viaţa de aici către Domnul şi după multe şi dureroase osteneli se sălăşluieşte în cereasca odihnă.
Sfanta Mucenita Zenaida
Sfintele Muceniţe Zenaida şi Filonila, surorile, au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii lui Pavel Apostolul şi părăsindu-şi patria şi lepădându-se de averea lor şi prefăcându-se că umblă cu meşteşugul doctoricesc, iar după adevăr împlineau lucrul apostolesc.
Au venit şi în cetatea Dimitriadei şi intrând într-o peşteră, petreceau acolo viaţa lor; în care loc Zenaida tămăduind boli şi slăbiciuni s-a mutat către Domnul.
Iar Filonila dându-se pe sine la îndelungate postiri şi privegheri cu rugăciunea făcea multe minuni. Şi cu slujba slujind firii, s-a dus din viaţa aceasta vremelnică.
