Cartea cuprinde cugetari si indemnuri ale sfantului Serafim de Sarov, care a trait in secolele XVIII-XIX (1759-1833). Datorita vietii curate si evlavioase pe care a dus-o inca din copilarie, s-a invrednicit de multe daruri de la Dumnezeu: prezicea cele viitoare; raspundea scrisorilor fara sa le deschida; vindeca bolnavi; era prieten cu animalele salbatice, mai ales cu ursii. Moartea sa a fost a unui sfant. A fost gasit mort, ingenunchiat, cu ochii atintiti la icoana Maicii Domnului.
Fragment din cugetari:
“Omul cat timp este in trupul sau se aseamana cu lumanarea aprinsa. Asa cum lumanarea este ursita sa se topeasca, la fel si omul sa moara. Sufletul lui insa este nemuritor, si de aceea trebuie sa se ingrijim mai mult de suflet decat de trup: „Ce foloseste omul daca castiga lumea intreaga, insa isi pierde sufletul sau? Sau ce poate sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?" (Matei 16, 26).
Daca Domnul ingaduie ca neputintele sa-l incerce pe om, atunci El ii va da si puterea rabdarii.
Trebuie sa-ti obisnuiesti mintea sa lucreze inlauntrul legii Domnului. Sub indrumarea Aceluia sa-ti petreci viata.
Pacea sufletului se dobandeste prin stramtorari. Sfanta Scriptura spune: „Am trecut prin foc si prin noianul mahnirilor, dar la sfarsit ne-ai dus la loc de odihna" (Ps. 65, 11).
Nimic nu foloseste atat la dobandirea pacii launtrice, cat tacerea si vorbirea cu noi insine, mai mult decat cu ceilalti.“
