Sfantul Ierarh Nichifor Marturisitorul, Sfantul Ierarh Erasm model Athos
2 iunie
Sfântul Nichifor, marele ajutator al dreptei credinte, s-a nascut în Constantinopol, din parinti binecredinciosi si tematori de Dumnezeu, anume Teodor si Evdochia.
SFÂNTUL NICHIFOR MĂRTURISITORUL, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
(2 IUNIE)
Sfântul Nichifor, marele ajutator al dreptei credinte, s-a nascut în Constantinopol, din parinti binecredinciosi si tematori de Dumnezeu, anume Teodor si Evdochia. Tatal lui s-a învrednicit de cununa marturisirii, suferind rani si îngroziri pentru cinstirea sfintelor icoane. Acestea s-au întâmplat pe vremea împaratiei lui Constantin Copro-nim, pentru ca, fiind el în dregatoria însemnarii lucrurilor împaratesti de taina si cinstind sfintele icoane cu buna credinta, a fost clevetit la împaratul cel rau credincios, cum ca se închina chipului Mântuitorului si al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor.
Imparatul, auzind acestea, îndata a chemat la sine pe fericitul Teodor si, cercetându-1 si înstiintându-se ca toate cele spuse împotriva lui sunt adevarate, 1-a silit sa se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Iar dupa ce Teodor, robul lui Hristos, nu s-a supus voii împaratului, a fost batut si trimis în surghiun într-o cetate ce se numea Molina si acolo, fiind aruncat într-o temnita cumplita, a patimit pentru dreapta credinta. Iar dupa câta va vreme, chemat fiind la Constantinopol si silit din nou la eresul împaratului, n-a voit sa se supuna dorintei lui, ci a petrecut nestramutat în buna credinta, alegând sa primeasca batai si moarte, decât sa calce legile bisericesti si rânduielile Sfintilor Parinti. Deci, cu porunca împaratului celui fara de lege, fiind muncit cu nemilostivire, în multe chipuri, a fost trimis iarasi în Niceea, unde a petrecut sase ani în multa chinuire si a trecut catre Domnul spre vesnica si fericita viata.
Iar sotia lui, cinstita Evdochia, a fost partasa la toate primejdiile si chinurile barbatului sau, pentru ca îi urma lui întru prigoane si patimea împreuna întru legaturi, nedespartindu-se de dânsul cu trupul si cu duhul. Apoi, dupa sfârsitul barbatului sau, ea s-a întors în Constantinopol si îsi petrecea zilele sale cu dumnezeiasca cuviinta, precum se cadea unei vaduve sfinte; iar fiul ei, Nichifor, în vremea aceea, se îndeletnicea mai întâi cu învatatura filosofiei, apoi a fost pus la curtea împarateasca în locul tatalui sau. Iar fericita Evdochia n-a murit pâna ce n-a vazut pe fiul sau în rânduiala calugareasca si arhiereasca. Deci, multumind lui Dumnezeu, s-a dus în manastirea de fecioare si s-a tuns în calugarie; si, placând foarte mult lui Dumnezeu, s-a mutat la El, întru adânci batrâneti.
Al unor parinti ca acestia a fost odrasla acest fericit Nichifor, pentru care ne sta noua înainte cuvântul. Astfel, mladita cea sfânta a radacinii celei sfinte, hranindu-se de la pieptul maicii sale în dreapta credinta, a crescut în bune obiceiuri si, povatuit fiind la viata cea placuta lui Dumnezeu, îsi petrecea anii tineretilor sale cu întreaga întelepciune întru mare înfrânare. Si era fericitul Nichifor plin de întelepciunea cea din afara si dinlauntru, adica, de cea lumeasca si de cea duhovniceasca, stiind desavârsit nu numai cartile filosofilor elini, ci si dumnezeiestile Scripturi. El era si ritor renumit; si, pe lânga aceasta, a fost împodobit cu toate faptele bune; pentru aceasta, era iubit si cinstit de toti pentru întelegerea si bunul sau obicei. Si venind în vârsta de barbat, a fost cinstit între sfetnicii împaratesti în vremea împaratiei lui Leon, fiul lui Copronim. Si pazea dreapta credinta în mijlocul celor raucredinciosi, închinându-se sfintelor icoane si aduqând si pe altii la acea cinstita închinare.
