Mucenicul lui Hristos, Gordie, era originar din cetatea Cezareei, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință creștină. Ajungând la vârsta maturității, a fost chemat în armată și a devenit sutaș, căci prin tăria trupească și bărbăția sufletească îi întrecea pe alții.
Mucenicul lui Hristos, Sfântul Gordie, era originar din cetatea Cezareei, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință creștină. Ajungând la vârsta maturității, a fost chemat în armată și a devenit sutaș, căci prin tăria trupească și bărbăția sufletească îi întrecea pe alții. În vremea aceea, Liciniu, împăratul Romei (307–324), își revărsa tirania asupra creștinilor, ridicând mâna împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii lui Hristos. Se trimiteau porunci împărătești în toate orașele și piețele, ca oamenii să nu se închine lui Hristos, iar cine nu respecta porunca era osândit la moarte.
Idoli din piatră și lemn erau așezați înaintea oamenilor, pentru ca aceștia să li se închine ca unor zei; cei care refuzau erau supuși la chinuri groaznice. Întreaga cetate era cuprinsă de tulburare: averile creștinilor erau jefuite, casele lor pustiite, iar trupurile schilodite. Femeile credincioase erau târâte în mijlocul cetății, tinerii erau lipsiți de milă, iar bătrânii de cinste. Cei fără vină sufereau ca niște tâlhari, temnițele erau pline, iar casele altădată pline de viață zăceau goale. Cei izolați din cauza credinței umpleau pustietățile. Tatăl își trimitea fiul la moarte, fiul își chema tatăl la judecată, fratele se ridica împotriva fratelui, iar sluga împotriva stăpânului. O noapte cumplită de nebunie cuprinsese sufletele oamenilor, încât unii pe alții nu se mai recunoșteau. Casele de rugăciune erau dărâmate, altarele sfinte răsturnate, iar slujbele Domnului încetaseră. Tristețea cuprinsese totul ca un nor întunecat, iar diavolii se bucurau de suferințele creștinilor.
Sfântul Gordie, văzând această primejdie, a ales de bunăvoie să se izoleze. Și-a lepădat brâul ostășesc, slava lumească și toate plăcerile deșarte, dorind mai degrabă să trăiască printre fiare în locurile pustii decât între închinătorii la idoli. Asemenea Sfântului Prooroc Ilie, care a fugit în muntele Horeb pentru a scăpa de slujirea idolilor din Sidon, și Gordie s-a retras în pustie. Acolo a căutat să-și curățească auzul, ochii și, mai ales, inima, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu. Și a fost învrednicit cu descoperiri dumnezeiești, primind învățături direct de la Duhul Sfânt al adevărului.
Înțelegând că viața pământească este trecătoare ca un vis, Gordie a început să înseteze după viața veșnică. S-a pregătit pentru mucenicie prin post, priveghere, rugăciune și meditație duhovnicească, așteptând cu nerăbdare ziua în care cetatea avea să sărbătorească idolul Marte. În ziua aceea, când mulțimile s-au adunat să vadă cursele de cai și alte festivități, Gordie a coborât din munți și a pătruns fără teamă în mijlocul priveliștii. Era o prezență impresionantă, cu barba lungă, îmbrăcat în haine simple, trupul său slăbit, dar strălucind de o lumină dumnezeiască.
Întrebat cine este și de unde vine, Sfântul Gordie și-a mărturisit credința și disprețul față de poruncile împărătești. Pentru această îndrăzneală, a fost supus la chinuri groaznice, dar nu a cedat. Întărit de credință, striga: „Domnul îmi este ajutor, de ce să mă tem?!” și cerea mai multe chinuri, dorind să-și dovedească dragostea față de Hristos.
În cele din urmă, văzând că nici chinurile, nici promisiunile de avere sau mărire nu-l pot îndupleca, judecătorul a poruncit să fie tăiat. În timp ce mergea spre locul execuției, Gordie îi îndemna pe creștini să nu se lepede de Hristos și să rămână tari în credință. A fost martirizat cu vitejie, dobândind cununa muceniciei și viața veșnică alături de îngeri.
