Sfantul Apostol Vartolomeu, Sfantul Apostol Varnava

SFÂNTUL APOSTOL VARTOLOMEU
(11 iunie)    

Sfântul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Dupa primirea limbilor în chip de foc ale Sfântului Duh, acestuia i-au cazut sortii ca, împreuna cu Sfântul Apostol Filip, sa mearga în Siria si în Asia de sus, pentru propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu. Deci au plecat amândoi în partile acelea, uneori umblând împreuna, alteori despartindu-se prin cetati si apoi iarasi întâlnin-du-se; si întorceau cu învataturile lor pe multi oameni spre mântuire.     

Deci într-o vreme, Sfântul Filip despartindu-se de Sfântul Vartolomeu si ducându-se în partile Asiei Mici spre a propovadui cuvântul lui Dumnezeu la popoarele salbatice din Lidia si Misia, i-a poruncit Dumnezeu Sfântului Vartolomeu, care era prin alte cetati, sa mearga în ajutorul lui Filip. Si întâlnindu-se ei, amândoi într-un gând sufereau ostenelile si relele patimiri apostolesti, precum scrie despre aceasta în patimirea Sfântului Apostol Filip, astfel:     

Sfântul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, caruia îi urma si sora lui, fecioara Mariamia, toti slujind la mântuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetatile Lidiei si ale Misiei, binevestindu-le si suferind multe ispite si scârbe de la cei necredinciosi, fiind batuti, închisi în temnite si loviti cu pietre. Dar pazindu-se vii întru toate acele ispite si batai, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru buna-vestirea lui Hristos.     

Si au ajuns si pâna în Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, care propovaduia pe Hristos acolo si mângâindu-se cu dânsul prin duhovniceasca mângâiere, s-au dus în tara Frigiei. Si intrând în cetatea Ierapole a Frigiei, au propovaduit pe Hristos. Iar cetatea aceea era plina de idoli, carora li se închina poporul cel orbit de diavoleasca înselaciune. Si era acolo o vipera oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeita si o tineau închisa în capistea cea zidita pentru dânsa, aducându-i multe feluri de jertfe spre hrana. Acel popor mai pazea cu cinste si alte târâtoare, balauri si vipere. Pentru aceea, Sfântul Filip cu însotitorii sai mai întâi s-au înarmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a întâmplat sa fie cu dânsii si Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumne­zeu, care le-a ajutat si au biruit vipera, înjunghiind-o cu rugaciunea ca si cu o sulita; si au omorât-o, cu puterea lui Dumnezeu.    

Iar Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu s-a despartit degraba de dânsii, lasându-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovadui într-însa cuvântul lui Dumnezeu; iar el s-a dus în alte cetati pentru a propovadui bunavestirea lumii. Iar Sfântul Filip cu Vartolomeu si cu Mariamia, ramânând în Ierapole, se sârguiau cu dinadinsul sa izgoneasca de acolo întunericul închinarii de idoli si sa straluceasca cunostinta adevarului ca o lumina mare, ostenindu-se ziua si noaptea în predicarea cuvântului, învatând pe cei înselati, înteleptind pe cei fara de minte si povatuind la calea dreptatii pe cei rataciti.     

In cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfintii Apostoli i-au deschis cu rugaciunea ochii cei trupesti, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat si ochii cei sufletesti si, botezându-1 pe el, petreceau în casa lui. Atunci a iesit vestea prin toata cetatea, cum ca Stahie cel orb s-a vindecat; si s-a adunat popor mult în casa lui. Si Sfintii Apostoli îi învatau credinta în Iisus Hristos pe cei ce veneau. înca se mai aduceau acolo si multi neputinciosi, pe care îi tamaduiau pe toti prin rugaciune si izgoneau diavolii din oameni; de aceea, multi au crezut în Hristos si s-au botezat de acesti Sfinti Apostoli. Iar antipatul acelei cetati avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind muscata de un sarpe, zacea bolnava, aproape moarta.     

Si auzind ea de Sfintii Apostoli ca sunt în casa lui Stahie si ca tamaduiesc toate bolile cu cuvântul, a poruncit slugilor s-o duca la dânsii, nefiind barbatul ei acasa. Si a câstigat de la dânsii îndoita tamaduire, pentru ca s-a vindecat si de muscatura sarpelui si de diavoleasca vatamare de suflet, crezând în Hristos, prin învatatura lor. Deci, venind antipatul acasa, slugile lui i-au spus ca femeia lui a învatat a crede în Hristos, de la niste oameni straini care locuiesc în casa lui Stahie.     

Atunci antipatul, mâniindu-se foarte mult, a poruncit ca îndata sa prinda pe apostoli, iar casa lui Stahie sa o arda; si s-a facut dupa porunca lui. Si s-a strâns în Ierapole o multime mare de popor si, prinzând pe Sfintii Apostoli Vartolomeu, Filip si sora sa, Mariamia, îi târau pe ulita, batându-i si batjocorindu-i; apoi i-au aruncat în temnita. Dupa aceea antipatul a sezut la judecata, ca sa cerceteze pe propovaduitorii lui Hristos.     

Deci, adunându-se la dânsul toti slujitorii idolesti si slujitorii viperei celei ucise, au facut plângere împotriva Sfintilor Apostoli, zicând: „Fa dreptate, antipate, pentru necinstea adusa zeilor nostri, caci de când au intrat acesti straini în cetatea noastra, au pustiit altarele marilor zei, pentru ca poporul a uitat sa aduca obisnuitele lor jertfe; înca au mai omorât si cinstita noastra zeita vipera si toata cetatea s-a umplut de faradelege; deci sa nu lasi sa mai traiasca acesti fermecatori".     

Atunci antipatul a poruncit sa dezbrace pe Sfântul Filip de îmbracaminte, crezând ca poate vor fi farmece în îmbracamintea lui si, dezbracându-1, n-au gasit nimic; asemenea si pe Vartolomeu l-au dezbracat. Iar când se apropiara de Mariamia, vrând sa o dezbrace si pe ea si sa-i dezgoleasca feciorescul ei trup, atunci deodata s-a schimbat înaintea ochilor lor si s-a facut ca o vapaie de foc, iar pagânii, înspaimântându-se, au fugit din fata ei. Dupa aceea ighemonul a osândit pe Sfintii Apostoli la rastignire.     

Deci mai întâi gaurindu-i calcâiele Sfântului Apostol Filip, l-au legat cu o funie si, spânzurându-1 de un lemn în preajma usii capistei viperei, l-au rastignit cu capul în jos, batjocorindu-1 si lovindu-1 cu pietre. Dupa aceea l-au rastignit si pe Sfântul Vartolomeu lânga peretii capistei si îndata s-a facut mare cutremur, încât pamântul, deschizându-se, a înghitit pe antipat si pe toti slujitorii viperei, împreuna cu multime de popor necredincios. Vazând aceasta, s-au înfricosat toti credinciosii si necredinciosii si au strigat catre Sfintii Apostoli ca sa-i miluiasca si sa roage pe Unul Adevaratul Dumnezeu pentru ei, ca sa nu-i înghita pamântul de vii. Si îndata grabindu-se, au dezlegat pe Vartolomeu, iar pe Filip n-au putut sa-1 dezlege îndata, ca era spânzurat sus.     