Iar dupa moartea lui Leon, fiul lui Copronim, s-a tinut în Niceea al saptelea Sinod a toata lumea al Sfintilor Parinti, asupra eresului cel luptator împotriva sfintelor icoane, pe vremea împaratiei lui Constantin, fiul lui Leon, si a maicii lui, Irina. Atunci fericitul Nichifor, fiind în rânduiala mireneasca, a ajutat mult Sfintilor Parinti, ca un prea întelept si foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptura si ca cel ce era întru mare cinste, caci lui, la acel sinod, îi era încredintata socoteala voii împaratesti si vorbirea cuvintelor împaratesti. Deci el s-a aratat, mai înainte de arhieria sa, a fi marturisitor si învatator al dreptei credinte, biruind pe eretici si rusinându-i; si era fericit si binecuvântat de Sfintii Parinti.
Iar dupa sinodul acela, Nichifor a mai petrecut câtiva ani în rânduiala si în cinstea lumeasca, întru sfaturile împaratesti. Dar, socotind ca nu-i este de folos sufletului sau aceea, ca sa slujeasca lumii celei cu multa tulburare si cu multa gâlceava, de vreme ce vedea ca în palat se face vrajba între fiu si între maica, si-a lasat dregatoria sa cea cinstita si, trecând cu vederea toata slava cea desarta, a iesit din cetate, salasluindu-se la un loc linistit si osebit, lânga Bosforul Traciei. Acolo a început în singuratate a sluji lui Dumnezeu, în rugaciuni si în posturi, luând aminte la mântuirea sa. Iar dupa o vreme oarecare, zidind o biserica si adunând acolo monahi, a facut o manastire; si desi era fara chipul monahicesc, se ostenea calugareste, încercându-se pe sine, daca va putea suferi nevointa vietii celei aspre a calugariei.
Si a petrecut acolo multi ani, pâna la împaratia lui Nichifor. Apoi, preasfintitul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, ducându-se catre Domnul, a fost ales la patriarhie fericitul Nichifor, caci desi era cu chipul mirean, însa cu viata era desavârsit monah. Din acea vreme a îmbracat mai întâi chipul monahicesc, apoi a fost hirotonit preot; iar dupa aceea, si nevrând, împaratul Nichifor 1-a silit sa primeasca scaunul patriarhal în prealuminata zi a Sfintelor Pasti. Deci împodobea Sfânta Biserica cu cuvântul cel de învatatura si cu viata cea îmbunatatita, îndreptând pe cei razvratiti si întarind pe cei drepti; iar pe eretici îi gonea de la turma cea cuvântatoare, ca pe niste lupi rapitori.
In acea vreme, grecii aveau razboi cu bulgarii, si iesind împaratul Nichifor la razboi, a fost ucis. Dupa dânsul a luat împaratia Stavrichie, fiul lui, dar nu multa vreme, deoarece numai doua luni a împaratit si a murit. Iar dupa Stavrichie a urmat la domnie Mihail Rangave, barbat binecredincios, care a avut mai întâi rânduiala de curopalat. Pe acela, izgonindu-1 Leon Armeanul dupa doi ani, i-â rapit scaunul împaratiei grecesti. Atunci Preasfintitul Nichifor a trimis pe oarecare episcopi cu cartea dreptei credinte la rapitorul acela, mai înainte de încoronarea lui la împaratie, rugând pe noul împarat ca, dupa obiceiul împaratilor drept credinciosi de mai dinainte, s-o iscaleasca cu mâna sa, ca sa tina neschimbate dogmele sfintei credinte, care sunt scrise în cartea aceea. Iar vicleanul împarat fatarnicindu-se, se arata prin cuvinte ca este osârdnic catre dreapta credinta si a fagaduit ca va iscali cartea, dar nu mai înainte de încoronare, zicând: „Dupa ce se va pune pe mine coroana împarateasca, atunci voi iscali". Si a fost crezuta vulpea aceea. Iar înselatorul, lepadând iscalitura credintei celei drepte, a iscalit în taina cartea adusa lui de eretici, supunându-se mai mult lupilor rapitori celor asemenea lui, decât adevaratilor pastori.
