Sfantul Eufrosin Bucatarul, Sfanta Teodora din Alexandria, Sfanta Teodora din Vasta

Pomenirea Cuviosului Eufrosin
(11 septembrie)

Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al lor cad în adîncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai.

La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzîndu-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul. Fierbînd bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: "Fericit este cel ce va prînzi întru împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 14,15).

Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Şi a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, vieţuind în aceeaşi mănăstire cu dînsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, privind la frumuseţile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblînd, şi, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: "Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?" Răspuns-a Eufrosin: "Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este". Iarăşi l-a întrebat preotul: "Dar tu cum te-ai aflat aici?" Răspunse acest bucătar, Eufrosin: "Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sînt sălăşluit ca să locuiesc aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta". Şi a zis preotul: "Nu cumva ai vreo stăpînire peste frumuseţile acestea ?" Şi a zis Eufrosin: "Pe cît pot, pe atîta dau dintr-acestea pe care le vezi". Zis-a lui preotul: "Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?" Şi i-a grăit Eufrosin: "Cele ce pofteşti, ia-le cu darul Dumnezeului meu". Atunci preotul a arătat cu mîna spre mere şi luînd Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i: "Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte". Şi îndată înce-pu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptîndu-se şi în sine venindu-şi, socotea ca un vis vedenia aceea. Apoi, întin-zîndu-şi mîna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eu-frosin în vedenie. Şi mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunîndu-se pe pat. Şi lăsînd merele pe pat, a mers în biserică şi a aflat pe Eufrosin în sobor, stînd la cîntarea cea de dimineaţă. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: "Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine". Şi i-a zis preotul: "Pentru aceasta cu jurămînt înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor măriri, ca să nu îndrăzneşti a spune adevărul". Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: "Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, ne-învăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumne-zeului meu". Apoi l-a întrebat preotul: "Şi ce mi-ai dat mie părin-te, în rai, cînd am cerut de la tine ?" Răspuns-a Eufrosin: "Ţi-am dat ţie acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sînt, iar nu om".

Deci, sfîrşindu-se utrenia, a adunat preotul pe fraţi şi le-a arătat lor acele trei mere din rai şi le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea. Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească, şi s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieşind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească şi cu totul neştiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărţit fraţii între dînşii, şi le-au dat spre binecuvîntare la mulţi, dar mai ales spre vindecare. Cîţi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor şi s-au folosit mult toţi de o cuvioşie ca aceasta a Sfîntului Eufrosin. Şi scriind această minunată vedenie nu numai pe hîrtii, ci şi pe inimile lor, se întindeau spre nevoinţele cele mari şi plăcute lui Dumnezeu.

Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească şi pe noi Domnul sălăşluirii raiului. Amin.

În această zi mai facem pomenirea Sfintei Muceniţe Ia, care era din cetatea Vezad, robită de perşi pe vremea împărăţiei lui Savorie, şi dată la chinuri pentru Hristos, mai marelui vrăjitorilor; multe munci pătimind, la sfîrşit i-au tăiat capul.

Mai facem şi pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor şi Didim, care în Laodichia Siriei au pătimit pentru Hristos şi a sfinţilor mucenici Dimitrie şi a Evantiei, femeia lui, şi Dimitrian, care pentru Hristos au murit.

În această zi, Prologul pune pe Sfinţii Mucenici Serapion şi Leontie, cei aruncaţi în mare, şi pe Sfinţii Mucenici Valerie şi Seleuc, cei aruncaţi la fiare. Dar aceştia vor fi în ziua a 18-a a acestei luni.

Sfanta Teodora din Vasta

(11 septembrie)

Sfânta Teodora s-a născut în Peloponez, în secolul al IX-lea, în timpul Imperiului Bizantin, într-o familie săracă dar credincioasă. De la o vârstă fragedă, ea s-a remarcat prin dragostea sa profundă pentru Dumnezeu, dorindu-și să-și dedice întreaga viață slujirii Lui. A decis să intre într-o mănăstire, însă nu una obișnuită de maici, ci a ales să se călugărească într-o mănăstire de călugări, prezentându-se ca bărbat sub numele de „Teodor”. În această mănăstire, Teodora s-a distins prin virtuți precum răbdarea, ascultarea și umilința, devenind un exemplu pentru ceilalți călugări.

Într-o perioadă de foamete severă, Teodora a fost trimisă să caute hrană pentru obște. În timpul acestei misiuni, a fost acuzată pe nedrept de o femeie că ar fi lăsat-o însărcinată, ceea ce a dus la condamnarea ei la moarte prin decapitare. Deși putea să-și demonstreze nevinovăția, Teodora a ales să accepte martiriul în tăcere. După execuția sa, trupul său a fost descoperit ca fiind de femeie, ceea ce i-a determinat pe călăi să se pocăiască.

Înainte de a muri, Sfânta Teodora a cerut ca din părul ei să crească copaci, iar din sângele ei să curgă un râu. Aceste minuni s-au împlinit la biserica ridicată în Vasta, Arkadia, unde copacii cresc direct din acoperiș, fenomen considerat o dovadă a intervenției divine.

Sfințenia nu este o stare pasivă, ci o luptă continuă pentru curățirea inimii de patimi și unirea cu Dumnezeu. Sfințenia nu este condiționată de vârstă, profesie sau statut social, iar viața creștinului trebuie să fie una ascetică, marcată de sacrificii și iubire infinită. Viața spirituală este dificilă, dar plină de bucurii spirituale, fiind scopul suprem al existenței umane. Sfânta Teodora este  un model de urmat, iar credincioșii sunt îndemnați să-i imite exemplul și să caute sfințenia în viețile lor.

Sfânta Teodora a demonstrat că sfințenia este accesibilă tuturor celor care își dedică viața lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțe. Ea este venerată pentru exemplul său de credință, sacrificiu și iubire necondiționată față de Hristos, rămânând o protectoare și un ajutor pentru crestini.

Viaţa şi ostenelile Cuvioasei Maicii noastre Teodora,

care s-a nevoit în chip bărbătesc († 491)

(11 septembrie)

Sfânta Teodora din Alexandria este prăznuită în calendarul ortodox pe 11 septembrie. Aceasta a trăit în secolul al V-lea și este cunoscută pentru viața sa plină de pocăință și smerenie. Teodora a fost o femeie căsătorită din Alexandria care, după ce a căzut în păcatul adulterului, a decis să se pocăiască pentru a-și ispăși greșeala.

Pentru a-și ascunde identitatea și pentru a evita judecata societății, Teodora a decis să se retragă într-o mănăstire de călugări, îmbrăcându-se în haine bărbătești și luând numele de "Teodor". În mănăstire, și-a dedicat viața rugăciunii și nevoinței, trăind în post și rugăciune constantă. Deși a fost acuzată pe nedrept de către o femeie că a fost tatăl copilului său, Teodora nu s-a apărat, acceptând cu smerenie acuzațiile și continuând să-și trăiască viața de căință și ascetism.

Teodora a fost recunoscută ca sfântă după moarte, când identitatea sa a fost descoperită. Viața ei a fost un exemplu de pocăință profundă și de iertare a propriilor greșeli, motiv pentru care este venerată ca o mare sfântă în Biserica Ortodoxă.

Prăznuirea ei pe 11 septembrie este un moment de reflectare asupra pocăinței, a iertării și a puterii credinței.