Botezul Domnului

Botezul Domnului
(6 ianuarie)

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, viețuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-Și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale până la vârsta de treizeci de ani. Aceasta deoarece nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. De aceea, nici Domnul Hristos nu a început propovăduirea Sa și nici nu S-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu și Arhiereul cel Mare, Care a străbătut cerurile, până ce s-a împlinit numărul anilor Săi.

El viețuia în Nazaret împreună cu Preacurata Sa Maică și cu Iosif, cel socotit tatăl Său, care era lucrător de lemn, iar Iisus lucra împreună cu el. După moartea lui Iosif, Domnul singur lucra cu mâinile Sale, câștigând prin osteneală hrana pentru El și pentru Preaiubita Sa Maică, învățându-ne astfel să nu fim leneși și nici să nu mâncăm pâinea în zadar.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani și venind vremea dumnezeieștii Sale arătări - precum zice Evanghelia - ca să Se arate lui Israel, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l să-L boteze cu apă. Domnul i-a dat un semn sigur, după care putea să-L recunoască pe Mesia, Cel ce a venit în lume. Ioan însuși mărturisește: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt."

Ascultând cuvântul lui Dumnezeu, Ioan a venit în părțile Iordanului, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. El era cel despre care proorocul Isaia a spus mai înainte: Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui! La el veneau din toată latura Iudeii și a Ierusalimului, iar oamenii se botezau de către Ioan în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.

Atunci a venit și Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit după ce Ioan spusese poporului: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duh Sfânt.

Deși Domnul nu avea nevoie de botez, fiind preacurat, născut din Preacurata și Preasfânta Fecioară, El, Care este izvorul a toată curăția și sfințenia, a venit la râu ca să sfințească apele prin Botezul Său. A venit să curețe firea apelor și să ne pregătească baia sfântului Botez. El a venit la Ioan pentru ca acesta să fie martor nemincinos, văzând Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel botezat și auzind glasul Tatălui din ceruri.

Ioan se sfia, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine? Ioan L-a cunoscut pe Hristos cu duhul, căci, mai înainte, săltase de bucurie în pântecele maicii sale. El însă avea trebuință de botezul Lui, căci era sub păcatul neascultării adus de Adam asupra neamului omenesc.

Iisus i-a răspuns: Lasă acum, căci așa se cade să împlinim toată dreptatea. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că prin dreptate se înțeleg poruncile lui Dumnezeu. Hristos ar fi spus: De vreme ce toate câte le poruncește Legea le-am săvârșit, și aceasta a rămas, să Mă botez; deci, trebuie să o împlinesc și pe aceasta. Botezul lui Ioan era o poruncă dumnezeiască, precum spune Scriptura: A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan.

Iisus, fiind în vârstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că această vârstă este considerată momentul maturității, când omul este mai predispus la păcat. Sfinții Ioan Gură de Aur și Teofilact explică: copilăria este marcată de neștiință și zburdălnicie, tinerețea de pofte trupești, iar maturitatea de iubirea de aur, mândrie, mânie și alte păcate.

Domnul Hristos a așteptat până la această vârstă ca să împlinească Legea în toate, să sfințească firea noastră și să ne dea puterea de a birui patimile. După Botezul Său, Iisus a ieșit îndată din apă. Evanghelia ne spune că Sfântul Ioan obișnuia să țină oamenii în apă până își mărturiseau toate păcatele. Dar Iisus, fiind fără de păcat, a ieșit imediat.

Iar atunci cerurile s-au deschis, strălucind o lumină ca un fulger, și Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Lui în chip de porumbel. Glasul Tatălui s-a auzit din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.

Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel, simbol al curăției, blândeții și iubirii de oameni. Tot astfel, El fuge de sufletele ce rămân nepocăite, afundate în păcate. Pogorârea Duhului Sfânt peste Hristos vestește încetarea păcatului, la fel cum porumbița lui Noe a vestit sfârșitul potopului.

Acestuia I se cuvine slava și stăpânirea, în vecii vecilor. Amin.