Dupa aceea a venit în biserica cea mare a Sfintei Sofia, cu multa mândrie si cu slava multa. Iar când se savârsea rânduiala cea obisnuita a încoronarii împaratesti si când preasfintitul patriarh punea coroana pe capul lui nevrednic, Dumnezeu a descoperit arhiereului în ce fel are sa fie împaratul acela; deoarece coroana cea împarateasca, pe care o punea pe capul lui, s-a facut în mâinile patriarhului ca o cununa de spini, încât întepa mâinile arhiereului cu durere. Si a cunoscut patriarhul ca aceea înseamna prigonirea si muncirea care degrab avea sa fie asupra Bisericii de la acel împarat; si spunea aceasta cu suspinuri clerului sau.
Iar a doua zi dupa încoronare, a trimis din nou la împarat ca sa împlineasca fagaduinta data si sa iscaleasca dreapta credinta, precum au iscalit si ceilalti împarati dreptcredinciosi dinainte. Dar el s-a lepadat cu totul, întinând de la început porfira împarateasca cu minciuni. Apoi, dupa câta va vreme, a început pe fata a huli sfintele icoane; si astfel s-a înarmat, nu împotriva vrajmasilor, care navaleau de pretutindeni asupra tarii grecesti si o pustiau, ci asupra sfintelor icoane ale lui Hristos, ale Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, ale tuturor sfintilor si asupra celor ce se închinau sfintelor icoane.
Deci adunând la el în Constantinopol pe toti episcopii si preotii care dupa pravila erau îndepartati de la slujirea Sfântului Altar pentru oarecare pricini ale lor, si dându-le locuri în palatele împaratesti si hranindu-i cu hrana îndestulata ca pe niste vieri, al caror dumnezeu era pântecele, vorbea adeseori cu ei, învatându-se eresul iconoclast si alcatuindu-si sfatul cu dânsii, cum ar putea sa înnoiasca acea hulitoare dogma împotriva sfintelor icoane, care fusese lepadata la Sinodul al saptelea a toata lumea. Deci, ca sa-i înduplece pe ei mai cu înlesnire spre socoteala sa, le fagaduia sa le dea lor rânduielile cele mai dinainte, din care erau lepadati, si sa le adauge mai mari dregatorii si cinste.
Iar aceia, îngâmfându-se de atâta mila împarateasca ce venise peste ei, au început a-i ajuta cu osârdie si astfel tulburau cu tiranie toate bisericile celor dreptcredinciosi. Si mergând ei pretutindeni, adunau cartile în numele împaratului si le cercetau împreuna. Si daca aflau vreuna ereticeasca, scrisa împotriva sfintelor icoane, pe aceea o primeau cu dragoste, ca pe o cinstita Evanghelie si o pastrau la dânsii. Iar daca era vreuna scrisa împotriva eresului iconoclast, pe aceea îndata o aruncau în foc si o ardeau ca pe o urâciune.
Dupa aceea, împaratul a poruncit ca toti episcopii greci sa se adune la sinod în Constantinopol. Deci pornind fiecare episcop de la locul sau si sosind în cetate, se duceau, dupa obiceiul lor, la Preasfintitul patriarh Nichifor, iar împaratul a poruncit sa-i prinda îndata pe acei episcopi si sa-i arunce în temnita. Si care dintre dânsii se temeau de groaznica mânie si de certarea împarateasca si se învoiau la eresul cel de un gând cu dânsul, pe aceia eliberându-i din legaturi si din temnita, îi învrednicea de cinste; iar cei ce petreceau neînduplecati în dreapta credinta, pe aceia, batjocorindu-i, îi chinuia cu foame si cu sete.
Deci cei mai multi, fiind siliti de frica, s-au unit la un gând cu împaratul si astfel adunarea ereticeasca s-a întarit foarte. Si au început mincinosii învatatori a raspândi cu îndrazneala si fara de opreala, prin toate bisericile, învataturile lor hulitoare, plecând poporul spre necinstirea sfintelor icoane. Iar pe învatatorii adevarati ai dreptei credinte îi izgoneau din biserici si îi necajeau. Si se sârguiau ei sa-1 faca sa taca si sa-1 opreasca de a intra în biserica soborniceasca si pe însusi prea sfintitul patriarh, trâmbita cea cu dumnezeiasca glasuire.
