Sfânta Muceniță Agata model bizantin

Pătimirea Sfintei Muceniţe Agata
(5 februarie)

În vremea împăratului Deciu, un domnitor necredincios, Chintian a fost numit guvernator al Siciliei. Acesta a emis o poruncă aspră prin toate regiunile, ordonând uciderea creștinilor. În cetatea Panormului trăia o fecioară de o frumusețe rară, numită Agata, provenind dintr-o familie nobilă și înstărită. Auzind de hotărârea crudă împotriva creștinilor, Agata s-a dedicat lui Hristos, devenind mireasa Sa printr-o viață de curăție. Disprețuind averea și poziția socială moștenită de la părinți, ea s-a pregătit sufletește pentru suferințele ce aveau să vină în numele credinței sale.

Chintian, auzind despre frumusețea, noblețea și bogăția Agatei, a dorit să o aducă la sine, atât pentru trupul ei, cât și pentru averea sa. Aflând că este creștină, a trimis soldați să o aducă din Panorm la Catana, sub pretextul unei judecăți. Soldații i-au promis Agatei că o vor trata cu respect, dacă va accepta să se închine zeilor păgâni. Însă ea, înainte de a-i însoți, s-a retras într-o cameră, unde s-a rugat lui Hristos, cerându-I să o ocrotească de necurăția prigonitorului și să nu permită ca trupul ei să fie pângărit.

Acceptând cu curaj chemarea la pătimire, Agata a plecat alături de soldați, fiind însoțită de câțiva creștini. Pe drum, medita la lupta sa pentru credință: mai întâi își biruise propriile slăbiciuni și ispitele trupului, iar acum urma să înfrunte prigonitorii, dându-și viața pentru Hristos. Când, la un moment dat, și-a legat curelele încălțămintei, și-a dat seama că toți cei care o însoțeau o părăsiseră. Tristă, s-a rugat lui Dumnezeu să arate un semn pentru cei necredincioși, iar îndată, din pământ, a răsărit un măslin sălbatic, simbol al inimilor împietrite ale locuitorilor din Panorm.

Ajunsă în Catana, Agata a fost încredințată unei femei bogate, Afrodisia, și celor cinci fiice ale acesteia, care au încercat prin vorbe dulci, dar și prin amenințări, să o determine să se lepede de credința sa. Ele i-au oferit daruri scumpe, haine alese și ospățuri bogate, însă Agata le-a respins, mărturisind că iubirea sa pentru Hristos este mai puternică decât orice ispită lumească. Comparând învățăturile lor înșelătoare cu vântul și ploaia ce se abat asupra unei case zidite pe stâncă, ea le-a spus că sufletul său rămâne neclintit în credință.

Înțelegând că Agata nu poate fi înduplecată, Afrodisia a informat guvernatorul Chintian. Furios, acesta a chemat-o la judecată și a întrebat-o despre originea sa. Ea i-a răspuns că provine dintr-o familie nobilă, dar că a ales să fie roaba lui Hristos. Chintian a încercat să o convingă să renunțe la credință, însă Agata a rămas neclintită, disprețuind idolii păgâni și afirmând că adevăratul Dumnezeu este Hristos. Enervat de răspunsurile ei, guvernatorul a ordonat să fie bătută și torturată.

În timpul chinurilor, Agata a mărturisit că suferința sa este asemenea curățării grâului de pleavă înainte de a fi adunat în hambar, și că trupul ei trebuie să fie sfărâmat pentru ca sufletul său să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu. Chintian a poruncit atunci un act de cruzime deosebită: să i se smulgă pieptul cu clești de fier. Însă Agata, în loc să cedeze, l-a mustrat pe prigonitor, întrebându-l dacă nu îi este rușine să mutileze un trup de femeie, de sânul căruia și el însuși fusese hrănit la mama sa.

Aruncată în temniță, Agata a avut parte de o minune. La miezul nopții, i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, însoțit de un tânăr cu o făclie luminoasă. Apostolul i-a spus că Dumnezeu i-a văzut suferința și că îi va vindeca rănile. Deși inițial Agata a refuzat orice tratament, spunând că doar Hristos este doctorul ei, apostolul a zâmbit și i-a spus că el a fost trimis de Dumnezeu să o tămăduiască. În acea clipă, rănile ei s-au vindecat, iar o lumină cerească a umplut temnița.

Străjerii, înfricoșați, au fugit, lăsând ușa deschisă. Cei întemnițați cu Agata au îndemnat-o să fugă, însă ea a ales să rămână, spunând că a suferit pentru Hristos și că nu vrea să-și piardă cununa muceniciei.

A doua zi, Chintian a chemat-o din nou la judecată, întrebând-o dacă s-a răzgândit. Agata a răspuns ferm că sănătatea ei este Hristos și că nu va renunța la credință. Furios, guvernatorul a ordonat să fie arsă pe cărbuni aprinși, dar, în timp ce focul era pregătit, un cutremur puternic a zguduit orașul. Poporul, înspăimântat, s-a revoltat împotriva lui Chintian, cerând eliberarea fecioarei.

Însă, deși el a fost nevoit să o trimită înapoi în temniță, Agata, istovită de suferință, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Înainte de a muri, s-a rugat ca cetatea Catana să fie păzită de primejdii, iar rugăciunea i-a fost ascultată. Nu după mult timp, vulcanul Etna a erupt, iar lava amenința să înghită orașul, însă locuitorii, amintindu-și de sfințenia Agatei, i-au chemat numele și au luat vălul ei pentru a-l pune în fața focului. Minunea s-a săvârșit, iar orașul a fost cruțat.

Astfel, Sfânta Muceniță Agata și-a primit cununa cerească, devenind ocrotitoarea Siciliei și a celor ce îi cer ajutorul cu credință.

La un an după moartea Sfintei Mucenițe Agata, muntele Etna, aflat în apropierea cetății Catana, a început să erupă, revărsând un râu de foc însoțit de un vuiet înfricoșător. Lava încinsă topea pietrele ca ceara și le arunca de la mare înălțime, provocând spaimă în rândul locuitorilor orașului, care se temeau de distrugerea cetății lor.

Disperați, atât creștinii, cât și cei necredincioși au alergat la biserica Sfintei Agata și, luând haina ei, au ridicat-o împotriva flăcărilor nimicitoare. Spre uimirea tuturor, focul, ca și cum s-ar fi rușinat de relicva sfintei, s-a retras și s-a stins.

Văzând această minune, poporul a adus laudă lui Dumnezeu și a slăvit-o pe Sfânta Muceniță Agata. Această minune s-a petrecut în ziua de 5 februarie, ziua în care sfânta și-a dat viața pentru Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.