• -5%
Sfantul Mucenic Areta, Sfanta Sevastiana

Sfantul Mucenic Areta, Sfanta Sevastiana

24 octombrie

Pătimirea Sfantului Mucenic Areta şi a celor împreună cu dansul, si a Sfintei Sevastiana

Dimensiune
Model Icoana
Tip Icoana
  • Litografie cu rama si sticla
In stoc
84,55 lei 89,00 lei -5%
Nicio taxa

 

Pătimirea Sfîntului Mucenic Areta şi a celor împreună cu dînsul
(24 octombrie)

Cînd în pămîntul grecesc domnea Iustin, iar în Etiopia domnea Elezvoi, împăraţii cei dreptcredincioşi şi buni, în acea vreme în Arabia, care demult se numea Sava, iar acum se numeşte pămîntul omeriţilor, s-a ridicat un împărat fărădelege, anume Dunaan, evreu necredincios, hulitor al numelui lui Iisus Hristos şi mare vrăjmaş al credincioşilor, care avea pe toţi sfetnicii, slujitorii şi ostaşii săi, ori evrei, ori păgîni, care se închinau soarelui, lunii şi idolilor. Aceasta se sîrguia să izgo-nească pe toţi creştinii din împărăţia lui şi să piardă din pămîntul omeriţilor pomenirea preamarelui nume al lui Iisus Hristos. El prigonea mult Biserica lui Dumnezeu, chinuind şi ucigînd pe credincioşii care nu se supuneau poruncii lui şi nu voiau să ţină legea lui.

Auzind despre aceasta Elezvoi, împăratul Etiopiei, precum că Dunaan a poruncit în ţara sa prigoană asupra creştinilor, s-a mîniat foarte tare şi, adunîndu-şi ostaşii, a pornit asupra acestuia cu război. După multe lupte, l-a biruit şi, făcîndu-l tributar, s-a întors în pămîntul său. Iar Dunaan, după puţină vreme, iarăşi s-a sculat asupra lui Elezvoi, nesocotind aşezămîntul ce se făcuse şi, adunîndu-şi toată puterea sa, a pierdut pe toţi ostaşii lui Elezvoi, care erau lăsaţi ca să păzească cetăţile şi mai mult s-a înarmat asupra creştinilor. A poruncit pretutindeni ca creştinii ori să primească credinţa evreiască, ori să fie ucişi fără milă.

În împărăţia lui nu era nimeni care să îndrăznească a mărturisi pe Hristos, decît numai într-o cetate care se numea Negran, numai acolo se slăvea numele lui Iisus Hristos. Acea cetate mare şi cu mult popor era sub stăpînirea lui Dunaan. Acolo a strălucit sfînta credinţă din vremea cînd Constantie, fiul marelui Constantin, trimitea solii săi la locuitorii din Sava, care acum se numesc, după cum s-a zis mai sus, omeriţi, trăgîndu-şi seminţia lor din Hettura, femeia lui Avraam. Ajungînd acolo bărbaţii cei de Dumnezeu înţelepţiţi şi îmbunătăţiţi, trimişi de la împăratul Constantie, care au împăcat pe împăratul acelei ţări cu daruri, acei soli au învăţat pe oameni credinţa în Iisus Hristos şi au zidit biserici. De atunci înflorea dreapta credinţă în Negran şi sporea învăţătura creştinească, se îmulţeau cetele monahiceşti, se zideau mănăstiri şi întru toate rînduielile se păzea curăţia. În sfîrşit, sporeau credincioşii întru multe bunătăţi. Apoi aceia nu lăsau pe nici unii de altă credinţă să locuiască între dînşii, nici elini, nici evrei, afară numai de ei singuri care se aflau acolo ca fiii unei maici, ai soborniceştii şi apostoleştii biserici, vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cinste.

