Sfintii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
(14 octombrie)

Nașterea și chemarea Sfântului Nazarie

Sfântul Nazarie s-a născut în Roma, într-o familie deosebită prin credință și obârșie. Tatăl său era evreu, iar mama, creștină evlavioasă, se numea Perpetua. Aceasta primise Sfântul Botez chiar din mâinile Sfântului Apostol Petru și, plină de dragoste pentru Hristos, îl creștea pe fiul său în frica de Dumnezeu, cu rugăciune și blândețe.

Ajungând la vârsta înțelegerii, tânărul Nazarie s-a frământat mult în sufletul său: să urmeze credința tatălui sau pe cea a mamei sale? Dar, luminat de rugăciunile și pilda sfintei sale maici, s-a hotărât cu toată inima să urmeze credința creștină. A fost botezat de episcopul locului, iar odată cu Sfântul Botez a primit darul unei râvne neobișnuite pentru Dumnezeu.

Crescând în înțelepciune și în har, s-a făcut om desăvârșit în virtute și curăție, slujindu-L pe Domnul nu doar pentru propria sa mântuire, ci și pentru mântuirea altora. Cu o dragoste fierbinte, se îngrijea de cei rătăciți și căuta să-i aducă la lumina credinței în Hristos.

Primind de la părinți partea sa de moștenire, a împărțit totul celor săraci și celor aflați în nevoi. Apoi a părăsit Roma și s-a îndreptat spre Mediolan (Milano), unde și-a cheltuit întreaga avere făcând milostenii, îngrijind pe bolnavi și întărind în credință pe cei prigoniți pentru numele lui Hristos.

În acele vremuri, împăratul Nero dezlănțuise o prigoană cumplită împotriva creștinilor: mulți erau aruncați în temnițe, legați în lanțuri și supuși la chinuri cumplite. Sfântul Nazarie mergea pe la cei întemnițați, le aducea cele de trebuință și îi întărea în credință, îmbărbătându-i să rabde pentru Domnul.

Sfinții Ghervasie și Protasie

În aceea vreme, doi tineri frați, sfinții mucenici Ghervasie și Protasie, fuseseră prinși de ighemonul Anulin și aruncați în temniță. Sfântul Nazarie îi vizita adeseori, mângâindu-i cu cuvântul său plin de credință și dragoste. Văzându-i râvnitori și gata să-și dea viața pentru Hristos, s-a legat de ei cu o dragoste frățească sfântă și a dorit să pătimească împreună cu ei.

Curând, vestea despre Nazarie a ajuns la urechile stăpânitorului, care a poruncit să fie adus înaintea sa. L-a întrebat cine este și de unde vine, iar sfântul a mărturisit cu îndrăzneală că este roman de neam și creștin cu credința. Stăpânitorul l-a îndemnat să se lepede de Hristos și să aducă jertfă zeilor Romei, dar Nazarie, plin de râvnă sfântă, a mustrat pe idolii mincinoși și a mărturisit cu tărie că unul singur este adevăratul Dumnezeu — Domnul nostru Iisus Hristos.

Atunci, ighemonul a poruncit să fie bătut peste gură, dar sfântul nu s-a temut, ci a continuat să vorbească despre Hristos, mustrând necredința și întunericul păgânătății. Mânios, stăpânitorul a poruncit să fie bătut cu cruzime, apoi alungat cu necinste din cetate.

Sfântul Nazarie s-a bucurat însă, căci s-a învrednicit să pătimească pentru Domnul și să fie prigonit pentru dreptate, aducându-și aminte de cuvintele Mântuitorului: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pentru Mine”. Singurul său dor era că se despărțise de iubiții săi prieteni, Ghervasie și Protasie, cu care ar fi dorit să-și verse sângele pentru Hristos.

Dar voia Domnului era ca mai întâi să slujească în alte ținuturi, aducând la credință sufletele pierdute. Într-o noapte, i s-a arătat în vis mama sa, fericita Perpetua, poruncindu-i să meargă în Galia (Franța de azi) și să propovăduiască acolo Evanghelia lui Hristos. Ascultând cuvântul maicii sale, s-a ridicat și a pornit la drum, vestind lumina credinței în popoarele ce zăceau în întuneric.

Ucenicul Chelsie și prigoanele din Galia

Ajungând într-o cetate numită Melia, Sfântul Nazarie a întâlnit o femeie credincioasă de neam bun, care avea un copil de trei ani, pe nume Chelsie. Luându-l sub ocrotirea sa, sfântul l-a botezat și l-a crescut în dreapta credință. Copilul creștea nu doar în trup, ci și în înțelepciune, umplându-se de darurile lui Dumnezeu și urmând pilda învățătorului său.

Timpul trecea, iar Chelsie se făcea asemenea lui Nazarie în râvnă și credință, ajungând și el vestitor al Evangheliei și părtaș la pătimiri pentru Hristos.

Auzind stăpânitorul acelei țări, pe nume Dionisie, că Nazarie întorsese multe cetăți la credință, a trimis ostași care i-au prins pe amândoi. Au fost bătuți cu cruzime și aruncați în temniță, hotărând ca a doua zi să fie chinuiți și omorâți.

Însă femeia lui Dionisie, văzându-l pe tânărul Chelsie atât de frumos și nevinovat, s-a milostivit și l-a rugat pe bărbatul ei să-i cruțe viața, precum și a învățătorului său. Prin mijlocirea ei, amândoi au fost eliberați. Stăpânitorul le-a spus: „Rugămintea soției mele v-a izbăvit de chinuri”.

