Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Viaţa, nevoinţele şi pătimirea Sfîntului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Petru
(29 iunie)

Sfîntul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, care se numeşte Betsaida. El era fiul lui Ionă, din seminţia lui Simeon şi frate cu Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat. Luînd pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfîntul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică. Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, trebuia să-şi cîştige hrana casei sale din osteneala mîinilor, ca să hrănească pe femeie, pe copii, pe soacră şi pe bătrînul său tată, Ionă. Andrei, fratele lui, trecînd cu vederea deşertăciunile şi gîlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducîndu-se la Sfîntul Ioan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui.    

Andrei, auzind cuvintele învăţătorului său, care arăta cu degetul pe Iisus, zicînd: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii... şi celelalte mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lăsat pe Ioan şi s-a dus în urma Lui cu un alt ucenic al Botezătorului Ioan. El singur a întrebat pe Hristos despre casă şi despre vieţuirea Lui, zicînd: Învăţătorule, unde locuieşti? Domnul le-a răspuns: Veniţi şi vedeţi. Ei s-au dus şi au văzut unde locuia şi au petrecut la Dînsul ziua aceea.    

A doua zi, ducîndu-se Andrei la fratele său, Simon Petru, i-a grăit: Am aflat pe Mesia, Care se tîlcuieşte Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, căutînd spre dînsul, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Ionă; Tu te vei chema Chifa, care se tîlcuieşte Petru. Sfîntul Petru îndată s-a rănit cu dragostea pentru Domnul, crezînd cu adevărat că este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mîntuirea lumii. Dar nu şi-a lăsat casa şi meşteşugul, purtînd încă grijă de trebuinţele casnicilor săi, la care lucru îl ajuta şi Andrei din cînd în cînd, pentru tatăl său care îmbătrînise. Aceasta au făcut-o pînă ce amîndoi au fost chemaţi de Domnul la apostolie.    

După ce Ioan a fost pus în temniţă de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblînd pe lîngă Marea Galileei, care se numeşte şi a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a văzut pe Petru şi pe Andrei, fratele său, aruncînd mrejile în apă, şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vînători de oameni. Dar ce fel de vînători a vrut Domnul să-i facă pe ei? Aceasta a arătat-o la vînarea peştelui. Căci, intrînd în corabia lui Simon şi poruncindu-i să arunce mrejele spre pescuit, la acea poruncă, Petru a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja după cuvîntul Tău.    

Făcînd aceasta, a prins mult peşte, încît se rupea şi mreaja de mulţimea peştelui. Aceasta era mai înainte închipuire a pescuitului cel duhovnicesc şi al apostoliei; căci cu mreaja cuvîntului Domnului avea să vîneze multe popoare la mîntuire. Văzînd Simon Petru această minune, a căzut la picioarele lui Iisus zicînd: Ieşi de la mine, Doamne, că om păcătos sînt eu! Aceasta a făcut-o pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de vînarea peştilor ce îi prinsese. Iar împotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Ieşi de la mine, Doamne..., Domnul îl chema în urma Sa, zicîndu-i: "Vino după mine, că de acum vei fi pescar de oameni spre viaţă, în chipul în care ai pescuit aceşti peşti spre moarte".    

Din ceasul acela, Petru s-a făcut următor lui Hristos, precum şi Andrei, fratele lui şi ceilalţi ucenici chemaţi. Domnul îl iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Şi a cercetat Domnul casa lui cea săracă prin venirea Sa, iar pe soacra lui care pătimea de boala frigurilor, a tămăduit-o prin atingerea mîinii. Noaptea, cînd Domnul a ieşit singur la rugăciune în loc pustiu, Sfîntul Petru, nesuferind acum să fie fără Domnul nici un ceas, şi-a lăsat casa şi pe toţi ai săi şi a alergat în urma Lui, căutînd cu osîrdie pe iubitul său învăţător. Şi, aflîndu-L, i-a zis: Toţi te caută pe Tine, Doamne! De acum nu se mai depărta de la El şi petreceau împreună, îndulcindu-se de vederea feţei Lui şi de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur văzător al minunilor Lui celor multe şi mari, care arătat îl adevereau că este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Care el a crezut cu neîndoire. Căci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot aşa şi cu gura a mărturisit spre mîntuire.    