Dar astfel a fost buna voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de patimire si moarte sa treaca apostolul Lui de la pamânt la cer, spre care si picioarele lui erau întoarse. Astfel fiind spânzurat, Sfântul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrajmasii sai, ca sa le ierte toate greselile si sa le lumineze ochii mintii lor, ca sa cunoasca si sa vada adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugaciunea lui si îndata a poruncit pamântului de a scos vii pe toti pe care îi înghitise, numai antipatul si cu slujitorii viperei au ramas în adânc. Iar ceilalti au marturisit cu mare glas si au preamarit puterea lui Hristos, dorind sa fie botezati.     

Si pe când ei voiau sa ia de pe lemn pe Sfântul Filip, el si-a dat sfântul sau suflet în mâinile lui Hristos, deci l-au pogorât mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curatie si-a pazit fecioria, privind la patimirea si la moartea fratelui sau, Sfântul Filip, 1-a cuprins cu dragoste si 1-a sarutat, veselindu-se de el cu duhul, ca bine si-a savârsit alergarea sa. Iar Vartolomeu a botezat pe toti cei ce crezusera în Hristos, rânduindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au îngropat cu cinste trupul Sfântului Filip, iar în locul unde a curs sângele lui, a crescut vita de vie dupa. trei zile, în semn ca Sfântul Apostol Filip, dupa varsarea sângelui sau pentru Hristos, acum se îndulceste de bucuria cea vesnica, împreuna cu Domnul sau în împaratia cerului.  

Iar Sfântul Apostol Vartolomeu si fericita fecioara Mariamia au mai zabovit câteva zile în Ierapole dupa îngroparea Sfântului Filip si, întarind bine în credinta biserica cea nou adunata, s-au despartit, pornind fiecare în calea sa. Sfânta Mariamia s-a dus în Licaonia, unde s-a si mutat catre Domnul, iar Sfântul Vartolomeu s-a dus în partile Indiei si a zabovit acolo, ostenindu-se multa vreme, umblând si propovaduind cuvântul Domnului prin cetati si sate si tamaduind pe cei neputinciosi cu numele lui Hristos. Apoi, luminând pe multi si facându-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfântului Matei ce o purta la sine, talmacind-o în limba lor. înca a lasat la ei si pe cea în limba evreiasca, care, dupa o suta de ani si mai mult, a fost adusa în Alexandria de Pantin, filosoful crestin.     

Iar dupa ce a iesit din India, Sfântul Vartolomeu s-a dus în Armenia cea mare. Si mergând el acolo, idolii si mai ales diavolii care locuiau în idoli au tacut, zicând cu mare glas acest din urma cuvânt, ca „Vartolomeu îi izgoneste si-i munceste pe ei". Si se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar si din oameni prin venirea Sfântului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, multi credeau în Hristos. în tara aceea era un împarat cu numele Polimie, care avea o fata îndracita, iar diavolul striga prin gura ei: „O, Vartolomee, si de aici ne izgonesti pe noi?" Iar împaratul auzind aceasta, a poruncit sa fie cautat Vartolomeu cu dinadinsul.     

Iar apostolul lui Hristos, ducându-se la acea fata îndracita, îndata a fugit diavolul dintr-însa, iar fata împaratului s-a facut sa­natoasa. Dupa aceasta, vrând împaratul sa multumeasca sfântului, i-a trimis camile încarcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu margaritare si cu alte lucruri pretioase. Iar el, fiind sarac cu duhul si neavând trebuinta de nimic, le-a trimis înapoi la împarat, zicându-i: „Eu nu fac negutatorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenesti, pe care, de le voi dobândi, le voi duce la cer si atunci ma voi arata înaintea Domnului meu ca sunt mare negutator". Si umilindu-se împaratul de cuvintele lui, a crezut în Hristos cu toata casa sa si au fost botezati de mâinile sfântului apostol atât împaratul Polimie, cât si împarateasa, fiica lui cea tamaduita si multi din boieri si popor fara numar; caci mai mult de zece cetati, cautând la împarat, au primit Sfântul Botez.     

Aceasta vazând slujitorii idolesti, s-au mâniat asupra sfântului apostol, socotind de rau aceea pentru ei; caci idolii lor se sfarâmau, închinarea de idoli cu totul se pierdea si jertfele din care ei se hraneau nu se mai faceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele împara­tului, l-au îndemnat sa-1 piarda pe Vartolomeu si sa razbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor.     

Deci acela, gasind vreme potrivita, a prins pe sfântul apostol si 1-a muncit în cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi 1-a rastignit pe cruce cu capul în jos. Iar sfântul apostol, bucurându-se, patimea pentru Hristos, Domnul sau, si fiind spânzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovadui cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credinciosi îi întarea în credinta, iar pe cei necredinciosi îi sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se întoarca de la întunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos. Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit sa jupoaie pielea de pe el; dar sfântul rabda si într-aceasta munca ca într-un trup strain, neîncetat binecuvântând si proslavind pe Dumnezeu. In sfârsit, muncitorul a poruncit ca odata cu pielea sa-i taie si capul. Atunci a tacut gura cea de Dumnezeu graitoare, luân-du-se capul de la trup, care singur a ramas spânzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, însemnând cu adevarat mergerea apostolului spre cele de sus.     

Astfel s-a sfârsit Sfântul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecând dupa acele multe dureri si osteneli la odihna cea fara de dureri, întru bucuria Domnului sau. Iar credinciosii, care au fost de fata la sfârsitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, împreuna cu capul, si le-au pus într-o racla de plumb, asezându-le în aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaste se dadeau bolnavilor tamaduiri cu minune; pentru aceasta, multi necredinciosi s-au apropiat de Biserica lui Hristos.     

Iar dupa multa vreme, prigonitorii din partile acelea, cei întunecati cu îndracirea idoleasca, auzind si vazând minunile ce se faceau de moastele Sfântului Vartolomeu, nevrând sa cunoasca puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaste cu racla cea de plumb si le-au aruncat în mare. Dar o, minune! Racla cea de plumb a plutit usoara ca o luntre pe apa, sosind la insula Lipar. Si s-a facut descoperire lui Agaton, episcopul cetatii Liparului, despre moastele apostolesti care au fost aduse de ape. Si ducându-se episcopul cu clerul si cu tot poporul la malul marii si gasind moastele, s-au minunat cu totii cum racla cea de plumb si cu moastele nu s-au afundat în apa, ci, mai usoara decât o luntre, a calatorit pe mare o cale atât de lunga pâna la dânsii. Pentru aceasta au preamarit pe Dumnezeu si au luat racla cu moastele si au pus-o în biserica lor cu bucurie si cu cântari de psalmi.

Dar nu se cuvine a trece cu tacerea si aceasta despre Sfântul Vartolomeu, care se scrie în viata Cuviosului Iosif, scriitorul de cântari. Acest cuvios, câstigând o particica din moastele Sfântului Apostol Vartolomeu, a adus-o în locasul sau care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserica osebita în numele apostolului si partea aceea din moastele lui a pus-o într-însa cu cinste; si adeseori se învrednicea a-1 vedea pe sfântul apostol în vedenia visului, pentru ca avea catre dânsul mare dragoste si credinta. Si dorea sa împodobeasca cu cântari de laude praznicul acestui sfânt apostol, dar nu îndraznea, ci se îndoia daca-i va fi placut lui acel lucru sau nu.     

De aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si apostolului, ca sa i se dea lui pentru aceasta încredintare si sa i se daruiasca întelepciune de sus, ca sa poata scrie stihurile cântarii. Si rugându-se pentru aceasta patruzeci de zile cu post si cu lacrimi, si apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a vazut la Vecernia praznicului pe Sfântul Apostol Vartolomeu aratându-i-se în altar, îmbracat în haine albe, si ridicând perdeaua altarului, 1-a chemat la dânsul. Iar Iosif apropiin­du-se de sfântul apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masa si a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicându-i: „Sa te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu si sa izvorasca din limba ta apele cerestii întelepciuni. Inima ta sa fie scaun al Sfântului Duh, iar cântarile tale sa îndulceasca toata lumea!" Zicându-i aceasta, Sfântul Apostol Vartolomeu s-a facut nevazut. Iar Cuviosul Iosif, umplându-se de negraita bucurie si simtind în sine darul întelepciunii, s-a întins cu totul spre multumire.     

Deci, din acel ceas, a început a scrie cântarile bisericesti si pesnele canoanelor, prin care a împodobit nu numai praznuirea Sfântului Apostol Vartolomeu, dar si pe ale multor sfinti; iar mai ales pe a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea si pe a Sfântului Ierarh Nicolae, umplând Sfânta Biserica de frumoase cântari, de unde a câstigat si numirea de "scriitor de cântari". Iar noi pentru toate acestea slavim pe Hristos Mântuitorul nostru Cel împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh slavit în veci de toata faptura. Amin.    

Nota. Unii îl socotesc pe acest Sfânt Vartolomeu ca este Natanail, pe care Filip 1-a adus la Hristos, ca si cum Natanail ar fi fost unul si acelasi cu Vartolomeu - Natanail cu numele, dar cu porecla sau cum s-ar zice, dupa tatal sau, i se zicea Vartolomeu, adica fiul lui Tolomeu; pentru ca cuvântul "văr" în limba evreiasca se tâlcuieste "fiu", precum si Hristos a zis catre Sfântul Apostol Petru: Fericit esti, Simon var lona, adica fiul lui Iona. Tot astfel, un orb din Ierihon se numea Vartimeu, adica fiul lui Timeu. Asa si acest sfânt apostol, ca si cum dupa tata se numea Vartolomeu, fiul lui Tolomeu, pentru ca acest nume Tolomeu era vechi la evrei si mai des, precum este aratat în Scriptura JLegii Vechi la Isus al lui Navi, în capitolul 15, stihul 14 si în Cartea a Ii-a a împaratilor în capitolul 3, stihul 3. Iar ei socotesc ca numele cel adevarat al lui Vartolomeu ar fi fost Natanail, pentru ca nu se afla în nici o parte a Evangheliei chemarea lui Vartolomeu la apostolie, decât numai în locul lui Natanail. Apoi, cei trei Sfinti Evanghelisti Matei, Marcu si Luca, care pomenesc pe Vartolomeu, nu îl pomenesc pe Natanail; iar Sfântul Ioan Evanghelistul, pomenind pe Natanail, nu îl pomeneste pe Vartolomeu, si spune ca Natanail este prieten al apostolilor la vânarea pestilor, când L-a vazut pe Iisus Hristos dupa înviere, pentru ca zice: Erau împreuna Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedeu si ceilalti.     

SFÂNTUL APOSTOL VARNAVA
(11 iunie)    

Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei saptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar dupa aceea s-a numit Varnava, dupa cum ne va arata cuvântul ce urmeaza.     

Apostolul Varnava s-a nascut în insula Cipru din parinti leviti de neam evreiesc, din care semintie erau si cei mai dinainte mari prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron si Samuil. Stramosii lui Varnava au trecut în Cipru din pricina razboaielor care au fost în Palestina. Parintii lui erau foarte bogati; ei aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, îndestulat nu numai cu sadurile si rodurile cele pamântesti, dar înfrumusetat si cu zidiri alese, pentru ca acolo îsi aveau ei casa lor. Pentru ca din acea vreme, în care Sfântul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are semintia în Sion si casa sa în Ierusalim, evreii nestiind duhovniceasca putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin tari departate se sârguiau sa-si aiba casele în Ierusalim; pentru aceea si parintii lui Varnava îsi aveau casa si mosia lânga Ierusalim.    

Iar dupa ce au nascut pe acesta, despre care ne este cuvântul, l-au numit Iosif si l-au dat la învatatura cartii. Apoi, ajungând el la vârsta desavârsita, l-au trimis în Ierusalim la slavitul Gamaliei, dascal renumit pe acele vremuri, ca sa deprinda desavârsit întelegerea cartilor evreiesti si toata legea lui Dumnezeu. Si era acolo un ucenic împreuna cu Iosif, cu numele Saul, de o vârsta cu el, care mai pe urma s-a numit Pavel; si amândoi învatau la acelasi dascal, Gamaliei, si sporeau în întelegere, în întelepciunea Scripturii si în fapte bune. în toate zilele, dimineata si seara, Iosif mergea la biserica lui Solomon si se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; si îsi petrecea zilele tineretilor sale în postiri si în mare înfrânare. Si pazind cu dinadinsul întreaga întelepciune a fecioriei sale, fugea de însotirea cu tinerii cei fara de rânduiala si nu voia nici a auzi cuvintele acelea cu care s-au obisnuit mintile lor a se îndaratnici cu înlesnire, ci totdeauna lua aminte de sine, învatându-se în legea Domnului ziua si noaptea.     

In acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, dupa treizeci de ani ai întruparii Sale, începând a Se arata lumii, a mers de la Galileea la Ierusalim. Si învata în biserica si facea minuni, încât toti se minunau de el si se adunau ca sa-i vada sfânta Lui fata si sa auda dumnezeiestile Lui cuvinte, care erau mai dulci decât mierea si fagurele. Iar tânarul Iosif, vazându-L pe Hristos si auzind învataturile care ieseau din gura Lui preasfânta, se umilea cu inima si se mira de minunile ce se faceau de El; pentru ca a vazut cum a tamaduit Iisus cu cuvântul pe cel slabanog la scaldatoarea Siloamului, apoi, vazând si alte lucruri minunate ale lui Hristos, s-a aprins cu dragostea inimii de El, si, apropiindu-se, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului, rugându-L sa-1 binecuvânteze si sa-1 primeasca la sine în ucenicie. Iar Domnul, Cel ce vede tainele inimilor omenesti, vazând într-însul inima care se aprinsese catre dragostea cea dumnezeiasca, 1-a binecuvântat cu dragoste si nu l-a oprit a-i urma Lui. Iar el a alergat mai întâi la casa matusii sale cu numele Maria, care era maica lui Ioan, care mai în urma s-a numit Marcu, si a zis catre ea: „Vino si vezi pe Cel ce parintii nostri au dorit sa-L vada; caci iata un oarecare prooroc, Iisus din Nazaretul Galileii, învata în biserica si face multe minuni; si multi îl socotesc ca este Mesia cel asteptat!" Auzind acestea acea femeie, îndata lasând toate, a mers cu sârguinta la biserica si, vazând pe Iisus Hristos, a cazut la picioarele Lui, rugându-se si zicând: „Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, vino în casa roabei Tale si prin intrarea Ta binecuvinteaza pe casnicii mei!"     