Zavistuind diavolul dreapta credinţă a numiţilor locuitori, a înarmat asupra lor pe Dunaan evreul, care, auzind că creştinii din cetatea Negran nu se supun poruncii lui şi nu voiesc să ţină cu dînsul, a pornit asupra lor cu toată puterea sa, plănuind două lucruri: să-i piardă pe creştinii din stăpînirea sa şi să mîhnească prin pierderea creştinilor pe Elezvoi, împăratul Etiopiei. Drept aceea, ajungînd la cetate, a înconjurat-o cu mulţime de ostaşi şi a săpat cetatea împrejur, crezînd că o va cuceri degrabă şi pe cei ce vieţuiau într-însa să-i ucidă fără cruţare. El zicea către cetăţeni: "De voiţi să cîştigaţi de la mine milă şi să rămîneţi vii, aruncaţi jos semnele cele blestemate - aşa numea ticălosul sfintele cruci - pe care le-aţi înălţat pe vîrfurile bisericilor celor înalte şi vă lepădaţi de Cel răstignit pe lemn".

Purtătorii de arme împărăteşti umblau împrejurului cetăţii, strigînd: "Supuneţi-vă împăratului, ca să rămîneţi vii şi să luaţi daruri de la dînsul, iar dacă nu vreţi, de foc şi de sabie veţi pieri". Însuşi Dunaan, deschizîndu-şi gura, clevetea pe Hristos şi pe creştini cu limbă hulitoare de Dumnezeu, zicînd: "Cîţi necuraţi creştini am pierdut, cîţi preoţi şi monahi am ucis cu sabia, cîţi am ars cu foc şi pe nici unul n-a izbăvit Hristos din mîinile mele, pentru că nici Hristos n-a putut să Se izbăvească din mîinile celor ce L-au răstignit şi acum am venit la voi, ca, ori să vă lepădaţi de Hristos, sau desăvîrşit să vă pierd". Iar cetăţenii îi răspundeau: "Îndrăzneşti mult, o, împărate, cu limba ta, asupra Atotputernicului Dumnezeu. Te asemene cu Rampsak, voievodul lui Senaherim, care a grăit cu mîndrie către Iezechiel: "Să nu te înalţe pe tine Domnul Dumnezeul tău spre Care nădăjduieşti". Dar n-a fost fără pedeapsă acea hulă, că într-un ceas cîte mii de ostaşi a pierdut, bine ştii. Deci, fereşte-te să nu se întîmple tot aşa şi ţie, care huleşti pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Atotputernic şi înfricoşat, Acela care ia sufletele boierilor şi pe tine poate să te sfărîme şi să-ţi prefacă în ţărînă mîndria ta cea multă şi de Dumnezeu hulitoare. Te lauzi ca, ori să ne întorci pe noi de la Hristos, ori să ne pierzi cu totul. Cu adevărat, mai degrabă vei putea să ne pierzi, decît să ne întorci de la Hristos, Mîntuitorul nostru, pentru Care noi toţi sîntem gata să murim".

Împăratul, nesuferind să audă asemenea cuvinte, cu mai mare furie s-a mîniat şi a năvălit cu toate puterile asupra cetăţii. Socotea că de nu va lua cetatea cu război, apoi are s-o chinuiască cu foame, ţinînd-o înconjurată multă vreme. Apoi, aflînd împrejurul cetăţii foarte mulţi creştini prin sate şi prin pustii şi, prinzîndu-i, i-a pierdut în multe feluri, iar pe alţii i-a dus în robie, silindu-i ca să ia cetatea. Însă creştinii, apărîndu-se cu tărie dinlăuntru, îi biruiau pe păgîni.

