Sfantul Ierarh Irineu

Sfantul Ierarh Irineu, episcop al Lyonului, model bizantin

23 august

 Sfântul Irineu era de neam din părţile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinereţe a învăţat înţelepciunea elinească.

Dimensiune
Model Icoana
Tip Icoana
  • Litografie cu rama si sticla
In stoc
89,00 lei
Nicio taxa

 

SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC IRINEU, EPISCOPUL LUGDUNULUI
(23 august)
 

    Sfântul Irineu era de neam din părţile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinereţe a învăţat înţelepciunea elinească, facându-se filosof ales. Şi auzind el de duhovniceasca înţelepciune creştinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înţelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu. Iar Policarp, învăţătorul lui, era ucenicul Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi al celorlalţi Apostoli; şi tot ce a auzit el despre Hristos Mântuitorul de la Sfinţii Apostoli, care au fost ei înşişi văzători şi slugi ale lui Hristos, toate acelea le-a auzit şi Irineu din gura lui Policarp şi le-a scris în inima sa mai mult decât pe hârtie. Apoi fiind hirotonit preot de Sfântul Policarp şi fiind trimis în Galia la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, a mers în Lugdun cetatea Galiei, şi acolo, după sfârşitul Sfântului Mucenic Potin, a luat scaunul episcopiei şi s-a făcut păstor al lugdunenilor, chiar în vremile acelea cumplite când erau mari prigoniri asupra Bisericii lui Dumnezeu de la păgânii împăraţi închinători de idoli, iar de la ereticii, care atunci se înmulţiseră, se făcea tulburare. Pentru aceea, Sfântul Irineu suferea cu osârdie pentru Hristos de la închinătorii de idoli, răbdând toate răutăţile; iar asupra ereticilor se înarma cu cuvântul şi cu scrisul. El a scris cărţi împotriva lor, vădindu-le rătăcirile lor ereti-ceşti şi pierzându-le, iar dreapta credinţă creşti-nească arătându-o luminos şi învăţându-i s-o păzească fără prihană.

    Şi precum a răpit mulţi oameni de la închinarea de idoli, tot asemenea şi din eresuri, povăţuindu-i la calea mântuirii şi întărindu-i la nevoinţa mucenicească. Apoi, la sfârşit, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Sevir, tăindu-i-se capul, şi a luat slăvită cunună a muceniciei întru împărăţia lui Hristos.

    Notă. Acest Sfânt Irineu se cinsteşte între învăţătorii bisericeşti pentru cărţile lui cele insuflate de Dumnezeu, învăţătoare şi folositoare de suflet şi foarte de trebuinţă dreptei credinţe. El a scris despre Sfânta Treime, despre Dumnezeirea lui Hristos, despre Sfânta Liturghie, despre Preacuratele lui Hristos Taine, despre Antihrist şi despre multe alte taine ale sfintei credinţe. In Prolog, în această zi sunt puşi doi sfinţi mucenici Irineu şi anume: Irineu, arhiepiscopul Sirmiei şi Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon din Galia - sudul Franţei). De aceea, pentru Sfântul Irineu al Sirmiei caută în 26 zile ale lunii martie, unde s-a pus pomenirea şi pătimirea lui.

Tematica
Icoana Sfinti
Luna
08 August
Ziua din luna
23
Ic_0823_SfIrineuBiz
No reviews

S-ar putea sa-ti placa

Produs adaugat la favorite
Adaugat la comparare