Iar Domnul Hristos, vazând credinta acelei femei, a mers în casa ei si a binecuvântat-o pe ea si pe toti cei ce erau în casa ei. Si a fost ospatat de dânsa cu cinste, deoarece cu multa bucurie si cu cucernicie a primit acea femeie pe Stapânul nostru. Dintr-acea vreme, ori de câte ori Domnul mergea la Ierusalim, totdeauna gazduia cu ucenicii Sai în casa Mariei. Iar când Domnul S-a întors de la Ierusalim în Galileea, a mers în urma Lui si Iosif cu ceilalti ucenici. Si când Domnul a voit sa-i trimita pe cei doisprezece apostoli ai Sai spre propovaduire catre oile cele pierdute ale casei lui Israel, si a vazut ca aceia sunt putini, precum le-a si zis, ca secerisul este mult, iar lucratorii putini, atunci Domnul a ales si alti saptezeci de ucenici, ca sa-i trimita câte doi înaintea fetei Sale, în toata cetatea si locul.     

Deci între acei saptezeci din început a fost rânduit si acest sfânt Iosif si a fost numit Varnava de Sfintii Apostoli, adica "fiul mângâierii", caci era îndestulat, ca, prin propovaduirea lui Mesia cel venit în lume, sa mângâie popoarele care asteptau cu multa dorire venirea lui Mesia. Pentru ca, precum fiii lui Zevedei au fost numiti "fiii tunetului", fiindca aveau sa tune ca tunetul propovaduirea Evangheliei în partea cea de sub cer, tot astfel si Iosif s-a numit "fiu al mângâierii", fiindca ostenelile lui apostolesti aveau sa aduca multa bucurie alesilor lui Dumnezeu. Asa socoteste si Sfântul Ioan Gura de Aur despre numirea lui, zicând: „Mi se pare ca din fapta cea buna si-a luat numele, ca cel ce era îndestulat si ales la aceasta".     

Iar dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli aveau viata de obste în Ierusalim, precum se scrie în faptele lor: La poporul care crezuse era un suflet si o inima, si nici unul nu zicea ca ceva din averile sale este al sau, ci toate erau de obste. Si câti erau stapâni ai satelor si ai caselor, vânzându-le, aduceau pretul celor vândute si le puneau la picioarele Apostolilor. Atunci si Sfântul Iosif cel numit de apostoli Varnava, vânzând satul cel pomenit mai sus, care era aproape de Ierusalim si care ramasese mostenire de la parintii lui, a adus pretul si 1-a pus înaintea picioarelor Apostolilor, neoprindu-si nimic; pentru ca dorea sa se îmbogateasca în Dumnezeu întru Care s-a si îmbogatit, precum se marturiseste despre el: „Iosif era barbat bun si plin de Duhul Sfânt si de credinta. Lui i se întâmpla adeseori de se vedea cu Saul si se întreba cu el din Sfânta Scriptura pentru Domnul Hristos, dorind sa-1 aduca la sfânta credinta; dar Saul, fiind foarte râvnitor al obiceiurilor parintesti, batjocorea pe Sfântul Varnava, ca pe un înselat, si graia hule împotriva lui Hristos, numindu-L fiu de teslar si neînvatat, si omorât cu osânda de moarte..."    

Iar dupa ce evreii au omorât pe Sfântul si întâiul Mucenic Stefan, Saul a început a prigoni Biserica si, intrând în casele credinciosilor si prinzând pe barbati si pe femei, îi arunca în temnita. Atunci Sfântul Varnava plângea pentru el si se ruga lui Dumnezeu, întinzându-si curatele lui mâini, ca sa se lumineze ochii sufletesti ai lui Saul si sa cunoasca adevarul, pentru ca dorea sa-1 aiba în credinta crestineasca pe acel prieten al sau, pe care îl avusese tovaras la învatatura lui Gamaliei.     

Si nu au fost în zadar rugaciunile si lacrimile Sfântului Varnava, caci, venind vremea dumnezeiestii milostiviri, Saul s-a întors la Hristos, chemat fiind de glasul Domnului, când mergea la Damasc. Astfel lupul s-a prefacut în oaie si hulitorul lui Hristos a început a preamari numele Lui. Si cel ce odinioara a fost prigonitor, s-a facut aparatorul Bisericii; pentru ca, dupa primirea Sfântului Botez, îndata s-a dus la adunarea evreiasca si propovaduia pe Iisus, ca Acela este Fiul lui Dumnezeu, biruind în cuvânt pe jidovii care locuiau în Damasc. Iar când s-a întors în Ierusalim si încerca sa se lipeasca de ucenicii lui Hristos, toti se temeau de el, necrezând ca si el este ucenic al lui Hristos. Atunci Sfântul Varnava, întâmpinându-l, i-a zis: „O, Saule pâna când vei fi hulitorul marelui nume al lui Iisus Hristos si prigonitorul credinciosilor Lui robi? Pâna când te împotrivesti înfricosatei taine, pe care proorocii de demult au vestit-o si în vremurile de acum s-a împlinit pentru mântuirea noastra?"     

Atunci Saul a cazut cu lacrimi la picioarele lui, zicând: „O, Varnava, învatatorule al dreptatii, iarta-ma pe mine ca acum m-am încredintat ca toate cele graite mie de tine pentru Hristos sunt adevarate. Deci Cel pe Care mai înainte hulindu-L, Il numeam fiu de teslar, acum îl marturisesc ca este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Nascut, Cel de o fiinta cu Tatal si fara de început, Care, fiind raza slavei Tatalui si chipul ipostasului Lui, în aceste mai de pe urma zile S-a smerit pe Sine, luând chip de rob; S-a facut om desavârsit din Preasfânta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu; si patimind cruce si moarte de voie, a înviat din morti a treia zi si S-a aratat voua, apostolilor Sai, apoi S-a înaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui si iarasi va sa vie cu slava sa judece viii si mortii, si împaratia Lui nu va avea sfârsit".     

Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Sfântul Varnava de la cel ce odinioara se facuse hulitor si prigonitor, s-a minunat si a lacrimat de bucurie; deci, cuprinzându-1 pe el, 1-a sarutat si i-a zis: „O, Saule, cine te-a învatat pe tine sa graiesti niste cuvinte ca acestea insuflate de Dumnezeu? Cine te-a sfatuit pe tine sa-L marturisesti pe Iisus Nazarineanul ca este Fiul lui Dumnezeu? De unde ai învatat atât de desavârsit cunostinta dogmelor ceresti?"     