Silindu-se împăratul cu puterile sale, în tot chipul, n-a reuşit să ia cetatea, nici să-i omoare cu foametea, căci ei aveau hrană îndestulată pentru mulţi ani. Nelegiuitul, nădăjduindu-se în aşteptarea sa, s-a gîndit să-i înşele pe creştini cu un meşteşug subţire şi a trimis pe cineva în cetate, zicînd cetăţenilor cu jurămînt: "Nu voi face strîmbătate vouă, nici vă voi întoarce pe voi de la credinţa voastră, dar cer de la voi numai obişnuita danie cu care îi sînteţi datori împăratului vostru. De aceea, să-mi deschideţi cetatea ca să intru s-o văd şi apoi să iau dania obişnuită de la voi. Mă jur pe Dumnezeu şi pe Lege că nu vă voi face vouă nici un rău cît de mic, ci vă voi lăsa în pace ca să vieţuiţi în credinţa voastră". Iar cetăţenii i-au răspuns: "Noi, creştinii, am învăţat din Sfintele Scripturi ca să ne supunem împăratului şi să ne plecăm stăpînitorilor, deci de vei face aşa precum ne făgăduieşti nouă cu jurămînt, că nu ne vei face nedreptate, nici nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, îţi vom deschide cetatea şi vei intra ca un împărat şi îţi vei lua de la noi obişnuita dajdie, iar de ne vei face vreun rău, Dumnezeu, Cel ce aude jurămintele tale, să-ţi răsplătească ţie degrabă. Iar noi nu ne vom îndepărta de la Hristos, Mîntuitorul nostru, chiar de ne-am lipsi, nu numai de averi, ci şi de viaţă". Împăratul iarăşi s-a jurat că nu le va face nici o supărare. Ei, crezînd pe vulpea aceea, i-au deschis cetatea şi s-au închinat păgînului cu daruri.

Împăratul, intrînd cu toată puterea sa în cetate, ca lupul în turmă, îmbrăcat în piele de oaie, a înconjurat zidurile şi porţile cetăţii şi pe ostaşii săi i-a pus de pază. Apoi, văzînd podoaba cetăţii, mulţimea poporului şi pe creştinii cei cinstiţi, i-a lăudat, căci încă îşi tăinuia planul cel viclean pînă la o vreme. Odihnindu-se puţin în cetate, a ieşit iar la trupele sale şi, vrînd să înceapă acea fără de Dumnezeu prigoană pe care o gîndise, a poruncit să vină la dînsul toţi bărbaţii cei cinstiţi şi căpeteniile cetăţii. Deci, au venit la dînsul, după poruncă, toţi cei ce erau în cetate, cinstiţii bătrîni, căpeteniile şi cei slăviţi şi bogaţi. Între dînşii era şi fericitul Areta, care era mai mare cu bătrîneţile şi cu priceperea, cu dregătoria şi cu cinstea, avînd nouăzeci şi cinci de ani şi care era boier şi voievod, căruia toată rînduiala cetăţii îi era încredinţată. Cu al lui înţelept sfat şi cu cîrmuirea sa cea pricepută, cetăţenii s-au împotrivit vrăjmaşilor, cu vitejie multă, vreme îndelungată.

Mergînd cetăţenii cu Areta la nelegiuitul împărat, i-au adus lui cuvenita închinăciune şi i-au mulţumit că a făcut cu dînşii precum s-a jurat şi n-a adus nici o primejdie asupra lor. Aceasta zicea Areta, neştiind vicleşugul împăratului. Acesta însă, nemaiputînd mult să-şi ascundă otrava vicleniei sale dinăuntru, a dat-o pe faţă, adică a săvîrşit răutatea pe care o tăinuia. Jurămîntul pe care l-a dat cetăţenilor îl socotea ca pe o jucărie copilărească şi a poruncit ca, legîndu-i pe toţi împreună cu Sfîntul Areta, să fie păziţi pe de străji, apoi a trimis la casele lor ca să le fie jefuite averile. Apoi a întrebat unde este Pavel, episcopul lor, şi, aflînd că au trecut doi ani de cînd a murit, a poruncit ca să-l dezgroape. Scoţîndu-i trupul, l-a ars cu foc şi cenuşa a aruncat-o în văzduh. Apoi, aprinzînd un foc foarte mare, a adunat mulţimea preoţilor şi a clericilor, a monahilor şi a fecioarelor celor afierosite lui Dumnezeu şi i-a aruncat în foc, fiind în număr de patru sute douăzeci şi şapte de fiinţe. Astfel i-a ars pe ei, zicînd: "Aceştia sînt pricina pierderii acelora pe care i-au sfătuit să cinstească pe Cel răstignit ca pe un Dumnezeu". După aceea a poruncit propovăduitorilor lor ca, umblînd prin cetate, să spună la toţi să se lepede de Hristos şi să vină la legea evreiască, precum era împăratul.