Iar Sfântul Nichifor, slujitorul lui Dumnezeu, auzind si vazând toate cele ce se faceau, se ruga neîncetat cu lacrimi lui Dumnezeu, ca sa pazeasca Biserica Sa fara de prihana si sa fereasca nevatamata de eretici turma sa. Si chemând la sine pe multi dreptcredinciosi, îi sfatuia, îi ruga si îi învata sa nu se uneasca cu ereticii, sa se fereasca de aluatul lor si sa fuga de învatatura lor ca de muscatura de vipera; sa nu se înfricoseze de acea cumplita vreme, nici sa se teama de îngrozirea tiranului, cel ce ucide numai trupul, nu si sufletul. Si chiar daca tot poporul s-ar duce cu împaratul în urma eresului si ar ramâne doar putini în dreapta credinta, cei ramasi însa sa nu se îndoiasca de putinatatea lor, stiind ca nu în multime binevoieste Domnul, ci binevoieste si cauta si numai spre unul care se teme si se cutremura de cuvintele Lui, mai mult decât spre multimea care trece cu vederea frica Lui, precum si în Evanghelie graieste Hristos^ Nu te teme, turma mica, ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua împaratia.
Apoi, sfintitul patriarh a chemat la sine pe arhiereii cei alesi: pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Senadului, pe Teofilact al Nicomidiei, pe Petru al Niceei si pe multi alti Sfinti Parinti, între care erau si Teodor Studitul, Nichita, egumenul Midichiei, si alti barbati binecredinciosi, cu care vorbind multe din dumnezeiestile Scripturi si din asezamintele Sfintilor Parinti, pentru cinstea sfintelor icoane, a mers de cu seara în biserica soborniceasca a Sfintei Sofia si a început cu soborul cântarea cea de toata noaptea, rugând pe Dumnezeu pentru împacarea Bisericii si pentru izbavirea de eres.
Si înstiintându-se împaratul de aceea, s-a îndoit de spaima, caci se adunase mult popor în biserica la cântarea aceea de toata noaptea; si astfel împaratul se temea ca patriarhul sa nu ridice poporul spre tulburare împotriva lui, caci stia raucredinciosul ca patriarhul era iubit de popor, încât toti erau gata sa-1 asculte pe el, de ar fi chiar sa moara pentru dânsul. Deci, la cântatul cocosilor, împaratul îndata a trimis în biserica la patriarh, zicându-i: „Pentru ce tulburi poporul si ridici viclesug asupra împaratului, care voieste sa faca pace si un gând între toti? Pentru ce ridici pe poporul cel fara de minte spre razboi si voiesti ca, prin batalia dintre noi, sa umpli împarateasca cetate de sânge?" Dar preasfintitul patriarh a raspuns trimisilor împaratesti: „Noi nu gândim nimic de acest fel din cele ce graiti voi, nici n-a venit în mintea noastra cândva aceea pe care o socoteste despre noi împaratul. Noi ne-am adunat în casa lui Dumnezeu nu pentru vreun sfat potrivnic împaratului, ci pentru lauda lui Dumnezeu, pentru rugaciuni si cereri, milostivind pe Dumnezeu ca sa îngradeasca cu pace pe Biserica Sa, pe împarat si pe tot poporul, si sa strice mestesugirile ereticilor, ca sa-i întoarca pe toti la dreapta credinta".
Iar trimisii au zis: „Nu este astfel precum graiesti, pentru ca din gura graiesti unele si în inima ta gândesti altele si voiesti ca cele gândite sa le pui în lucru. Iar de vreme ce este aratat ca aduni poporul împotriva împaratului, ca sa te rascoli; deci tu însuti si cei împreuna cu tine, dupa ce se va face ziua, sa mergeti la palatul împaratesc si sa raspundeti la întrebarile pe care vi le-a pus prin noi, ca si împaratul însusi sa cunoasca scornirile voastre". Aceasta zicând-o trimisii, s-au dus. Deci, auzind acestea toti cei ce erau în biserica, au cunoscut ce fel de prigonire si necaz asteapta pe slujitorul lui Dumnezeu si pe toata Biserica lui Hristos; si au început a se ruga mai cu dinadinsul cu multe lacrimi si suspinuri.