Atunci Saul, umplându-se de lacrimi din zdrobirea inimii, a zis: „Singur Domnul Iisus Hristos, pe Care eu pacatosul L-am gonit si hulit, Acela m-a învatat toate acestea, caci si mie mi S-a aratat ca unui lepadat; de al Carui glas dumnezeiesc am urechile pline, pentru ca, stralucind peste mine o lumina cereasca, dupa ce am cazut la pamânt de frica, a venit la mine un glas si mi-a zis: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar eu, tremurând si înspaimântându-ma, am zis: Cine esti, Doamne? Iar El mi-a raspuns cu blândete si cu milostivire: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigonesti. Atunci m-am minunat de îndelunga Lui rabdare si, rugându-ma, am zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar El m-a învatat pe mine toate acestea pe care ti le-am spus tie".     

Deci Sfântul Varnava, luând pe Saul de mâna, 1-a dus la Apostoli, graindu-le: „Iata cel ce ne-a prigonit pe noi, acum este al nostru; cel ce se împotrivea noua, acum asculta de Domnul nostru; si cel ce ne era noua vrajmas, acum ne este prieten si împreuna lucrator în via lui Hristos. Iata, vi-1 pun voua de fata pe acest blând mielusel, care a fost fiara cumplita!" Dupa aceea Saul a spus apostolilor cum a vazut pe Domnul pe cale, cum a vorbit cu Dânsul si cum a luat îndrazneala în Damasc întru numele lui Iisus.     

Iar apostolii auzind acestea, s-au minunat si s-au bucurat, slavind pe Dumnezeu. Dupa aceea Saul era împreuna cu dânsii, intrând si iesind în Ierusalim si, îndraznind în numele Domnului Iisus, biruia pe iudei si pe elini. Iar aceia se minunau de dânsul -cum cel care nu demult izgonea pe cei ce chemau numele lui Hristos, singur acum propovaduieste pe Iisus - si cautau sa-1 ucida pe el. Deci fratii, întelegând aceasta, l-au luat de la Ierusalim la Cezareea si l-au dus în Tars, patria lui, ca acolo sa propovaduiasca pe Hristos.    

In acea vreme, în Antiohia Siriei, cetatea cea mare si slavita, a început a se raspândi sfânta credinta întru Domnul nostru Iisus Hristos; pentru ca dupa ce a fost ucis Sfântul Intâiul Mucenic Stefan, din acea zi era mare prigoana asupra Bisericii Ierusalimului, încât toti credinciosii s-au risipit prin partile Iudeei si ale Samariei, afara de apostoli. Atunci oarecare din cei ce fugisera au trecut pâna în Fenicia, în Cipru si în Antiohia, graind cuvântul mântuirii mai întâi numai la iudei, iar dupa aceea si la elini au început a binevesti pe Domnul Iisus Hristos. Si era mâna Domnului cu dânsii si multi crezând cuvântul lor, s-au întors catre Domnul. Si auzindu-se aceasta în Biserica Ierusalimului, Sfintii Apostoli au trimis în Antiohia Siriei pe Sfântul Varnava, ca sa vada pe cei ce erau acolo si sa întareasca pe cei ce crezusera de curând.    

Iar el ducându-se acolo si vazând darul lui Dumnezeu, s-a bucurat si i-a mângâiat pe toti cu cuvântul Domnului, întarindu-i pe dânsii ca sa petreaca nedepartati de Domnul. Si propovaduind Sfântul Varnava acolo din destul, a adus mult popor la cunostinta lui Dumnezeu. Deci, vazând Sfântul Varnava ca ucenicii în toate zilele se înmulteau, iar dascali erau putini si secerisul cel mult nu avea multi lucratori, a lasat un timp Antiohia si s-a dus în Tars, ca sa caute pe prietenul sau Saul. Si gasindu-1, 1-a adus pe el în Antiohia, unde se osteneau amândoi la întoarcerea sufletelor omenesti catre Hristos Dumnezeu, aducând pe iudei si pe elini întru încredintare. Si au pe­trecut în Antiohia în acea vreme un an întreg, adunându-se în biserica si învatând pe popor; si acolo mai întâi i-au numit crestini pe ucenici.     

Iar dupa ce s-a împlinit un an de sedere în Antiohia, s-au învoit ei sa se întoarca la Ierusalim, ca sa spuna Sfintilor Apostoli despre cele ce a lucrat darul lui Dumnezeu în Antiohia. Atunci antiohienii au voit ca fiecare dintr-însii sa trimita fratilor saraci si scapatati ce petreceau în Iudeea câte ceva din cele ce aveau, deoarece era atunci acolo foamete mare, dupa proorocia Sfântului Agav, care era si el unul din cei saptezeci de apostoli. Deci credinciosii cei ce erau în Antiohia, adunând multa milostenie, au trimis-o la batrâni prin mâna lui Varnava si Saul. Si venind în Ierusalim Sfintii Apostoli Varnava si Saul, care mai târziu s-a numit Pavel, s-a veselit foarte mult Biserica, înstiintând-o ei de credinciosii cei ce se înmultisera în Antiohia, si aducând multa milostenie de la dânsii.     

Apoi deodata s-a facut multa tulburare Bisericii Ierusalimului, pentru ca în acea vreme împaratul Irod a pus mâinile ca sa faca rau unora ce erau din Biserica, omorând cu sabia pe Iacov al lui Zevedeu, fratele lui Ioan. Si vazând ca aceasta fapta este placuta jidovilor, s-a silit a prinde si pe Petru si 1-a bagat în temnita, de unde Sfântul Petru a fost scos de înger. Deci pâna ce s-a potolit aceasta tulburare bisericeasca pornita în Ierusalim de catre prigonitori, Varnava si Saul au stat ascunsi în casa Mariei, matusa lui Varnava cea mai sus zisa, unde a venit si Sfântul Petru, dupa ce a fost scos noaptea de sfântul înger.     

Dupa aceea, Varnava si Saul sfârsindu-si slujba în Ierusalim, s-au întors iarasi în Antiohia, luând cu dânsii si pe fiul Mariei, care se numea Ioan, si caruia, mai pe urma, i s-a zis Marcu. Si petrecând ei în Antiohia o vreme în post, în rugaciuni, în slujbele Sfintei Liturghii si în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, a voit Duhul Sfânt sa-i trimita pe dânsii la neamuri pentru propovaduire si a zis Duhul Sfânt catre Biserica ce era în Antiohia, a proorocilor si înva­tatorilor: „Deosebiti Mie pe Varnava si pe Saul la lucrarea la care i-am chemat pe dânsii". Atunci, postind, rugându-se si punându-si mâinile pe dânsii, i-au trimis pe ei.     

Iar ei s-au pogorât mai întâi în Seleucia, apoi au plecat cu corabia spre Cipru, iar de acolo s-au dus în Salamina si, pretutindeni strabatând, propovaduiau cuvântul lui Dumnezeu, având lânga ei ca slujitor pe Ioan, fiul Mariei, supranumit Marcu. Si strabatând ei insula pâna la Pafos, au gasit pe un oarecare iudeu vrajitor si prooroc mincinos, cu numele Elimas, sezând lânga antipatul Serghie, barbat întelept.     