Chemînd înaintea sa pe căpeteniile acelea, adică pe creştinii pe care îi ţinea în legături, a început a grăi către dînşii, dar mai ales către Areta: "Ce nebuni sînteţi voi, pentru credinţa voastră în Cel răstignit şi credeţi în El ca într-un Dumnezeu! Oare doară poate să fie bătut Dumnezeu, neavînd trup? Sau poate să moară cel fără de moarte? Oare nu sînt şi între voi din cei ce urmează lui Nestorie, care cinstesc pe Hristos, nu ca pe un Dumnezeu, ci ca pe un prooroc? Eu nu vă silesc ca să vă închinaţi soarelui şi lunii sau altei făpturi oarecare, nici nu vă silesc să jerfiţi zeilor păgîni, ci însuşi lui Dumnezeu şi Făcătorului a toată făptura". La aceste cuvinte Sfîntul Areta, împreună cu însoţitorii săi, a răspuns: "Noi ştim că dumnezeirea nimic nu putea suferi, ci numai omenirea cea luată din Preacurata Fecioară, precum mărturisesc proorocii, despre care ştii şi tu. Omenirea a răbdat numai pentru noi, iar dumnezeirea a arătat-o Hristos Domnul prin minunile Sale cele negrăite. Ce trebuinţă avem noi de multă vorbă? Noi îl mărturisim pe El că este Fiul lui Dumnezeu şi grăim în numele întregului popor al cetăţii, că nu există chin pe care n-am fi gata să-l suportăm pentru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Iar despre credinţa lui Nestorie, cel blestemat de Sfinţii Părinţi, adunaţi la al treilea sinod din Efes, ce avem noi? Căci noi nu despărţim în Hristos două persoane, ci credem că omenirea Lui este unită cu dumnezeirea într-o singură persoană. Iar pe tine, care grăieşti cuvinte hulitoare asupra Domnului nostru, pentru o hulă ca aceasta şi pentru călcarea jurămîntului tău, te va ajunge degrabă dumnezeiasca pedeapsă". Împăratul, suferind acele cuvinte cu răbdare, pentru că se ruşina de înţelepciunea lui Areta, şi de cinstea celorlalţi creştini, a început cu cuvintele blînde a le îmbuna inimile, prin făgăduinţa darurilor şi a cinstei, vrînd să schimbe credinţa lor şi rîvna cea pentru Hristos, în fărădelege. Dar ei, ridicîndu-şi ochii ca dintr-o inimă şi parcă ar fi fost o singură gură, au strigat, zicînd: "Nu ne lepădăm de Tine, unule Cuvinte al lui Dumnezeu, Iisuse Hristoase, Care Te-ai născut din Preasfînta Fecioară, nici batjocorim cinstita Crucea Ta".