Iar dupa savârsirea privegherii celei de toata noaptea, Preasfintitul Nichifor stând în mijlocul bisericii, a început a zice în auzul tuturor: „O, sobor adunat de Duhul lui Dumnezeu, cine se astepta ca niste primejdii ca acestea, pe care le vedem acum, sa navaleasca asupra Sfintei Biserici? Cum ea primeste mâhnire în loc de bucurie, si, din alinare, intra-n tulburare? Turma cea cuvântatoare, care se pastea la pasunea cea buna, rabda rapire de la cei ce s-au razvratit, iar maica, care pe toti fiii sai îi sfatuieste la un cuget de obste, este rupta în multe bucati.
Aceasta Biserica pe care Hristos a câstigat-o cu cinstitul Sau sânge, pe care a ferit-o curata de toata prihana, pe care îngradind-o prin apostoli, prin prooroci, prin mucenici si prin cetele tuturor sfintilor, a aratat-o ca pe un rai întarit cu ziduri si încuiat, acum câte primejdii primeste de la cei care se vad a fi ai nostri cu chipul, iar cu fapta s-au departat foarte mult de noi si ni s-au facut vrajmasi. Pâna într-atât a ajuns rautatea lor, ca necinstesc împreuna cu chipul si pe Cel închipuit, caci împreuna cu fata lui Hristos zugravita pe scândura, însusi Hristos este lepadat de ei. Caci precum cinstea tot asa si necinstea cea facuta chipului se suie la însusi Acela Care este închipuit. Acum vechiul asezamânt al Bisericii, cel pentru cinstirea sfintelor icoane, se sterge de vrajmasii dreptatii, si cel nou potrivnic, aflat de eretici, se aseaza ca o noua lege; si sunt tulburate sufletele credinciosilor.
O, fratilor si fiilor, rogu-va pe voi sa nu fim fricosi si mici la suflete! îngrozirile lor sa nu înfricoseze inimile noastre, ci sa asteptam ajutor de la Dumnezeu. Pentru ca cei ce ne urasc pe noi si se sârguiesc sa piarda dreptatea din Biserica, asemenea sunt cu cei ce înoata împotriva repeziciunii râului si care, ostenind, se îneaca în adânc, pentru ca dreptatea este un lucru nebiruit; pe cei ce o cinstesc, îi încununeaza, iar pe cei ce se lupta împotriva ei, îi biruieste. Cel ce se tine de ea - chiar de va fi fara de arme - biruieste pe împotrivitor; iar ostasul care s-a lipsit de ea, chiar de ar fi îmbracat si în platosa, este biruit cu înlesnire. Iar martori a celor graite de noi sunt acestia pentru care graim, caci nu au nici o cunostinta a dreptatii, si se fac mai de râs si decât copiii cei ce învata literele; de vreme ce singuri sunt lor potrivnici în socotelile lor cele desarte, si pe ale lor carnuri si le manânca dupa asemanarea celor îndraciti. O, fratilor, oare întelegeti cele ce am grait?"
Toti cei din biserica au strigat: „O, preasfintite parinte, le stim si suntem încredintati ca este adevarata credinta noastra cea dreptmaritoare si pentru aceasta toti suntem gata a muri!" Patriarhul a zis: „Deci se cade, fratilor, sa petrecem în marturisirea dreptei credinte, uniti si cu un suflet, ca potrivnicii nostri sa nu poata întoarce pe nici unul din noi la credinta lor cea ereticeasca; pentru ca suntem mai multi decât dânsii, cu darul lui Hristos!" Deci poporul, strigând iarasi cu glas mare, se întarea ca sa apere Biserica pâna la moarte.