Deci pe antipat l-au luminat cu lumina sfintei credinte, iar pe vrajitorul Elimas, care se împotrivea lor, l-au orbit cu cuvântul. Si plecând ei de la Pafos, s-au dus la Perga Pamfiliei; iar sluga lor Ioan, care se numea si Marcu, vazându-i ca se dau la multe patimiri rele pentru propovaduirea lui Hristos si nu se înfricosau de întâmplarile cele de moarte, s-a temut a mai merge la dânsii, fiind tânar, si s-a despartit de ei, întorcându-se la Ierusalim la maica sa.     

Iar Varnava si Saul, trecând Perga, au venit în Antiohia Pisidiei, care este alta decât Antiohia cea mare a Siriei. De acolo fiind izgoniti, au scuturat praful de pe picioare asupra acelora si s-au dus în Iconia, unde iudeii si pagânii au voit sa-i ucida cu pietre. Dar ei, aflând de aceasta, au fugit în cetatile Licaoniei, în Listra si Derbe si în cele de primprejurul lor. Si acolo binevestind, au ridicat în picioare si au facut sanatos pe un barbat schiop, care era asa din pântecele maicii sale si care niciodata nu umblase. Atunci poporul socotind ca sunt zei, voia sa le aduca jertfe si numea pe Varnava Die, iar pe Pavel, Hermes; si abia au potolit Sfintii Apostoli poporul sa nu le jertfeasca ca unor zei. Dupa aceea acelasi popor îndemnat de iudei s-a sculat asupra lor si, batând pe Pavel cu pietre, l-au scos afara din cetate, crezând ca a murit; iar el s-a sculat, a intrat în cetate si a doua zi a plecat la Derbe împreuna cu Varnava.     

Si propovaduind si învatând pe multi în cetatea aceea, s-au întors înapoi în Antiohia Pisidiei, mergând pe aceeasi cale. Deci pretutindeni în cale întareau sufletele ucenicilor, rugându-i sa petreaca în credinta si încredintându-i ca multe suferinte ni se cade noua a rabda pentru a intra în împaratia lui Dumnezeu. Si le-au hirotonisit preoti pe la toate bisericile si, rugându-se cu post, i-au lasat în seama Domnului în care crezusera. Apoi, mergând în Perga si propovaduind acolo cuvântul Domnului, s-au pogorât în Atalia si de acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de Duhul Sfânt sa propovaduiasca cuvântul Domnului la neamuri. Si ajungând ei în cetate si adunând credinciosii, le-au spus câte a facut Dumnezeu cu dânsii, si cum pe multi din neamuri i-au adus la Hristos. Si au petrecut multa vreme în Antiohia.     

Dupa aceasta s-a facut cearta pentru taierea împrejur, între evrei si între pagânii care crezusera. Pentru ca unii iudei venind, învatau pe frati ca daca nu se vor taia împrejur, dupa obiceiul lui Moise, nu se vor putea mântui; iar pagânii care crezusera, socoteau cu greu pentru ei acea taiere împrejur. Deci Varnava si Pavel se împotriveau iudeilor si aparau pe pagâni de taierea împrejur, dar de vreme ce nu înceta pentru aceasta a se face cearta si multa cercare, de aceea a fost de trebuinta Sfintilor Apostoli Varnava si Pavel sa fie trimisi de Biserica Antiohiei în Ierusalim la Apostoli si la batrâni, ca sa-i întrebe despre taierea împrejur. înca mai era trebuinta sa-i înstiinteze si despre aceasta, ca Dumnezeu a deschis neamurilor usa credintei. Deci, fiind trimisi de Biserica la Ierusalim, au trecut prin Fenicia si prin Samaria, spunându-le de întoarcerea neamurilor si facând bucurie mare tuturor fratilor.     

Si ajungând ei la Ierusalim, au fost primiti cu dragoste de Biserica de acolo, de Sfintii Apostoli si de batrâni; si toti ascultau cu placere cele ce le spuneau Varnava si Pavel si câte semne si minuni a facut Dumnezeu printr-însii întru neamuri. Iar despre taierea împre­jur, Sfintii Apostoli, cercetând si sfatuindu-se soborniceste, au întarit ca sa o departeze cu totul de la cei credinciosi, nu numai de la pagâni, dar si de la iudei, ca fiind netrebuincioasa darului cel nou. înca au voit ei ca, împreuna cu Varnava si Pavel, sa trimita si de la sine pe cineva la pagânii care crezusera în Antiohia.     

Deci au ales pentru aceasta pe Iuda, care se numea Varsava, si pe Sila, barbati vestiti între frati, si au scris astfel: „Apostoli, batrâni si frati, cei ce sunteti în Antiohia, în Siria si în Cilicia, fratilor dintre neamuri, bucurati-va întru Domnul! De vreme ce am auzit ca unii, iesind de la noi, v-au tulburat prin cuvinte, îndaratnicind sufletele voastre si zicându-va sa va taiati împrejur si sa paziti Legea, iar ei n-au avut porunca de la noi a face aceasta; deci am socotit noi ca, adunându-ne cu un suflet, sa trimitem la voi pe acesti barbati alesi cu iubitii nostri Varnava si Pavel, oameni care si-au dat sufletele pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Iuda si pe Sila, care si cu cuvântul va vor spune voua acestea. Pentru ca a voit Sfântul Duh si noi, ca sa nu punem nici o greutate mai mare asupra voastra, afara de acestea ce sunt de nevoie, adica sa va feriti de cele jertfite idolilor, de sânge, de sugrumari si de desfrânare, si ceea ce nu voiti sa va faca voua altii, nici voi sa nu le faceti lor. De va veti pazi de acestea, bine veti face. Fiti sanatosi".     

Cu o scrisoare ca aceasta, Sfintii Apostoli Varnava si Pavel, si împreuna cu dânsii Iuda si Sila, au plecat de la Ierusalim spre Antiohia. Atunci acel Ioan, care s-a numit Marcu, fiul Mariei, matusa lui Varnava, neîndraznind sa vina la Sfântul Pavel, a alergat la unchiul sau, Sfântul Varnava, rugându-se cu pocainta si cu lacrimi - fiindu-i jale ca s-a despartit de dânsii, când propovaduiau la neamuri -, si ruga pe Sfântul Varnava ca sa-1 ia împreuna cu ei, fagaduind ca va îndrazni fara de temere la toate patimirile si la moarte pentru Domnul. Deci Varnava 1-a luat, fiind nepotul sau, si au ajuns cu totii în Antiohia. Aici, adunând pe poporul credinciosilor, le-au dat scrisoarea, pe care citind-o toti s-au bucurat; iar Iuda si Sila au mângâiat mult cu cuvântul pe frati si i-au întarit.     

Apoi, dupa o vreme oarecare, Iuda s-a întors la Ierusalim, iar Sila a voit sa ramâna acolo. Deci Pavel si Varnava vietuiau în Antiohia, învatând si binevestind cuvântul Domnului. Apoi, dupa câteva zile, Pavel a zis catre Varnava: „Se cade noua sa cercetam cum petrec fratii nostri prin toate cetatile întru care am propovaduit cuvântul Domnului". Sfântul Varnava s-a învoit la aceasta si voia sa ia cu el pe Ioan, nepotul sau, cel ce se numea Marcu. Dar Pavel nu voia, zicând: „Cum sa luam cu noi pe acest tânar fricos, care ne-a lasat si mai înainte în Pamfilia, nevoind sa mearga cu noi la lucrul la care eram trimisi si s-a despartit de noi si s-a întors într-ale sale?"     

