Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău
(9 septembrie)
Sfântul Cuvios Chiriac, unul dintre marii sfinți români, care a trăit în secolul al XVII-lea și a fost cunoscut pentru viața sa ascetică și pentru virtuțile sale duhovnicești.
Sfântul Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din satul Mesteacăn. De la o vârstă fragedă, a fost atras de viața religioasă, participând la slujbele de la Mănăstirea Tazlău, unde a simțit chemarea către o viață dedicată lui Dumnezeu. Astfel, a intrat în obștea mănăstirii încă din tinerețe, unde a învățat viața monahală, fiind caracterizat de multă dragoste, smerenie, ascultare și râvnă duhovnicească.
În scurt timp, a fost hirotonit diacon și preot, deși nu și-a dorit acest lucru, devenind un povățuitor iscusit al sufletelor. Dorind o viață de nevoință mai aspră, s-a retras într-o peșteră din Muntele Măgura Tazlăului, unde s-a dedicat rugăciunii neîncetate, postului și privegherilor de noapte, răbdând frigul și ispitele demonice. A dobândit darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor, devenind foarte căutat de mulți oameni care veneau să se împărtășească din sfințenia vieții sale.
În timpul propagandei calvine din Transilvania, Sfântul Chiriac s-a remarcat ca un apărător și mărturisitor al credinței ortodoxe, păstrând vie flacăra Ortodoxiei în regiunea Neamțului. De-a lungul vieții sale, a căutat să urmeze exemplul Sfinților Părinți, călătorind prin mănăstirile Moldovei pentru a aduna sfaturi duhovnicești și pentru a învăța lepădarea de sine și rugăciunea neîncetată.
Sfântul Chiriac trăia în mare asceză, mâncând o singură dată pe zi, după apusul soarelui, și dormind doar două-trei ore pe noapte. Aceste nevoințe l-au învrednicit să primească daruri duhovnicești deosebite, precum vederea luminii dumnezeiești și discernerea gândurilor. Blândețea și înțelepciunea sa atrăgeau atât monahi, cât și credincioși de rând, care găseau în el un îndrumător pe calea credinței.
Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii. Încă din timpul vieții, a fost considerat sfânt de către popor, iar după moartea sa, trupul i-a fost găsit nestricat. Moaștele sale sunt vizitate și astăzi de călugări și credincioși.