Venind Domnul în părţile Cezareei lui Filip, a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sînt? Şi i-au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii proorocul sau unul din prooroci. Şi iar a întrebat: Dar voi cine spuneţi că sînt? Atunci Simon Petru a răspuns în numele celorlalţi:Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Şi a lăudat Domnul acea mărturisire a lui zicînd: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că trupul şi sîngele nu ţi-au arătat ţie acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri! Şi într-acea vreme i-a făgăduit Domnul lui, ca să-i dea cheile Împărăţiei cerului.    

Petru, avînd dragoste fierbinte către Domnul, dorea să nu i se întîmple nici un rău lui Hristos. Deci, aflînd mai înainte de patimile Domnului, Îl oprea din neştiinţă, zicînd: Doamne, fii Ţie milostiv! Să nu Ţi se întîmple Ţie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplăcute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin pătimire să răscumpere neamul omenesc din pierzare; însă din cuvintele acelea s-a arătat dragostea cea osîrdnică a lui Petru către Domnul. Tot aici s-a arătat şi nerăutatea lui; că, auzind acel cuvînt aspru de la Domnul: Mergi înapoia Mea, satano!, nu s-a mîniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvînt pedepsitor şi-I urma Lui mai mult, cu toată osîrdia. Şi, cînd mulţi dintre ucenici nu reuşeau să înţeleagă cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvîntul acesta, deci, cine poate să-l asculte pe el?; apoi s-au îndepărtat de Domnul. Şi a zis Domnul celor doisprezece: "Oare şi voi voiţi să vă duceţi?" Atunci, Simon Petru, i-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Căci Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut, că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.    

O osîrdie şi o credinţă ca aceasta avînd Sfîntul Petru către Domnul, a îndrăznit a cere de la Dînsul umblarea pe apă; căci, ieşind Petru din corabie, umbla pe apă ca să vină la Iisus. Dar, de vreme ce înainte de primirea Sfîntului Duh nu era desăvîrşit în credinţă, văzînd vîntul cel tare, s-a temut şi, începînd a se afunda, a strigat: Doamne, mîntuieşte-mă pe mine. Iisus, îndată întinzîndu-i mîna, l-a luat şi i-a zis: "Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Şi nu numai de înecarea apei l-a izbăvit pe el, dar şi de puţina credinţă, cînd i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se împuţineze credinţa ta". Astfel s-a învrednicit Sfîntul Petru şi cu alţi doi, cu Iacov şi cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbării la Faţă a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatăl, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta în epistola sa, zicînd: Pentru că nu basmelor celor cu meşteşug umblînd, v-am spus puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri văzători ai măririi Aceluia. Pentru că, luînd de la Dumnezeu Tatăl cinstea şi slava glasului celui ce a venit în chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinţă: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorîndu-se din cer, fiind cu El în muntele cel sfînt.    

Cînd Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunăvoie şi spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru şi-a arătat rîvna lui către Domnul, nu numai cu cuvîntul, zicînd: Doamne, gata sînt a merge cu Tine şi în temniţă şi la moarte, dar şi cu lucrul; căci, scoţînd sabia şi lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Dar, deşi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grijă să cadă în cea de trei ori lepădare de Domnul, însă prin adevărata pocăinţă şi prin amară tînguire s-a sculat şi s-a îndreptat, învrednicindu-se mai înainte de toţi, a vedea pe Hristos după Învierea Lui, precum zice despre aceasta Sfîntul Evanghelist Luca: Adevărat este că S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Sfîntul Pavel scrie tot aşa, zicînd: "S-a sculat a treia zi după Scripturi şi S-a arătat lui Chifa, adică lui Petru, apoi celor unsprezece". Văzînd Sfîntul Petru pe Domnul, s-a umplut de negrăită bucurie. Şi a primit de la El iertare de greşelile sale. Atunci cea mai dinainte lepădare de trei ori, a răsplătit-o bine prin răspunsul cel de trei ori al dragostei sale către Domnul, zicîndu-i: Doamne, Tu toate le ştii; Tu ştii că Te iubesc. Şi s-a pus de Domnul păstor al oilor celor cuvîntătoare şi i-a dat în mîini cheile Împărăţiei cerului.    