Dar sfinții s-au mâhnit, căci n-au primit cununa muceniciei, dorind mai mult să moară pentru Hristos decât să trăiască în libertate.

Plecând de acolo, au mers în cetatea Timir, unde au continuat să propovăduiască Evanghelia. Mulți au primit credința prin cuvântul lor. Diavolul însă, văzând pierzarea idolatriei, a întărâtat pe păgâni, care i-au prins pe cei doi și i-au trimis împăratului Nero la Roma.

În fața împăratului, sfinții au mărturisit fără teamă pe Hristos. Nero, înfuriat, a poruncit ca Nazarie să fie călcat în picioare, iar Chelsie să fie bătut cu vergi și silit să aducă jertfă idolilor. Dar copilul, prin puterea lui Dumnezeu, a făcut ca idolii să cadă la pământ.

Apoi au fost aruncați la fiare, dar animalele s-au îmblânzit și nu i-au vătămat. Au fost aruncați și în mare, dar au mers pe deasupra apelor ca pe uscat. Văzând acestea, mulți dintre slujitorii împăratului au crezut în Hristos, s-au botezat și au părăsit slujirea împărătească, alegând viața curată

Mucenicia și aflarea sfintelor moaște

După aceste minuni, Sfântul Nazarie și ucenicul său Chelsie s-au întors în Mediolan, unde i-au aflat în temniță pe sfinții Ghervasie și Protasie, încă vii. Împreună s-au bucurat și au întărit credința creștinilor. Curând însă, Anulin, stăpânitorul cetății, i-a prins din nou și, aflând că scăpaseră din mâinile lui Nero, s-a mirat cum de sunt încă în viață.

El i-a îndemnat să aducă jertfă zeilor, dar Nazarie a refuzat cu hotărâre, mustrând necredința lui. Atunci ighemonul a poruncit să fie bătuți peste gură și aruncați în temniță împreună cu Ghervasie și Protasie.

Nazarie s-a bucurat că Dumnezeu i-a îngăduit să se întâlnească din nou cu prietenii săi și să pătimească împreună cu ei pentru Hristos. Între timp, Anulin a trimis o scrisoare împăratului Nero, înștiințându-l că Nazarie este viu. Nero, plin de mânie, a poruncit uciderea lui.

Citind porunca împăratului, Anulin a scos din temniță pe Sfântul Nazarie și pe Chelsie și a poruncit să li se taie capetele. Un creștin din apropiere a adunat în taină sfintele lor trupuri și le-a dus în casa sa. Avea o fiică bolnavă, care zăcea la pat, iar când moaștele sfinților au fost aduse în casă, ea s-a ridicat sănătoasă, ca și cum n-ar fi fost niciodată bolnavă. Bucurându-se, tatăl a îngropat cu evlavie sfintele trupuri în grădina sa.

După uciderea Sfinților Nazarie și Chelsie, în cetate a venit comitul Astazie, care mergea la război împotriva moravilor. Îndemnat de preoții păgâni, el i-a scos din temniță pe sfinții Ghervasie și Protasie și i-a ucis: pe Ghervasie bătându-l cu vergi de plumb până la moarte, iar pe Protasie tăindu-i capul cu sabia. Trupurile lor au fost luate de un creștin, Filip, și de fiul său, care le-au îngropat în casa lor.

Moaștele acestor patru sfinți au rămas ascunse sub pământ vreme de secole, până la vremea Sfântului Ambrozie, episcopul Mediolanului. Prin descoperire dumnezeiască, Sfântul Ambrozie a aflat mai întâi trupurile lui Ghervasie și Protasie în timpul împăratului Teodosie cel Mare, iar mai târziu, în vremea împăraților Arcadie și Onorie, au fost descoperite și moaștele Sfinților Nazarie și Chelsie.

Preotul Paulin, ucenic al Sfântului Ambrozie, mărturisește despre aceasta:

„Am fost de față când sfintele moaște ale Sfântului Nazarie au fost scoase din mormânt. În locul unde zăceau, se vedea sânge proaspăt, ca și cum ar fi curs de curând. Capul sfântului, cu părul și barba, era neatinse, iar fața lui luminoasă, ca și cum ar fi fost spălată de curând. O adevărată minune, precum a spus Domnul: nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri. Mireasma ce se răspândea din sfintele trupuri întrecea toate aromatele pământului.”

Sfintele moaște au fost duse cu cinste în biserica Sfinților Apostoli din Mediolan, iar locul s-a umplut de bună mireasmă și de tămăduiri minunate.

Sfântul Ambrozie însuși a mărturisit în scris că, atunci când moaștele sfinților au fost scoase din pământ, mulți bolnavi s-au vindecat și diavolii au fost izgoniți din oameni. Un orb vestit, pe nume Sevir, doar atingându-se de veșmântul sfinților, și-a recăpătat vederea.

Astfel s-a săvârșit viața pământească a Sfinților Mucenici Nazarie, Chelsie, Ghervasie și Protasie, care, cu râvnă neclintită și dragoste jertfelnică, au mărturisit pe Hristos Domnul în mijlocul păgânătății. Prin rugăciunile lor, Biserica a primit binecuvântări și vindecări nenumărate, iar credincioșii se întăresc și astăzi în credință, pomenindu-i cu evlavie.

Cu rugăciunile sfinților Tăi, Doamne, luminează ochii sufletelor noastre, ca în lumina feței Tale să umblăm și întru numele Tău să ne bucurăm în veci.

Amin.