Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei
20 decembrie
Traian, luînd sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfantul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod şi care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintîi episcop al Romei.
Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei și un mare martir al creștinismului timpuriu, subliniind originea supranumelui „purtător de Dumnezeu” (Teoforul). Ignatie a fost unul dintre copiii pe care Mântuitorul i-a binecuvântat, chemându-l și învățându-i pe cei prezenți despre necesitatea de a deveni „ca pruncii” pentru a intra în Împărăția Cerurilor.
Ignatie a devenit episcop al Antiohiei, fiind ales de Apostoli și de comunitatea creștină pentru zelul său apostolic. Printre contribuțiile sale importante în Biserică s-a numărat introducerea cântării antifonice, inspirată de o viziune a corurilor îngerești care cântau alternat. Această practică s-a răspândit apoi în toate bisericile, devenind parte esențială a liturgiei creștine.
În timpul persecuțiilor împăratului Traian, Ignatie a fost acuzat că propovăduiește creștinismul și că respinge cultul zeilor romani. În fața împăratului, Ignatie și-a afirmat credința cu tărie, declarând că îl poartă pe Hristos în inima sa. Când Traian i-a propus să se supună zeilor romani și i-a oferit o poziție onorifică, Ignatie a refuzat categoric, susținând că este deja arhiereu al lui Hristos. Argumentele sale au subliniat diferențele dintre Hristos, care s-a jertfit pentru mântuirea lumii, și zeii romani, pe care îi considera falși și neputincioși.
Ignatie a fost condamnat la moarte și trimis la Roma pentru a fi sfâșiat de fiare în arenă. Pe drumul spre Roma, a avut ocazia să se întâlnească cu creștini din Smirna și din alte locuri, cărora le-a transmis ultimele învățături și dorința sa de a se jertfi pentru credință. A trimis o scrisoare creștinilor din Roma, rugându-i să nu intervină pentru a-l salva, dorind cu ardoare să-și încheie viața ca martir și să ajungă la Hristos. În scrisoare, el se descrie ca „grâu al lui Dumnezeu”, dorind să fie „măcinat prin dinții fiarelor” pentru a deveni „pâine curată a lui Hristos”. Această dorință de martiriu simbolizează nu doar credința sa profundă, ci și speranța într-o unire completă cu Dumnezeu.
Moartea sa a fost un exemplu de credință neclintită, devenind astfel un model de jertfă și devotament pentru creștinii din întreaga lume.