Atunci s-a facut cearta între dânsii, caci Varnava voia sa ia pe Ioan, iar Pavel nu voia. Deci s-au despartit amândoi, fiecare voind sa mearga deosebi în drumul sau. însa aceasta a fost printr-o dumne­zeiasca purtare de grija, pentru ca, umblând deosebi, pe mai multe suflete sa le dobândeasca spre mântuire. Caci era destul ca un mare învatator sa propovaduiasca cuvântul, în loc sa umble amândoi marii învatatori; ca fiecare, deosebit propovaduind, îndoit câstig sa faca Bisericii lui Hristos, unul într-o tara, altul într-alta, încredintând si aducând la Hristos multe neamuri. Deci Sfântul Pavel, luând pe Sfântul Sila cu dânsul, s-a dus în Derbe si în Listra; iar Sfântul Varnava s-a dus cu corabia la Cipru, împreuna cu nepotul sau, Ioan.  

Iar Sfântul Varnava, ajungând în insula Ciprului, patria sa, multe osteneli a suferit acolo, pâna ce mult popor s-a întors la Hristos. Si înmultindu-se în Cipru sfânta credinta, s-a dus în Roma, si, precum povestesc unii, el mai întâi a propovaduit acolo pe Hristos, apoi a întemeiat si a întarit scaunul episcopiei în Mediolan. Dupa aceea iarasi s-a întors la Cipru, unde, propovaduind pe Hristos în cetatea Salamina, au venit oarecare iudei din Siria, care se împo­triveau lui Varnava si tulburau poporul, spunând ca toate cele graite de Varnava sunt potrivnice lui Dumnezeu si legii lui Moise. Si huleau cu multe ocari cinstitul nume al lui Varnava, pregatindu-i moartea si ridicând poporul împotriva lui.     

Iar Sfântul Varnava, vazându-si mai înainte sfârsitul sau mucenicesc, a chemat la dânsul pe toti credinciosii din cetate si, învatându-i pe dânsii din destul ca sa fie tari în credinta si în fapte bune, a savârsit dumnezeiasca Liturghie si toti s-au împartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apoi, luând la o parte pe Marcu, însotitorul sau, i-a zis: „Astazi ma voi sfârsi de mâinile necredin­ciosilor iudei, precum mi-a spus mie Domnul; iar tu vei gasi trupul meu afara din cetate, în partea dinspre apus. Deci sa-1 îngropi pe el, apoi sa mergi la prietenul meu, Apostolul Pavel, si sa-i spui lui toate cele despre mine".    

Si Sfântul Varnava avea cu dânsul Evanghelia cea de la Matei, scrisa de mâna sa; deci a poruncit Sfântului Marcu si pentru ea, ca sa o îngroape împreuna cu dânsul. Apoi, dând cea mai de pe urma sarutare lui Marcu, rudenia sa, s-a dus singur la adunarea evreiasca, unde, daca a început a le spune lor despre Hristos din cartile proorocesti, s-au sculat asupra lui iudeii cei ce venisera din Siria. Si ridicând si pe alti iudei, au pus mâinile lor cele ucigase pe dânsul si l-au scos afara din cetate, în partea dinspre apus, si acolo l-au ucis cu pietre; apoi, aprinzând un foc, au aruncat într-însul trupul Sfântului Apostol Varnava.

Dupa aceea Sfântul Marcu cu alti câtiva frati, mergând în taina, au aflat întreg trupul apostolului, fara sa fie vatamat de foc si l-au îngropat într-o pestera care era departe de cetate ca la cinci stadii, punând pe pieptul lui Sfânta Evanghelie, dupa cum a poruncit apostolul. Dupa aceea îndata s-a dus sa-1 caute pe Sfântul Apostol Pavel si, gasindu-1 pe el în Efes, i-a spus despre sfârsitul lui Varnava. Si a plâns pentru el Sfântul Apostol Pavel, iar pe Marcu 1-a oprit lânga dânsul. Deci, dupa uciderea Sfântului Varnava, evreii din cetatea Salamina au pornit mare prigoana împotriva crestinilor si s-au risipit de acolo toti, fiecare pe unde a putut.     

Din acel timp nu s-a mai cunoscut locul unde erau îngropate cinstitele moaste ale Sfântului Varnava. însa, dupa multi ani, înmul-tindu-se credinta în Hristos în toate marginile pamântului, împaratii crestini stapânind peste împaratia greco-romana si toata insula Cipru­lui stralucind prin dreapta credinta, Dumnezeu a binevoit a preamari acel loc unde zaceau în pamânt moastele apostolului si au început a se face acolo mari minuni. La început, un neputincios oarecare oprindu-se pe locul acela din întâmplare, a câstigat sanatate. Acelasi lucru s-a întâmplat si altuia; apoi înstiintându-se si altii despre aceasta, într-adins mergeau pâna acolo si luau tamaduire de neputintele lor. Astfel strabatând vestea despre locul acela, veneau multi slabanogi si neputinciosi si, capatând desavârsita tamaduire, se întorceau sanatosi pe la casele lor. Acolo se aduceau si îndraciti si îndata duhurile cele necurate fugeau cu mult tipat. Acolo schiopii câstigau umblare, orbii vedere, si orice boala avea cineva, primea tamaduire la acel loc. Deci cetatea Salamina se bucura de aceasta si numea locul acela "locul sanatatii", dar nu se stia pentru ce în locul acela se faceau niste minuni ca acelea, de vreme ce nimeni nu stia de moastele apostolului. Deci se cuvine a sti cum s-au aflat acele moaste sfinte.     

Pe vremea împaratiei lui Zinon, raul eretic Petru Bililnic, care se numea Cnafeu, potrivnicul Sinodului al patrulea a toata lumea al Sfintilor Parinti din Calcedon, aparatorul eresului lui Eutihie si ajutatorul credintei celei rele a lui Apolinarie, a rapit prin mestesug scaunul patriarhiei Antiohiei si vatama prin învatatura sa cea nedreapta Biserica lui Hristos. Si neîndestulându-se cu eparhia cea hotarâta a scaunului Antiohiei, întru care prigonind si scârbind pe cei dreptcredinciosi, mult îi muncea, a voit sa ia în stapânirea lui si insula Ciprului, care de demult era libera, ca eresurile sale sa le semene într-însa si sa chinuiasca pe cei ce s-ar împotrivi lui; caci cipriotii, fiind dreptcredinciosi, lepadau învatatura cea nedreapta a aceluia, care bârfea cum ca dumnezeirea ar fi patimit pe Cruce. Iar el în tot chipul vrând sa-i atraga la dânsul, le zicea: „Deoarece din Antiohia a venit cuvântul lui Dumnezeu în Cipru, de aceea se cuvine Bisericii Ciprului sa fie sub patriarhul Antiohiei".     

