Sfântul Simeon al Tesalonicului
(15 septembrie)
Sfântul Simeon al Tesalonicului (aproximativ 1381-1429) a fost un teolog important și arhiepiscop al Tesalonicului, ocupând această funcție din 1410 până la moartea sa în 1429. Este considerat ultimul discipol al Sfântului Grigorie Palama și a jucat un rol semnificativ în teologia și practica liturgică ortodoxă din perioada sa, fiind prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 15 septembrie.
Simeon s-a născut în Constantinopol între 1381 și 1387 și s-a călugărit de tânăr, probabil la mănăstirea isihastă Xanthopouloi. În 1410 sau la o dată ulterioară, a fost ales arhiepiscop al Tesalonicului, slujind într-o perioadă dificilă pentru oraș, care se confrunta cu pericolul iminent al ocupației otomane.
Scrierile lui Simeon sunt remarcabile pentru că oferă o interpretare și o apărare cuprinzătoare a cultului ortodox din secolele XIV-XV. Ele au un conținut dogmatic, dar majoritatea lucrărilor sale sunt de natură liturgică, explicând simbolismul locașului de cult, al veșmintelor și obiectelor liturgice, precum și al slujbelor. Printre lucrările sale se numără tratate importante despre hirotonie, preoție și tainele Bisericii Ortodoxe. Simeon a scris și despre rugăciune și diverse rituri, precum călugăria, înmormântările și pomenirea morților.
Un aspect central al scrierilor lui Simeon este explicarea Liturghiei, unde combate practicile liturgice latine (cum ar fi utilizarea azimelor în loc de pâine dospită, împărtășania sub o singură formă, și altele). Spre deosebire de Sfântul Nicolae Cabasila, a cărui interpretare a Liturghiei a fost apreciată și de catolici datorită caracterului ei pacificator, lucrarea lui Simeon este puternic polemică și pledează pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. Deși tratatul său despre Liturghie este considerat inferior celui al Sfântului Nicolae Cabasila, opera sa despre simbolismul veșmintelor și al obiectelor liturgice este unică și de neînlocuit în cadrul ortodoxiei.
Simeon a fost nu doar un tâlcuitor al slujbelor, ci și un restaurator al acestora, introducând canoane la Utrenie și ordonând înălțarea pâinii în cinstea Fecioarei Maria. El a făcut apeluri constante către clerici să-și îndeplinească misiunea liturgică și harismatică, pledând pentru frecvența săvârșirii Liturghiei ca mijloc de sfințire a credincioșilor. Tratatul său „Despre preoție” este o pledoarie pentru importanța slujirii Liturghiei, pe care o consideră expresia supremă a harului conferit prin hirotonie.
În ansamblu, opera Sfântului Simeon constituie o apologie a Ortodoxiei, explicând temeiurile dogmatice, istorice și simbolice ale instituțiilor și tradițiilor liturgice ortodoxe. Lucrarea sa a fost tipărită pentru prima dată în țările române de patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Iași, în 1683, și a fost retipărită de Chezarie, episcop al Râmnicului, la București, în 1765, sub titlul „Voroavă de întrebări și răspunsuri”.
Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost canonizat pe 3 mai 1981 de Patriarhia Constantinopolului și Biserica Greciei, iar ziua sa de prăznuire este 15 septembrie.