Împăratul, văzînd pe sfinţi neclintiţi în credinţă, a amînat chinuirea lor pentru altă vreme şi a poruncit să fie ţinuţi în legături, iar el s-a pornit spre popor, ucigînd pe mulţi fără cruţare. Şi a poruncit ca să fie aduşi femeile şi copiii sfinţilor mucenici şi împreună cu cinstitele femei au venit mulţime mare de alte femei văduve, fecioare şi monahi. Pe acestea a căutat mai întîi să le înşele cu momeli, apoi le-a îngrozit cu chinuri, ca să se lepede de Hristos. Iar ele nu numai că nu voiau, dar şi defăimau cu ocări pe împărat şi mai ales fecioarele monahii strigau, ocărîndu-l pe el, pentru necredinţă. Iar el, nesuferind acele ocări, a poruncit ostaşilor să le taie pe toate. Iar ele alergau la moarte cu veselie. A fost între dînsele o minunată întrecere, căci monahiile fecioare mergînd înainte sub sabie, grăiau către femei: "Ştiţi că noi în biserica lui Hristos avem cinstea de a fi înainte; aduceţi-vă aminte că noi, pretutindeni, avem locul cel de frunte, intrăm mai întîi în Biserica Domnului, ne apropiem mai înainte la Preacinstitele Taine şi şedem la cel dintîi loc. Deci, se cade ca şi aici să primim mai întîi cinstea mucenicească, mai întîi să murim şi să mergem mai înainte de voi şi mai înainte de bărbaţii voştri, la Mirele nostru, Iisus Hristos". Apoi şi femeile apucau una decît alta mai înainte, plecîndu-şi sub sabie grumazul. La fel şi copiii cei mici se înghesuiau între mame, grăbindu-se la moarte şi fiecare striga: "Tăiaţi-mă pe mine, tăiaţi-mă pe mine". O astfel de osîrdie aveau ca să moară pentru Hristos, încît necuratul evreu Dunaan şi toţi boierii lui se mirau foarte tare. Iar nelegiuitul zicea: "O, cum a putut înşela pe oameni Galileanul, încît socotesc moartea întru nimic şi pentru El îşi pierd sufletele şi trupurile?".

Era în cetatea Negran o văduvă, pe nume Singlitichia, de neam bun şi cinstit, frumoasă la faţă, dar la suflet şi mai frumoasă, bogată cu averea, dar mai bogată cu faptele bune şi care a rămas văduvă încă de tînără. Aceasta avea două fiice. Văduva, şezînd în casa sa în post şi în rugăciuni, nevrînd să se însoţească cu alt bărbat şi făcîndu-se mireasa lui Hristos, Îl slujea ziua şi noaptea, cu toate că era tînără de ani, însă cu înţelepciunea era bătrînă şi mai mult decît cei bătrîni a priceput poruncile Domnului. Despre aceasta auzind necuratul evreu Dunaan, a poruncit să o aducă cu cinste le el, împreună cu amîndouă fiicele. După ce au adus-o, a căutat spre dînsa cu faţa veselă şi i-a zis cu glas blînd: "Am auzit de tine, cinstită femeie, că eşti de neam bun, înţeleaptă şi pricepută, pentru care lucru mărturiseşte faţa şi privirea ta, precum că adevărate sînt cele spuse despre tine, deci că nu doreşti a urma femeilor celor nebune, pe care eu le-am pierdut pentru nebunia lor şi să nu mai socoteşti ca Dumnezeu, pe Cel ce S-a răstignit pe cruce, pentru că a fost mîncător şi băutor de vin, prietenul vameşilor, petrecător şi potrivnic Legii strămoşeşti. Deci, să faci cele cuvenite bunului tău neam leapădă-te de Nazarineanul şi să crezi ca noi, ca să fi cu împărăteasa în palatele ei, cinstită de toţi. Astfel vei petrece mai bine, scăpînd de greutăţile ce se întîmplă în văduvie. Pentru că a ajuns pînă la noi vestea despre tine şi chiar se vede că tu ai mari bogăţii, multe slugi şi slujnice şi eşti cinstită de toţi, fiind tînără şi frumoasă. Cu toate aceste fericiri nu ai voit să te măriţi cu alt bărbat şi se mai spune despre tine că eşti îmbunătăţită şi cu multă pricepere. Deci şi acum să cugeţi bine şi să fii desăvîrşită în pricepere. Ascultă-mi sfatul cel sănătos şi nu da în mîinile chinuitorilor frumuseţea şi tinereţea ta, precum şi fecioria fiicelor tale, căci vei suferi mai multă ruşine şi necinste decît chinuri, ci, încetînd a slăvi pe Cel răstignit şi supunîndu-te legilor noastre, să gîndeşti cele ce sînt folositoare ţie şi fiicelor tale".