După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfîntul Petru, ca un mai mare între Apostoli, a fost întîiul învăţător şi propovăduitor al cuvîntului lui Dumnezeu. El într-un ceas a cîştigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvîntul lui Dumnezeu. Era încă şi făcător de minuni preaalese, căci, intrînd în biserică cu Sfîntul Ioan la rugăciune, a văzut pe un oarecare olog din pîntecele maicii sale, stînd înaintea uşilor bisericii, care se numea "Frumoasă"; şi, apucîndu-l de mîna dreaptă, l-a ridicat, zicîndu-i: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!" Atunci îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele acelui şchiop şi de bucurie striga şi umbla. Apoi, a intrat cu ei în biserică şi umbla sărind şi lăudînd pe Dumnezeu. Cu această minune şi încă cu propovăduirea cuvîntului, au crezut în Hristos, ca la cinci mii de bărbaţi. Pe Anania ierusalimiteanul şi pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte şi pentru minciuna împotriva Duhului Sfînt, Sfîntul Petru i-a omorît cu cuvîntul. În Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zăcea pe pat, fiind slăbănog, l-a făcut sănătos, zicîndu-i: "Te vindecă pe tine Iisus Hristos".    

În Iope, pe o fecioară, anume Tavita, care murise, a înviat-o. Dar nu numai mîinile şi cuvîntul lui erau făcătoare de minuni, ci şi umbra lui singură era dătătoare de tămăduiri. Oriunde voia să meargă el, acolo poporul îşi aducea pe neputincioşii lor, şi-i punea pe pat şi aşternuturi, ca venind Sfîntul Petru, măcar cu umbra lui să umbrească pe fiecare dintre dînşii. Cînd împăratul Irod şi-a pus mîinile să facă rău Bisericii credincioşilor din Ierusalim, ucigînd cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, şi pe Sfîntul Petru l-a aruncat în temniţă legat cu lanţuri de fier; atunci îngerul Domnului l-a eliberat pe el şi l-a scos din temniţă.    

Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintîi uşa credinţei, botezînd în Cezareea pe romanul Corneliu Sutaşul, arătîndu-i-se mai întîi vedenia mesei lăsată din cer, cu tîrîtoarele cele cu patru picioare şi cu glasul care poruncea lui Petru să le înjunghie şi să le mănînce, zicîndu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curăţit, el să nu le numească spurcate. Acesta este semnul întoarcerii neamurilor către Hristos. Pe Simon, vrăjitorul din Samaria, care cu făţărnicie a primit Sfîntul Botez şi cu argint voia să cumpere darul Duhului Sfînt, l-a mustrat, zicîndu-i: Argintul tău să fie cu tine întru pierzare, că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu, pentru că te văd stînd în amărăciunea cea de fiere şi în legătura nedreptăţii.    

Aceste şi multe alte fapte ale Sfîntului Petru, se află scrise pe larg în Sfînta Evanghelie şi în cartea "Faptele Sfinţilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se în biserică şi pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevoinţele şi ostenelile lui, pe care le-a răbdat propovăduind pe Hristos, Sfîntul Simeon Metafrast le povesteşte astfel.    

Sfîntul Petru s-a dus din Ierusalim în Cezareea lui Stratonic şi din acei presbiteri care urmau după dînsul punîndu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe mulţi tămăduindu-i şi punîndu-le episcop, a plecat în Virit, (Beirut) şi în Vivli. Punînd şi acolo episcop, s-a dus în Tripoli, unde a fost găzduit de un oarecare bărbat înţelegător Marson, pe care l-a pus episcop al credincioşilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus în Orthosie, apoi în insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus în Valania în Pont şi în Laodiceea, unde, tămăduind pe mulţi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni şi, întărind Biserica credincioşilor, le-a pus şi lor episcop. Apoi, s-a dus în Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrăjitorul, ca să nu-l prindă ostaşii trimişi de Claudie, împăratul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din faţa lui Petru în cetăţile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tămăduind pe mulţi în Antiohia şi propovăduind pe Unul Dumnezeu în trei feţe, a pus episcop în Siracuza din Sicilia pe Marchian şi pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit în Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus în Ancira Galatiei, unde a înviat pe un mort cu rugăciunile lui; şi, învăţînd pe mulţi şi botezîndu-i, le-a făcut biserici şi, punîndu-le episcopi, s-a dus în Sinopi, cetatea Pontului. După aceea s-a dus în Amasia care este în pămîntul Pontului. Apoi a mers în Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei şi de acolo în Niceea. De acolo, silindu-se să meargă la Ierusalim pentru praznicul Paştilor, s-a întors şi a venit în Pisinunt, Capadocia şi Siria şi iarăşi a venit în Antiohia. Iar din Antiohia a venit în Ierusalim, unde petrecînd el, a venit la dînsul spre cercetare, Sfîntul Apostol Pavel, după al treilea an al întoarcerii sale către Hristos, precum singur grăieşte în scrisoarea sa către Galateni: După trei ani m-am dus în Ierusalim, ca să văd pe Petru şi am petrecut cu dînsul cinci-sprezece zile.     

