Viaţa şi pătimirea Sfântului Cuviosului Mucenic Galaction şi a Cuvioasei Epistimia (5 noiembrie)
În vechea cetate Emesa din Fenicia trăia un nobil bogat și vestit, Clitofon, căsătorit cu Levchipia, fiica ighemonului Memnon, femeie stearpă și nefericită pentru că nerodirea ei îi aducea dojene, batjocuri și chiar bătăi din partea soțului, ambii fiind păgâni zeloși ai zeiței Artemis.
În acea vreme, stăpânirea era în mâinile lui Secund, un conducător nemilos față de creștini, care ridicase în mijlocul orașului unelte de tortură pentru a-i înspăimânta pe cei ce mărturiseau pe Hristos, determinându-i pe unii să se ascundă, iar pe alții să se ofere singuri spre moarte pentru credință. În oraș viețuia tainic un monah sfânt, Onufrie, care, de teamă să nu fie cunoscut, se îmbrăca în zdrențe cerșind pâine și, pe ascuns, aducea suflete la Dumnezeu. Venind într-o zi la casa lui Clitofon, Levchipia, rănită sufletește după o ceartă cu soțul, l-a primit și, văzându-l că suspină, a fost întrebată de necazul ei, mărturisindu-i durerea nerodirii și zadarnicele încercări la vrăjitori și doctori.
Bătrânul i-a arătat că stearpă este pentru că nu nădăjduiește în adevăratul Dumnezeu și i-a vestit puterea lui Hristos, îndemnând-o să creadă, învățând-o taina Sfintei Treimi.
Deși temătoare de Secund, la îndemnul bătrânului a primit să creadă în taină și a fost botezată cu apă pregătită în casa ei, ascunzând timp de opt zile această sfântă lucrare, în care perioadă Domnul i s-a arătat pironit pe Cruce, asigurând-o că îi va dărui fiu. Umplută de bucurie duhovnicească, a rămas în rugăciune, iar curând a zămislit; Clitofon, socotind că zeii au ascultat-o, a vrut să aducă jertfe, însă Levchipia i-a mărturisit că Hristos i-a dăruit rodul pântecelui.
Cuprins de frică față de prigonitor, Clitofon totuși s-a plecat către cuvântul ei, dorind să învețe credința, iar când Onufrie s-a întors, și el a primit botezul. Umblând ascunși în credință, au născut un fiu, numit Galaction, despre care Onufrie a proorocit că va iubi cele cerești mai mult decât cele pământești.
Crescând în înțelepciune și învățătură, la 24 de ani, după moartea mamei sale, tatăl a hotărât să-l însoare cu o fecioară minunată, Epistimia; însă Galaction, văzând că ea era păgână, nu o săruta, iar ea plângea nepricepându-i purtarea. Apoi, explicându-i că nu se împărtășește cu idololatria, a îndemnat-o să-l urmeze pe adevăratul Dumnezeu, iar Epistimia a primit cu bucurie, cerând botezul, pe care Galaction i l-a dat în râu, din lipsă de preoți. Și ea, după botez, a văzut în vis palate cerești cu monahi, fecioare și îngeri cu aripi de foc; Galaction i-a tâlcuit vederea ca fiind chemarea la viața îngerească.
Amândoi au hotărât să trăiască în feciorie și s-au învoit ca după împărțirea averilor să plece la viața monahală, luând cu ei pe Eutolmie, robul botezat. Ajunși la muntele Puplion, au fost primiți în mănăstire, Galaction și Eutolmie între călugări, iar Epistimia între patru pustnice îmbunătățite, sub povățuirea unei sfinte diaconițe; și s-au nevoit amândoi cu post, ascultare și rugăciune, trăind ca două făclii în fața lui Dumnezeu.
Prigoana împotriva creștinilor însă a continuat, iar păgânii au dat de știre ighemonului, care a trimis ostași; toți călugării și pustnicele s-au ascuns, dar Galaction, găsit citind Scriptura, a fost prins, iar Epistimia, văzând de pe munte, a alergat la diaconiță cerând să-i fie îngăduit să-l urmeze, dorind să pătimească și să moară cu el pentru Hristos, mărturisind că el i-a fost tată duhovnicesc, logodnic și povățuitor spre mântuire. Cuvioasa diaconiță, văzând dragostea ei, a binecuvântat-o, iar Epistimia a alergat după ostași, fiind prinsă și ea. Îndemnându-se reciproc pe cale, au fost aduși înaintea ighemonului, mărturisindu-L pe Hristos.
Galaction a fost dezbrăcat și bătut, iar Epistimia, văzând, l-a mustrat pe chinuitor; atunci a fost și ea dezbrăcată, dar, rușinată, a rugat pe Dumnezeu, iar ighemonul și toți cei de față au orbit, apoi, rugându-L, ea a dăruit vederea la 53 de suflete, care au crezut în Hristos. Neînduplecat, ighemonul a poruncit să li se înfigă trestii sub unghii, să li se taie mâinile, picioarele, apoi limbile, iar sfinții, răbdând cu bărbăție și binecuvântând pe Domnul, au fost în cele din urmă duși afară și li s-au tăiat capetele, trupurile lor fiind lăsate neîngropate.
Eutolmie, urmând de departe, a luat în taină sfintele lor moaște și le-a îngropat cu cinste, scriind viața și pătimirea lor spre întărirea credincioșilor și spre slava Preasfintei Treimi. Amin.
