Sfanta Mucenita Sofia, si fiicele ei Pistis, Elpis şi Agapi model bizantin
17 septembrie
Era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tîlcuieşte "înţelepciune". Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune. Această înţeleaptă a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintîi a numit-o Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea).
Pătimirea Sfintelor Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapi, şi maica lor, Sofia († 137) (17 septembrie)
Pătimirea Sfintelor Mucenițe Pistis, Elpis și Agapi, și maica lor, Sofia († 137), prăznuită la 17 septembrie, una dintre cele mai emoționante și impresionante mărturii ale creștinismului timpuriu. Aceasta reflectă credința și tăria sufletească a unor tinere fecioare și a mamei lor, care au ales să îndure suferințele martiriului pentru a-și păstra credința în Hristos, într-o perioadă în care creștinii erau aspru prigoniți de autoritățile romane.
Pătimirea acestor Sfinte martire are loc în timpul împăratului roman Adrian (117–138), în jurul anului 137. În acea perioadă, Imperiul Roman era ostil creștinilor, iar persecuțiile erau frecvente. Creștinii erau chemați să jertfească zeilor păgâni, iar cei care refuzau erau supuși la chinuri și execuții publice.
Sfânta Sofia, al cărei nume înseamnă „înțelepciune”, era o creștină evlavioasă din Roma. Ea a avut trei fiice: Pistis (Credință), Elpis (Nădejde) și Agapi (Dragoste). Aceste nume exprimă virtuțile creștine fundamentale pe care mama lor le-a cultivat cu devotament în sufletele fiicelor sale.
La porunca împăratului Adrian, ele au fost aduse înaintea sa pentru a se lepăda de credința lor și a aduce jertfe zeilor păgâni. Cele trei fecioare, deși foarte tinere (Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani, iar Agapi 9 ani), au refuzat cu fermitate să se conformeze ordinelor împăratului, mărturisind cu curaj credința lor în Hristos.
În furia sa, împăratul a poruncit să fie supuse la chinuri groaznice, sperând că vor ceda sub suferință și se vor lepăda de credință. Pistis a fost prima care a fost martirizată. Ea a fost torturată și în cele din urmă decapitată. Elpis, cea de-a doua soră, a îndurat de asemenea chinuri asemănătoare și a suferit martiriul prin decapitare. Agapi, cea mai tânără dintre surori, a fost și ea supusă acelorași torturi, fiind în cele din urmă decapitată.
Sfânta Sofia, mama lor, nu a fost supusă la torturi fizice, însă suferința sa a fost de altă natură, deoarece a fost martoră la martiriul propriilor fiice. După moartea lor, trupurile neînsuflețite ale fecioarelor au fost lăsate în grija mamei lor, care le-a îngropat cu cinste. După ce și-a îndeplinit această ultimă datorie, Sfânta Sofia și-a dat sufletul la Dumnezeu, murind de durere la mormântul fiicelor sale, fiind considerată astfel și ea muceniță.
Pătimirea Sfintelor Pistis, Elpis, Agapi și a mamei lor, Sofia, simbolizează nu doar curajul și credința neclintită, ci și o legătură profundă între virtutea creștină și dragostea familială. Numele lor exprimă clar virtuțile creștine fundamentale pe care fiecare creștin este chemat să le trăiască: credința, nădejdea și dragostea, alături de înțelepciunea mamei lor, Sofia.
Aceste sfinte martire au rămas în conștiința creștinilor ca exemple strălucite de tărie sufletească și devotament față de Dumnezeu. Ele sunt prăznuite în fiecare an la 17 septembrie, iar viața și moartea lor sunt amintite ca model de viață creștină autentică.
Pomenirea lor este și un îndemn la păstrarea credinței și la trăirea virtuților creștine, indiferent de dificultățile și provocările din viață.