În acest timp, după ce a aşezat punerile legilor celor bisericeşti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a întors iarăşi în Antiohia, unde, punînd episcop pe Evod, s-a dus în Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus în Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, după primirea episcopiei, urma pe Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfîntul Petru a mers în Ilion, cetatea Elespontului, unde, punînd episcop pe Corneliu Sutaşul, s-a întors la Ierusalim, unde i s-a arătat Domnul în vedenie, zicîndu-i: "Scoală, Petre, şi mergi la Apus, pentru că este trebuinţă ca cu limba ta să se lumineze Apusul şi Eu voi fi cu tine".    

Într-acea vreme, Simon vrăjitorul a fost prins de ostaşii care îl căutau, precum s-a zis mai sus, şi a fost dus la Roma ca să-şi ia plată pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin meşteşugul cel vrăjitoresc întuneca minţile multora. Deci, înşelîndu-i, nu numai că n-a luat pedeapsă, dar multora li se părea că este dumnezeu, pentru că acel mergător înainte al satanei, cu vrăjile sale a făcut pe romani şi pe împăratul Claudie într-atît să se minuneze, încît i-au săpat chipul lui şi l-au pus între cele două poduri de pe Tibru, scriind pe el: "Lui Simon, dumnezeului cel sfînt!"    

De acest lucru, scriitorii bisericeşti Iustin şi Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, să venim la cuvîntul de mai înainte. Marele Apostol Petru, spunînd fraţilor arătarea Domnului care i se făcuse lui în vedenie şi sfătuindu-se cu dînşii, a plecat iarăşi în Antiohia cercetînd bisericile, unde a şi găsit pe Sfîntul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit în Lichia Andriatiei şi pe Fugel în Efes, căruia îi zise că s-a abătut de la calea cea dreaptă şi s-a învoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni în Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona şi Corintenilor pe Sila, pe care l-au găsit petrecînd lîngă marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion şi după aceea a plecat în Sicilia. Venind în Tavromenia, a petrecut puţină vreme la Pancratie, bărbatul cel cuvîntător.    

Acolo, învăţînd şi botezînd pe unul, anume Maxim, şi punîndu-l episcop, a venit în Roma, unde în toate zilele propovăduia, prin adunări şi prin case, pe Unul Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic şi pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi pe Sfîntul Duh, Domnul de viaţă făcător. El a atras pe mulţi la credinţa lui Hristos şi, prin Sfîntul Botez, i-a izbăvit de înşelăciunea idolească. Simon vrăjitorul, văzînd acestea, n-a voit să tacă şi a început să tăinuiască asupra lui răutatea sa; pentru că el socotea că este ruşine propovăduirea apostolului, prin care se biruia mîndria lui. Deci, a început la arătare să se împotrivească învăţăturii celei adevărate, prin cuvintele şi lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfîntul Petru prin mijlocul cetăţii, fără de ruşine. El făcea înaintea poporului nişte năluciri şi arătări care mergeau înainte şi în urma lui şi cărora le zicea că sînt sufletele celor morţi, şi astfel arăta pe cei înviaţi din morţi, care i se închinau lui ca unui Dumnezeu. Pe şchiopi îi făcea să umble drept şi să sară; însă toate acestea prin nălucire, iar nu cu adevărat, după asemănarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba în diferite chipuri. Căci uneori se arăta avînd două feţe, apoi, după puţin, se prefăcea în capră, în şarpe, în pasăre, se asemăna focului şi în toate chipurile se schimba, neîncetat înşelînd pe cei proşti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita puţin de departe spre lucrurile lui, îndată toate nălucirile aceluia se stingeau.    