Atunci arhiepiscopul Ciprului, cu numele Antimie, a fost în mare mâhnire; pentru ca stia ca acel Petru, având mare trecere la împarat, va dobândi cu înlesnire ce va voi, si se va face dupa voia lui. Si a sosit porunca împarateasca la Cipru ca arhiepiscopul sa mearga la Constantinopol la sinod si înaintea patriarhului sa raspunda antiohienilor care cereau ca insula Ciprului sa fie rânduita sub eparhia Antiohiei.

Deci arhiepiscopul, nedumerindu-se ce va face, caci nu îndraz­nea sa nu asculte porunca împarateasca, dar se si temea a merge acolo; caci, desi era sfânt cu viata, însa la dovediri era greoi, si o stia aceasta ca va fi biruit cu totul de cei potrivnici. Deci s-a dat la post si rugaciuni cu dinadinsul si cu lacrimi cerea de la Dumnezeu ajutor si aparare si sfat de folos.     

Iar într-o noapte, dormitând de osteneala rugaciunii, i-a stat înainte un dumnezeiesc barbat oarecare, în haina luminoasa sfintita, stralucind cu ceresti raze, si i-a zis: „Arhiepiscope, pentru ce te întristezi si te mâhnesti? Nu te teme, caci nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai". Aceasta zicând-o barbatul care se aratase, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, desteptându-se din somn plin de spaima, s-a întins la pamânt în chipul Crucii si se ruga cu multe lacrimi, zicând: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, nu lasa aceasta Biserica a Ta, ci ajuta ei pentru slava Sfântului Tau nume. De este aceasta vedenie de la Tine, fa iarasi, te rog, ca si a doua si a treia oara sa mi se arate aceea, ca doar asa as putea eu pacatosul sa ma încredintez ca Tu esti cu mine si esti ajutorul meu!" Deci aceeasi vedenie s-a aratat arhiepiscopului în noaptea urmatoare. Pentru ca acelasi barbat prealuminos i-a zis: „Iata ti-am spus tie ca nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai care se lauda împotriva ta; deci nu te teme de nimic, ci mergi la Constantinopol".     

Aceasta zicându-i, barbatul cel luminat iarasi s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul Antimie, multumind lui Dumnezeu si nespunând nimanui acea vedenie, a adaugat rugaciune peste rugaciune si lacrimi peste lacrimi, ca sa se învredniceasca si a treia oara de acea vedenie si ca sa stie cine este cel ce i s-a aratat. Deci si a treia noapte aratându-i-se iarasi acelasi, i-a zis: „Pâna când nu vei crede cuvin­telor mele care se vor împlini în aceste zile? Mergi la Constantinopol fara de frica, caci de acolo te vei întoarce cu slava si nici o napasta nu vei avea de la cei potrivnici, pentru ca însusi Dumnezeu îti este aparator tie, pentru mine, robul Sau".     

Atunci arhiepiscopul, luând îndrazneala, 1-a întrebat, zicând: „Rogu-ma tie, stapânul meu, spune-mi mie cine esti tu, care-mi graiesti acestea?" Iar el a raspuns: „Eu sunt Varnava, ucenicul Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce am fost trimis de Duhul Sfânt, împreuna cu vasul alegerii, cu Sfântul Apostol Pavel, la propova-duirea cuvântului între neamuri. Si ca sa te încredintezi de adevarul celor zise de mine, sa-ti fie semnul acesta: Iesi afara din cetate, în partea apusului, ca la cinci stadii, în locul acela care-1 numiti "locul sanatatii" - caci pentru mine da acolo Dumnezeu cu minune sanatate bolnavilor - si, sapând pamântul sub un pom care rodeste coarne de mare, vei afla pestera si racla în care sunt puse moastele mele si Evanghelia scrisa de însasi mâna mea, pe care am scris-o de la Sfântul Apostol si Evanghelist Matei. Si când potrivnicii tai vor vrea sa rânduiasca sub ei aceasta Biserica, si vor începe a zice ca Antiohia este un scaun apostolesc, atunci tu sa raspunzi împotriva lor: «Si cetatea mea este scaun apostolesc, caci am pe Apostolul Varnava care se odihneste în cetatea mea»". Aceasta zicând-o Sfântul Varnava arhiepiscopului, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, umplându-se de multa bucurie si multumind lui Dumnezeu, a chemat clerul, pe toti mai marii cetatii si poporul, si a spus la toti aratarea si cuvintele Sfântului Apostol Varnava care i s-a aratat de trei ori; si au mers la locul acela, cu cântari de psalmi, purtând înainte cinstita Cruce.     

Si ajungând la acel loc, au început a sapa sub pomul acela, precum îi spusese apostolul în vedenie, si, sapând putin pamântul, au gasit pestera astupata cu pietre. Deci, luând pietrele, au vazut racla si au mirosit mare mireasma foarte placuta. Apoi, descoperind racla, au vazut într-însa moastele întregi si neîmpartasite stricaciunii ale Sfântului Apostol Varnava, asemenea si Evanghelia ce era pusa pe pieptul sau. Si toti, bucurându-se si veselindu-se, înaltau cu mare glas slava lui Dumnezeu si, închinându-se cu cucernicie cinstitelor moaste, le sarutau cu credinta si cu dragoste. Si s-au facut atunci multe minuni, caci oricâti erau cuprinsi de felurite neputinte, toti câstigau sanatate prin atingerea de cinstitele moaste.     

Dupa aceasta, arhiepiscopul Antimie, neîndraznind sa miste moastele apostolului din locul acela, a pecetluit racla cu plumb si a pus acolo sa petreaca rânduiala duhovniceasca, pentru ca sa se savârseasca lânga mormântul apostolului obisnuitele cântari de psalmi de zi si de noapte. Iar el însusi s-a dus la Constantinopol si, stând în sobor, a raspuns potrivnicilor astfel precum a fost învatat în vedenie de sfântul apostol. Si a spus împaratului si patriarhului si la tot poporul, despre aflarea cinstitelor moaste ale Sfântul Apostol Varnava.     

Deci Zinon împaratul s-a bucurat ca, în zilele împaratiei lui, s-a gasit o visterie duhovniceasca ca aceea, fara de pret. Si îndata a întarit ca insula Ciprului sa nu fie sub stapânirea patriarhului Antiohiei, ci sa se îndrepteze cu libertate de arhiepiscopul sau; iar arhiepiscopul sa se puna de episcopii sai. Si aceasta libertate s-a daruit Ciprului pentru moastele sfântului apostol, iar întâiul scaun al Ciprului a fost numit scaun apostolesc, precum erau si celelalte scaune patriarhale.     

Iar fericitul Antimie, arhiepiscopul Ciprului, a fost cinstit foarte mult de împarat si de tot duhovnicescul sobor. Si a cerut împaratul sa i se dea acea Evanghelie care s-a gasit pe pieptul apostolului, si, luând-o, a împodobit-o cu aur si cu pietre scumpe de mult pret si a pus-o în biserica împarateasca din palatul sau. Iar arhiepiscopului i-a dat mult aur ca sa zideasca o biserica frumoasa în acel loc unde s-au gasit moastele sfântului apostol.