Sfântul Cuvios Sofian de la Antim
(16 septembrie)
Părintele Sofian Boghiu, cunoscut drept „Duhovnicul Bucureștilor”, a fost un important reprezentant al monahismului și al spiritualității ortodoxe românești, recunoscut pentru activitatea sa în mișcarea „Rugul Aprins”, dar și ca pictor bisericesc. Născut la 7 octombrie 1912, în Cuconeștii Vechi, județul Bălți, Părintele Sofian a intrat în monahism încă de la o vârstă fragedă, în anul 1926, la Schitul Rughi din Soroca.
Educația sa a inclus școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca (1928-1932) și Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în 1940. Înzestrat cu un talent artistic deosebit, a studiat la Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945), unde și-a desăvârșit tehnica în pictura bisericească, completându-și formația intelectuală la Facultatea de Teologie din București (1942-1946). Părintele a fost tuns în monahism în 1937 și a primit hirotonia în treapta de ierodiacon în 1939, în orașul Bălți.
În 1945, a fost hirotonit ieromonah pentru Mănăstirea Antim din București, unde a devenit una dintre figurile centrale ale întâlnirilor duhovnicești și culturale din cadrul mișcării „Rugul Aprins”. Acest cerc intelectual și spiritual, activ între 1945 și 1950, a reunit personalități marcante din rândul clerului și al laicatului creștin, care căutau să aprofundeze relația dintre credință și cultură în perioada dificilă postbelică.
În perioada 1950-1958, Părintele Sofian a fost stareț la Mănăstirea Antim și apoi la Plumbuita, iar în această perioadă a pictat numeroase biserici și a fost profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, unde a contribuit la formarea spirituală și artistică a multor tineri monahi.
Implicarea sa în „Rugul Aprins” a atras represalii din partea regimului comunist, iar în 1958 a fost condamnat la muncă silnică. Părintele Sofian a îndurat detenția politică până în 1964, când a fost eliberat prin decretul general de grațiere. După eliberare, și-a continuat activitatea la Mănăstirea Antim, unde a rămas până la sfârșitul vieții, fiind un duhovnic blând și înțelept pentru numeroși credincioși.
A trecut la Domnul pe 14 septembrie 2002, fiind înmormântat la Mănăstirea Căldărușani. Părintele Sofian a lăsat în urmă o moștenire spirituală și artistică deosebită, continuând să fie considerat un reper al spiritualității ortodoxe și un model de dăruire și jertfelnicie în slujirea credinței.