Despre cearta Sfîntului Apostol Petru cu Simon vrăjitorul, se mai povesteşte încă, afară de Metafrast, în Prolog şi în Mineiul cel mare, unde citim: Sfîntul Petru, cînd a venit în Roma şi i s-a înştiinţat de acel Simon, care se numea "Hristos" şi făcea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rîvnă şi a mers în casa lui Simon Magul. Acolo a găsit pe mulţi stînd la poarta lui şi care îl opriră pe el a intra înăutru, Petru a zis către dînşii: "Pentru ce mă opriţi a intra la vrăjitorul cel amăgitor?" Iar ei au zis: "Nu este vrăjitor, ci este zeu puternic". El a pus paznici la poarta sa, ca să ştie gîndurile omeneşti". Aceasta spunînd, au arătat apostolului un cîine negru ce zăcea la poartă, zicîndu-i: "Acest cîine omoară pe toţi cei ce gîndesc nedrept despre Simon". Sfîntul Petru a zis: "Eu grăiesc adevărat pentru el, că Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis cîinelui: "Mergi şi spune lui Simon că Petru, Apostolul lui Hristos, vrea să intre la tine".    

Cîinele, mergînd, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Toţi, văzînd şi auzind vorbind pe cîine omeneşte, s-au înspăimîntat. Simon, asemenea, pe acelaşi cîine l-a trimis, zicîndu-i: "Să intre aici Petru". Intrînd Petru, Simon a început a face năluciri înaintea poporului, fiind Petru de faţă. Sfîntul cu puterea lui Hristos, a arătat minuni şi mai mari. Şi ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a făcut Sfîntul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vieţuit aproape de apostoli, povesteşte una singură.    

Unei văduve oarecare din Roma, de bun neam, care se trăgea din seminţie împărătească, i-a murit fiul de vîrstă tînără; iar maica lui plîngea pentru el cu tînguire. Dar cei ce o mîngîiau şi-au adus aminte de bărbaţii care s-au arătat în Roma, adică de Petru şi de Simon vrăjitorul, că înviază morţii. Deci, îndată au chemat unii pe Petru, iar alţii pe Simon să vină la acel mort. Acolo se adunaseră şi oameni cinstiţi şi mult popor ca să petreacă pe cel mort la mormînt. Sfîntul Petru a zis lui Simon vrăjitorul care se mîndrea cu puterea sa înaintea poporului: "Cine din noi va învia pe acest mort, toţi să creadă învăţăturii aceluia, fiind adevărată". Poporul a lăudat cuvîntul lui Petru. Deci Simon, nădăjduind spre meşteşugul său cel vrăjitoresc, a zis către popor: "De voi învia eu pe acel mort, apoi veţi ucide pe Petru?" Poporul a strigat, zicînd: "Îl vom arde de viu înaintea ochilor tăi". Simon, apropiindu-se de patul mortului a început a-şi face vrăjile sale prin lucrarea diavolească, care îi ajuta lui şi a făcut astfel, că mortul şi-a mişcat capul. Poporul îndată a început să strige: "Tînărul este viu. A înviat mortul". Iar pe Petru voiau îndată să-l arunce în foc. Apostolul însă, făcîndu-le semn cu mîna, îi ruga să tacă.    

Deci, poporul tăcînd, el le-a zis: "De este viu tînărul, apoi să se scoale, să vorbească şi să umble; iar, pînă ce aceasta nu o veţi vedea, să ştiţi cu adevărat că Simon vă înşeală cu nălucirile şi cu vrăjile sale!" Simon, umblînd mult împrejurul patului şi chemînd diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplîndu-se de ruşine, voia să fugă, dar poporul l-a oprit. Sfîntul Petru, ca unul ce înviase pe Tavita cea moartă şi făcuse şi alte minuni preaslăvite, stînd departe, şi-a ridicat mîinile spre cer şi, înălţîndu-şi ochii în sus, se ruga: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit nouă, zicînd: Cu numele Meu pe cei morţi să-i înviaţi... Deci, mă rog Ţie, înviază pe acest tînăr mort, ca să cunoască popoarele acestea, că Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine, care trăieşti şi împărăteşti împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin".