Viaţa Cuviosului Părintelui nostru
Maxim Grecul
(21 ianuarie)
Sfântul Maxim Grecul, fiul unui demnitar bogat din Arta (Epir), a beneficiat de o educație aleasă. În tinerețe, a călătorit mult și a studiat limbile străine și diverse științe în orașe precum Paris, Florența și Veneția.
Revenit în patria sa, a ales viața monahală la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedu, unde s-a dedicat studierii manuscriselor bizantine vechi, moștenire lăsată de împărații Andronicus Paleologul și Ioan Cantacuzino.
Prințul Vasile al III-lea al Moscovei l-a solicitat ca traducător pentru inventarierea manuscriselor grecești din biblioteca mamei sale, Sofia Paleologhina. Astfel, Sfântul Maxim a fost trimis la Moscova, unde a tradus cărți liturgice și patristice în slavonă, începând cu Psaltirea adnotată. Totuși, din cauza dificultăților legate de necunoașterea perfectă a limbii slavone, unele traduceri au prezentat neconcordanțe.
Mitropolitul Varlaam i-a apreciat munca, dar situația s-a schimbat odată cu succesiunea Mitropolitului Daniel. Acesta i-a cerut să traducă „Istoria Bisericii” de Theodorit al Cyrului, dar Maxim a refuzat, argumentând că lucrarea include scrisori ale ereticului Arie, periculoase pentru cei neînvățați. Refuzul său a generat tensiuni, însă Sfântul Maxim și-a continuat activitatea, scriind lucrări apologetice împotriva musulmanilor, catolicilor și păgânilor și traducând opere ale Sfântului Ioan Hrisostom.
Când Prințul Vasile a intenționat să divorțeze de soția sa, Solomonia, Sfântul Maxim i-a adresat lucrarea „Capitole instructive privind dreapta credință”, condamnând patimile cărnii. Drept represalii, prințul l-a închis, inaugurând o perioadă de suferințe grele pentru sfânt. În închisoare, greșelile din traducerile sale au fost percepute ca deliberate, iar el a îndurat multe greutăți, dar s-a sprijinit pe mila lui Dumnezeu. Un înger i-a transmis: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veșnice”.
În timpul detenției, Maxim a compus un canon dedicat Sfântului Duh, scris cu cărbune pe pereții celulei. După șase ani, a fost eliberat și trimis la Tver, unde episcopul Acacius i-a oferit sprijin. În această perioadă, Sfântul Maxim și-a exprimat recunoștința pentru suferințele care l-au întărit sufletește.
După 20 de ani, a fost eliberat complet și s-a retras la Lavra Sf. Treime-Serghiev. Aici, deși slăbit fizic, și-a continuat activitatea, traducând Psaltirea împreună cu ucenicul său, Nil. Sfântul Maxim a trecut la cele veșnice pe 21 ianuarie 1556 și a fost înmormântat la Lavra Sf. Treime-Serghiev. La mormântul său s-au săvârșit multe minuni, iar în cinstea sa au fost compuse un tropar și un condac. Sfântul Maxim este reprezentat în Sinaxarul sfinților din Radonej (6 iulie).
