In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Atanasie Atonitul model Athos Ic_0705_SfAtanAthonitAth 139,00 lei 5 iulie Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viaţa cea muritoare şi omenească cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Atonului l-au adus pe dânsul ca dar lui Dumnezeu. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Seghie din Radonej, noul facator de minuni Ic_0705_SfSerghieRadonej 139,00 lei 5 iulie Sfântul Cuvios Serghie din Radonej, cunoscut și sub numele de Serghie de Radonej, este unul dintre cei mai iubiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Născut în anul 1314, în orașul Rostov, Rusia, el a fost botezat cu numele de Bartolomeu. De mic copil, Bartolomeu a arătat o mare înclinație spre viața religioasă, iar la vârsta de 12 ani, a început... Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț Ic_0706_SfDometie 139,00 lei 6 iulie Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț născut pe 15 octombrie 1924 în satul Mărculești, județul Buzău, a fost un important părinte duhovnicesc și misionar român din secolul XX. Provenind dintr-o familie credincioasă, a primit o educație religioasă solidă de la părinții săi, Ioan și Filofteia, care au crescut toți cei doisprezece copii în... Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț Ic_0706_SfDometiev2 139,00 lei 6 iulie Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț născut pe 15 octombrie 1924 în satul Mărculești, județul Buzău, a fost un important părinte duhovnicesc și misionar român din secolul XX. Provenind dintr-o familie credincioasă, a primit o educație religioasă solidă de la părinții săi, Ioan și Filofteia, care au crescut toți cei doisprezece copii în... Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfanta Mucenita Lucia din Roma Ic_0706_SfLucia 139,00 lei 6 iulie Sfanta Muceniţă Lucia a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix, locţiitorul guvernatorului Provinciei Campania, a primit şi el învăţătura creştină şi sfântul botez. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare Ic_0706_SfSisoe 139,00 lei 6 iulie Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare, Sfanta Mucenita Lucia Ic_0706_SfSisoeLucia 139,00 lei 6 iulie Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului. Sfanta Muceniţă Lucia a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix, locţiitorul guvernatorului Provinciei Campania, a primit şi el învăţătura creştină şi... Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare, Sfanta Mucenita Lucia model Athos Ic_0706_SfSisoeLuciaAth 139,00 lei 6 iulie Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului. Sfanta Muceniţă Lucia a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix, locţiitorul guvernatorului Provinciei Campania, a primit şi el învăţătura creştină şi... Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare Ic_0706_SfSisoev2 139,00 lei 6 iulie Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfanta Mucenita Chiriachi Ic_0707_SfChiriachiv2 139,00 lei 6 iulie Sfanta Mucenita Chiriachi Sfanta Mucenita Chiriachi a fost o tânără creștină născută în anul 282 în timpul împăratului Dioclețian, fiica lui Dorotei și Evsevia. Numele Chiriachi, care înseamnă „duminică”, i-a fost dat deoarece s-a născut într-o zi de duminică. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul si Dreptul Evdochim Ic_0731_SfEvdochim 139,00 lei 31 iulie "Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă..." Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul si Dreptul Evdochim, Sfantul si Dreptul Iosif din Arimateea Ic_0731_SfEvdochimIosif 139,00 lei 31 iulie "Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă..." Sfantul Iosif din Arimateea era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfantul si Dreptul Evdochim impreuna cu Sfantul si Dreptul Iosif din Arimateea Ic_0731_SfEvdoIosif 139,00 lei 31 iulie "Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă..." Sfantul Iosif din Arimateea era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea Ic_0731_SfIosif 139,00 lei 31 iulie Sfantul Iosif din Arimateea era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Vezi
In stoc Icoane Iulie Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea Ic_0731_SfIosifv2 139,00 lei 31 iulie Sfantul Iosif din Arimateea era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Mucenic Evsignie Ic_0805_SfEvsignie 139,00 lei 5 august Sfântul Evsignie era de neam antiohian şi a fost cu rânduiala ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian şi Maximian, apoi sub Constanţiu Chior şi sub marele Constantin şi fiii lui. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Mucenic Evsignie, Sfanta Cuvioasa Nona Ic_0805_SfEvsignieNona 1 Reviews 139,00 lei 5 august Sfântul Evsignie era de neam antiohian şi a fost cu rânduiala ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian şi Maximian, apoi sub Constanţiu Chior şi sub marele Constantin şi fiii lui. Pomenirea Sfintei Cuvioase Nona, mama Sfantul Grigorie Teologul Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Mucenic Evsignie, Sfanta Cuvioasa Nona model Athos Ic_0805_SfEvsignieNonaAth 139,00 lei 5 august Sfântul Evsignie era de neam antiohian şi a fost cu rânduiala ostaş sub împăraţii Romei Diocleţian şi Maximian, apoi sub Constanţiu Chior şi sub marele Constantin şi fiii lui. Pomenirea Sfintei Cuvioase Nona, mama Sfantul Grigorie Teologul Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Cuvios Ioan cel Nou Hozevitul Ic_0805_SfIoanHozevitul 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Ioan cel Nou Hozevitul, Cuviosul de la Neamt Ic_0805_SfIoanHozevitulv2 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Ioan cel Nou Hozevitul Ic_0805_SfIoanHozevitulv3 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt Ic_0805_SfIoanHozevitulv4 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt Hozevitul Ic_0805_SfIoanHozevitulv5 139,00 lei 5 august Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel Nou de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Vezi
In stoc Icoane August Sfanta Cuvioasa Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul Ic_0805_SfNona 139,00 lei 5 august Pomenirea Sfintei Cuvioase Nona, mama Sfantul Grigorie Teologul. Sfânta Nona a fost o mamă dedicată creșterii copiilor săi în spiritul credinței creștine. Iubirea sa pentru Grigorie, Gorgonia și Cezar era profundă și autentică, bazată pe harul divin. Vezi