Iar fericita şi cinstita femeie cu multă înţelepciune a răspuns împărătului, zicînd: "Se cade ţie, împărate, să cinsteşti pe Acela ce ţi-a dat stăpînirea şi acea porfiră şi diademă; şi mai ales ţi-a dat viaţa ca un Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, dar tu te-ai arătat nemulţumitor pentru o astfel de binefacere şi cu limbă îndrăzneaţă grăieşti de rău pe Făcătorul tău de bine. Oare nu te temi că un trăznet de sus are să te lovească? Tu voieşti a mă slăvi cu mare cinste, eu însă cinstea voastră ca o necinste o socotesc şi nu voiesc să mă laude lumea aceea care huleşte pe Dumnezeul meu, nici nu voi fi nebună să locuiesc cu vrăjmaşii lui Dumnezeu în lăcaşurile păcătoşilor". Acestea auzindu-le împăratul, s-a umplut de mînie şi, căutînd la boierii săi, a zis: "Vedeţi cum fără de ruşine ne vorbeşte această necurată femeie?" Apoi a poruncit să ia acoperămîntul de pe capul ei şi de pe capetele fiicelor ei şi aşa, cu capul descoperit şi cu părul despletit, să fie purtate prin cetate, cu batjocură şi cu necinste. Astfel fiind purtată cu necinste pe uliţele cetăţii, a văzut cum mulţimea femeilor plîngea pentru dînsa, de o necinste şi ruşine ca aceea. Iar ea a zis către dînsele: "Ştiu, prietenelor, că vă este jale pentru mine, văzîndu-mă cu fiicele mele în această stare, dar să nu vă întristaţi, cînd eu mă bucur, nici să plîngeţi cînd eu mă veselesc, căci ziua aceasta îmi este mie mai de bucurie decît ziua nunţii, căci pentru Mirele meu rabd acestea, Căruia fără de prihană I-am păzit văduvia mea şi Lui I-am logodit pe iubitele mele fiice. Acum mă bucur că Domnul meu priveşte la defăimarea mea, unde este mărturisirea mea şi ştie osîrdia mea pentru El, pentru că n-am voit nici cinstea, nici bogăţiile, nici chiar viaţa cea vremelnică, ci numai una este dorinţa mea: ca să aflu pe Hristos şi să merg la El în ceata sfintelor muceniţe, ducîndu-I cu mine rodul pîntecelui meu, adică pe fiicele mele. Deci rogu-mă vouă, surorile mele, nu plîngeţi, ci mai ales vă bucuraţi cu mine, că merg să mă fac părtaşă cerescului Mire Iisus Hristos".