Iar preasfintitul patriarh, dupa ce a vorbit în biserica cu poporul din destul, luminându-se acum de ziua, si-a pus pe umeri omoforul, si împreuna cu episcopii si cu egumenii care erau lânga el, înca si cu tot clerul, s-a dus la palatul împaratesc, urmând mult popor dupa ei. Si ajungând ei la portile palatului, toti au fost opriti si numai patriarhul a fost lasat sa intre. Si nu i-a dat împaratul obisnuita cinste cea cu dragoste, caci împaratii grecesti aveau obicei de a lua binecuvântare de la patriarhul si unul altuia sarutau dreapta, spre semnul dragostei duhovnicesti. Iar raucredinciosul împarat Leqn Armeanul, cautând cu groaza spre patriarhul care intra, n-a vrut sa ia de la el binecuvântare, ci i-a poruncit sa sada, vorbindu-i cu mânie: „Ce fel de întarâtare ati facut între voi cu viclesug si ridicare asupra cinstei împaratesti, încât fara de stirea noastra adunati sobor, tulburati poporul si-1 porniti spre gâlceava si tulburare? Oare aceasta nu este aratata vrajba si întarâtare, când adunati sobor fara voia si sfatul nostru si semanati în popor dusmanie, cum ca noi credem rau, iar nu precum tine Biserica? Caci, de am fi voit sa dezradacinam asezamin-tele cele drepte si pe ale lor vechimi, precum ziceti, nu fara de socoteala ar putea cineva sa ne huleasca si sa ne defaimeze si sa aduca asupra noastra pricina eresurilor celor de rea credinta. Iar acum, fiind cuprinsi de dragostea credintei celei drepte, dorim ca sa pierdem întarâtarile si neunirile, si pe toti sa-i aducem într-o împreuna glasuita credinta. Deci pentru ce ne huliti pe noi si vrajmasuiti asupra noastra si ne ziceti cum ca noi facem strâmbatate Bisericii, de a carei pace si liniste ne îngrijim? Au nu stii ca mult popor s-a tulburat si s-a rupt de la Biserica pentru ca icoanele se zugravesc si se pun într-însa? Si ei aduc carti si arata în ele cuvinte din dumnezeiasca Scriptura, prin care se opreste închinarea si cinstirea icoanelor.
Si daca împotriva întrebarilor puse de dânsii nu vor fi raspunsuri, apoi ce opreste a se rupe credinta si a nu veni niciodata într-o unire? Deci pentru cei care se învaluiesc cu mintea si se tulbura cu nedumerire, se cade ca, fara de zabava, sa aveti întrebare cu cei ce se rup de Biserica pentru icoane. Astfel voieste si porunceste stapânirea noastra: ca ori pe aceia, biruindu-i, sa-i aduceti la socoteala voastra, ori voi singuri, fiind biruiti de dânsii, sa va supuneti lor; ca si noi, vazând ce este mai adevarat, sa ne plecam spre partea cea mai buna si s-o întarim cu puterea noastra împarateasca, ca astfel sa poata sa stea nemiscata".
Iar Patriarhul Nichifor a grait catre împarat astfel: „Ma rog maririi tale, nu ne socoti pe noi a fi pricinuitori de întarâtari si tulburari, nici ca am uneltit cu rugaciune în loc de arme împotriva împaratestii tale stapâniri, de vreme ce noi ne-am învatat din dumnezeiasca Scriptura a ne ruga pentru împarat, iar nu a-i dori lui rau. Noi nu rasturnam spre socoteala ereticeasca si spre vatamare cuvintele si învataturile cele sanatoase ale credintei; caci pe cei ce îndraznesc a face unele ca acestea, porunceste învatatorul dreptatii, Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, sa nu-i primim în casa, nici sa le zicem a se bucura. Si pe aceasta o stim cu adevarat - nu numai noi, ci fiecare, a carui minte este luminata câtusi de putin -, ca pacea si linistea este un lucru foarte bun. Iar de se face cineva pricinuitor al risipirii ei, adica al linistii, unul ca acela, de catre toti poate sa se numeasca cu dreptate lucrator de rautati. ... Amin!
- Tematica
- Icoana Sfinti
- Luna
- 06 Iunie
- Ziua din luna
- 2