Sfântul Neofit a intrat în monahism de tânăr la Mănăstirea Cozia. După ani de ascultare și smerenie, a dorit să trăiască o viață desăvârșită și a primit binecuvântarea starețului pentru a se retrage în pustnicie. Și-a săpat o chilie pe Muntele Sălbaticul, unde s-a nevoit singur în rugăciune neîncetată și post aspru, primind în timp tunderea în marea schimă călugărească.
În timpul săptămânii se ruga și postea în peștera sa, iar în zilele de Duminică și sărbători cobora la Sihăstria Turnu pentru spovedanie și împărtășanie. După 30 de ani de viețuire aspră și ispite demonice, a murit în peștera sa. Trupul său a fost descoperit de un călugăr de la Cozia și adus la mănăstire, dar Sfântul Neofit i s-a arătat în vis și i-a cerut să-i ducă trupul înapoi. Întors cu trupul la peșteră, unul dintre călugări a fost pedepsit pentru lipsa de respect, dar a fost vindecat după rugăciuni.
Sfântul Neofit a fost recunoscut pentru darul lacrimilor și al mijlocirii pentru lume, fiind preamărit de Dumnezeu ca făcător de minuni. Moaștele sale se păstrează astăzi la Mănăstirea Stânișoara, iar peștera unde a trăit este un loc de pelerinaj, aducând alinare și vindecare celor ce se roagă acolo.
