Sfanta Parascheva din Roma
26 iulie
Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii.
SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVA
(26 iulie)
Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Deci se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii, iar Ziditorul şi Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultându-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a şasea a săptămânii, şi au numit-o la Sfântul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a şasea la greci se numeşte "paraschevi", adică vineri. Iar după ce a fost înţărcată din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu şi a fost învăţată de maica sa toate tainele credinţei creştineşti. Deci se îndeletnicea de-a pururea şi necontenit cu rugăciunea în biserică şi, învăţând Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărţi. Iar după ce s-au săvârşit părinţii ei, a împărţit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzându-se şi îmbrăcându-se în chipul monahicesc, a ieşit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, şi a întors pe mulţi din elini la cunoştinţa lui Dumnezeu.
In vremile acelea, împărăţind în Roma Antonin, nişte iudei au pârât-o către dânsul, zicând: „O femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduieşte pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce". Iar împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă pe ea înaintea lui. Şi când a văzut-o, s-a minunat de priceperea şi frumuseţea ei. Apoi a zis către dânsa: „Dacă te vei pleca mie şi vei jertfi zeilor, te vei face moştenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri". Iar Sfânta Parascheva i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos şi al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul şi pământul". Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroşit în foc. Acest lucru făcându-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiasca rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulţi au crezut în Hristos în acel ceas.
După aceasta, a poruncit să o arunce pe dânsa într-o căldare de aramă plină cu smoală şi cu untdelemn înfierbântat. Şi făcându-se acest lucru, sfânta se vedea stând în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzând-o pe dânsa stând astfel, a zis: „O, Paraschevo, stropeşte-mă şi pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc, dacă smoala şi untdelemnul sunt fierbinţi cu adevărat". Atunci sfânta, umplându-şi mâinile sale cu smoală şi untdelemn din căldare, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, fiind lovit în luminile ochilor, îndată a orbit şi a strigat cu glas mare, zicând: „Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumina ochilor mei; şi voi crede în Dumnezeul pe Care Il propovăduieşti tu!" Iar sfânta făcând rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut şi împreună cu toţi din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Preasfintei Treimi.
Iar Sfânta Parascheva, plecând de acolo, s-a dus prin alte cetăţi şi sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi intrând într-o cetate, în care era ighemon oarecare Asclipie, a propovăduit preasfântul nume al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci sfânta a fost adusă înaintea ighemonului şi, chemând numele Mântuitorului Hristos şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a mărturisit că este creştină şi 1-a propovăduit pe Hristos că este Dumnezeu al cerului şi al pământului.
Iar ighemonul, tulburându-se şi mâniindu-se pentru aceasta, a trimis-o pe dânsa la un balaur înfricoşat, care avea culcuşul într-un loc în afara cetăţii şi căruia îi dădeau spre mâncare, după obicei, pe cei osândiţi la moarte. Şi după ce sfânta a fost dusă în locul acela, balaurul, văzând-o pe dânsa, a şuierat tare şi, deschizându-şi gura, a scos mult fum. Iar sfânta, stând aproape de fiară, a zis: „O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu şi pieirea". Şi suflând asupra acelui balaur şi făcând semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a şuierat tare şi a crăpat în doua, făcându-se nevăzută. Atunci ighemonul şi toţi cei împreună cu dânsul, văzând acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Iar sfânta, intrând iarăşi în cetate, a propovăduit pretutindeni şi pe mulţi a întors la adevărata cunoştinţă de Dumnezeu.
După aceasta, Sfânta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpânitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înştiinţându-se despre dânsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dânsul despre credinţă, a spus că este creştină şi a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a fost pusă înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală şi plumb; apoi făcându-se foc dedesubt şi aceea fierbând tare, pe când clocotea, ighemonul a poruncit să fie aruncată sfânta într-însa. Dar, focul stingându-se prin venirea unui dumnezeiesc înger, căldarea s-a răcit şi sfânta a rămas nevătămată. Apoi multe şi felurite munci aducând tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credinţa ei cea tare. Iar mai pe urmă i-a tăiat capul cu sabia şi sufletul ei a mers la locaşurile cele veşnice.
- Tematica
- Icoana Sfinti
- Luna
- 07 Iulie
- Ziua din luna
- 26