În vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în provincia Cilicia, în cetatea Pompeopolia, un om pe nume Numerie Maxim Antipatul era judecător. În acea perioadă au fost prinși și aduși înaintea lui trei creștini: Tarah, Prov și Andronic. Ei au fost judecați și chinuiți pentru credința lor.
Pătimirea Sfinţilor Mucenici Tarah, Prov şi Andronic (12 octombrie)
În vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în provincia Cilicia, în cetatea Pompeopolia, un om pe nume Numerie Maxim Antipatul era judecător. În acea perioadă au fost prinși și aduși înaintea lui trei creștini: Tarah, Prov și Andronic. Ei au fost judecați și chinuiți pentru credința lor, iar cele ce urmează povestesc cum s-au purtat în fața judecătorului și cum au răbdat până la moarte pentru Hristos.
Când au fost aduși în fața lui, Antipatul a privit mai întâi pe Tarah, care era un bătrân cu chip blând și demn, și l-a întrebat: „Cum te numești?” Tarah a răspuns simplu: „Sunt creștin.” Judecătorul, dorind un răspuns lumesc, i-a spus: „Spune-mi numele tău adevărat, nu credința.” Tarah a răspuns că acesta este numele lui adevărat și cel mai vrednic de purtat, pentru că nimic nu este mai de cinste decât să fii numit creștin. Mâniindu-se, Antipatul a poruncit să fie lovit peste gură, ca să nu mai rostească astfel de cuvinte. În timp ce era bătut, Tarah a spus că numele de creștin este mai de preț decât orice alt nume omenesc, dar, ca să nu pară că se împotrivește, a adăugat că numele său de la părinți este Tarah, iar în oaste era numit Victor.
Judecătorul l-a întrebat apoi de unde este și din ce neam. Tarah a răspuns că este roman, născut în Claudiopol din Siria, că a fost ostaș al împăraților, dar a părăsit armata după ce a cunoscut credința cea adevărată. Antipatul i-a spus cu asprime că, fiind ostaș roman, se cuvenea să aducă jertfă zeilor și să cinstească pe împărați. Tarah a mărturisit cu tărie că el cinstește pe împărați ca pe stăpânii pământești, dar se închină numai lui Dumnezeu, Creatorul a toate, iar idolii pe care îi cinstesc păgânii nu sunt zei, ci lucrări omenești neînsuflețite.
Furios, Antipatul a poruncit să fie dezbrăcat și bătut cu toiege, iar trupul să-i fie sfâșiat cu unghii de fier. În timp ce era chinuit, Tarah se ruga și zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi mie robului Tău, ca prin aceste răni să mă fac vrednic de Împărăția Ta.” Văzând că nu se clatină în credință, judecătorul l-a trimis în temniță și a poruncit să fie adus următorul.
A fost adus atunci Prov, un tânăr cu chip curajos. Antipatul l-a întrebat numele și neamul, iar el a răspuns: „Sunt creștin, iar numele meu este Prov.” Judecătorul i-a spus să jertfească zeilor și să nu urmeze nebunia bătrânului. Dar Prov a zis că nu este nebunie a crede în Dumnezeu cel adevărat, ci nebunie este a se închina idolilor fără viață. Atunci a fost și el bătut cu cruzime, trupul său fiind zdrobit, iar sângele curgea șiroaie pe pământ. În timp ce era chinuit, Prov lăuda pe Dumnezeu și spunea: „Slavă Ție, Hristoase, că m-ai învrednicit să sufăr pentru numele Tău!”
După el a fost adus Andronic, cel mai tânăr dintre toți. Judecătorul, văzându-l, a încercat mai întâi să-l înduplece prin vorbe blânde: „Fiule, cruță-ți tinerețea, jertfește zeilor și te voi slobozi cu daruri.” Andronic a răspuns: „Tinerețea mea o voi jertfi lui Hristos, pentru că El mi-a dăruit viața. Nu mă voi închina celor ce nu pot nici să vorbească, nici să audă.” Mâniindu-se, Antipatul a poruncit să fie întins pe roată și ars cu făclii, dar Andronic răbda în tăcere și se ruga.
Văzând că nici unul dintre ei nu se leapădă de credință, judecătorul i-a trimis pe toți trei în temniță, hotărând ca a doua zi să fie duși la altă cetate, unde să fie din nou cercetați. Pe drum, ostașii au încercat să-i înduplece, spunându-le că își pierd viața degeaba, dar sfinții le-au răspuns cu blândețe că viața aceasta este trecătoare, iar cea adevărată este în cer.
După câteva zile de chinuri și judecăți, văzând că nu pot fi înfrânți, Antipatul a dat sentința de moarte. Cei trei au fost scoși afară din cetate și au fost omorâți cu pietre, trupurile lor fiind aruncate într-o peșteră. Dar creștinii din ascuns au adunat moaștele lor și le-au îngropat cu cinste.
Astfel s-au săvârșit Sfinții Mucenici Tarah, Prov și Andronic, mărturisind cu bărbăție credința în Hristos și primind cununa cea nestricăcioasă a vieții veșnice. Amin!