Apoi iarăşi a fost adusă înaintea împăratului, care i-a zis: "Leapădă-te de Hristos ca să fii vie". A răspuns sfînta: "De mă voi lepăda de Hristos pentru viaţa cea vremelnică, apoi cine mă va izbăvi de veşnica moarte, care este în focul cel nestins". Şi căutînd spre cer a zis: "Să nu-mi fie mie, o, împărate fără de moarte, să mă lepăd de Tine, Unule născut, Fiul lui Dumnezeu, şi să mă supun hulitorului şi călcătorului de jurămînt, care cu înşelăciune a luat cetatea noastră şi acum prigoneşte biserica Ta cea sfîntă". Iar împăratul, aprinzîndu-se de cumplită mînie, a răcnit: "O, necurată femeie, îndată voi zdrobi capul tău şi-ţi voi sfîşia carnea şi te voi arunca spre mîncarea cîinilor. Atunci voi vedea de te va izbăvi din mîinile mele Nazarineanul, spre Care tu nădăjduieşti". Nişte cuvinte ca acestea ale împăratului nesuferindu-le fiica ei cea mai mare, care avea doisprezece ani, a scuipat în faţa împăratului şi îndată slujitorii cei ce stăteau de faţă au tăiat-o şi împreună cu dînsa şi pe sora ei cea mai mică au ucis-o cu sabia. Şi au căzut amîndouă fiicele moarte, înaintea ochilor mamei lor cea vrednică de laudă. Apoi împăratul a poruncit ca să ia sîngele lor şi să-l ducă la gura maicii lor ca să-l bea. Iar ea gustînd, a zis: "Te slăvesc pe Tine Doamne, Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit a gusta jertfele cele curate ale sărmanelor mele fiice. Ţie, Hristoase Dumnezeule, Îţi aduc această jertfă a mea, înaintea Ta pun aceste muceniţe fecioare care au ieşit din pîntecele meu, cu care, numărîndu-mă şi pe mine, du-mă în cămara Ta şi, precum zice David, "arată pe maică veselindu-se de feciori". După aceea împăratul a poruncit să-i taie capul. Astfel s-a dus maica cu fiicele sale la veselia cea veşnică. Apoi împăratul zicea cu jurămînt: "N-am văzut în viaţa mea aşa frumoasă femeie şi aşa frumoase fecioare ca acestea, care nici frumuseţile, nici viaţa lor nu şi-au cruţat-o".

A doua zi împăratul a stat la un loc mai înalt şi a chemat la dînsul pe Areta cu toţi tovarăşii lui, care erau în număr de trei sute patruzeci. Stînd de faţă împăratul, a căutat pe Areta, ca spre cel mai bătrîn, şi a zis: "Tu, nesocotitule, te-ai sculat asupra stăpînirii noastre şi toată cetatea ai ridicat-o asupra noastră, învăţînd pe oameni a se împotrivi nouă. Tu ai înşelat pe oameni, ca să asculte cuvintele tale ca pe nişte legi, iar de legile şi poruncile noastre să se lepede. Tu ai învăţat poporul să cinstească pe Cel răstignit ca pe un Dumnezeu şi pe Cel ce nu şi-a ajutat Sieşi cînd era răstignit, pe Acela toţi să-L aibă ajutor. Pentru ce nu ai urmat tatălui tău care, stăpînind în Negran, se supunea împăraţilor care au fost mai înainte decît noi? Deci, să fii chinuit, tu şi toţi cei care te ascultă pe tine, precum au fost bărbaţii şi femeile care mai înainte s-au dat morţii şi au fost ucişi de noi, şi cărora Fiul Mariei şi al teslarului cu nimic nu a putut să-i ajute". Iar bătrînul îl asculta, suflînd cu greu, cuvintele mîndre ale împăratului urît de Dumnezeu. Apoi, suspinînd din adîncul inimii, a zis: "Nu eşti tu, împărate, pricina tuturor lucrurilor ce se fac, ci cetăţenii noştri sînt vinovaţi, că nu au ascultat sfatul meu. Pentru că eu le-am dat sfatul să nu deschidă cetatea ţie, omului celui viclean şi înşelător, ci să se lupte cu tine vitejeşte. Iar ei nu au luat aminte la cuvintele mele. Eu voiam să ies cu puţinii mei tovarăşi înaintea ta, precum a făcut-o odată Ghedeon contra madianiţilor. Pentru că nădăjduiam spre Hristosul meu, Cel hulit de tine acum, Care m-ar fi ajutat să te întrec, să te biruiesc şi să te calc pe tine, nelegiuitule călcător de jurămînt, cel ce nu-ţi mai aduci aminte de aşezămintele cele hotărîte, prin care cu jurămînt te-ai făgăduit să păzeşti cetatea şi pe cetăţeni"....

 

 

Tematica
Icoana Sfinti
Luna
10 Octombrie
Ziua din luna
24
Ic_1024_SfAretaSevastiana
No reviews

S-ar putea sa-ti placa

Produs adaugat la favorite
Adaugat la comparare

Contactati-ne!