Pomenirea Sfîntului Apostol Iacob al lui Alfeu (9 octombrie)
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Alfeu și fratele Sfântului Matei, vameșul și evanghelistul, a fost ales de Domnul nostru Iisus Hristos pentru slujirea apostolească. Când Mântuitorul viețuia cu trupul pe pământ și alegea oameni curați și drepți pentru a-i trimite să vestească Evanghelia în toată lumea, l-a chemat și pe Iacob, socotindu-l vrednic de această chemare sfântă.
Iacob s-a numărat printre cei doisprezece apostoli, fiind martor al minunilor și învățăturilor lui Hristos, ucenic credincios și propovăduitor al Tainelor dumnezeiești. Împreună cu ceilalți Apostoli, a primit Duhul Sfânt, care s-a pogorât asupra lor în chip de limbi de foc, și a pornit să ducă Vestea cea Bună printre popoare și neamuri, ca să-i îndrume pe cei rătăciți și să-i aducă la calea mântuirii.
Plin de râvnă dumnezeiască, Sfântul Iacob a luptat împotriva necredinței, a dărâmat idolii și templele păgâne, a vindecat multe boli, a alungat duhurile necurate și a adus la Hristos mulțime de oameni. Pentru lucrarea sa sfântă, a fost numit „sămânța dumnezeiască”, căci a semănat în inimile oamenilor cuvântul lui Dumnezeu și a făcut să încolțească dreapta credință.
Călătorind prin multe țări, a semănat necontenit „sămânța cerească” și, adunând roadele mântuirii sufletelor omenești, și-a încheiat alergarea pe urmele lui Hristos. Urmându-I pilda până la jertfa supremă, Sfântul Iacob a fost răstignit și și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Astfel, „sămânța dumnezeiască” – Sfântul Iacob – a fost adunată cu roade însutite în jitnița cerească, unde, bucurându-se de vederea feței lui Dumnezeu, mijlocește și pentru noi aceeași fericire prin rugăciunile sale.
