Cuvioasa Xenia, a cărei viaţă minunată, spre luminarea şi chipul celor ce voiesc să slujească cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai de pe urmă de către cei vechi, într-acest chip.
Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Eusebia, care s-a numit şi Xenia (24 ianuarie)
Viețile și laudele sfinților se aseamănă cu lumina stelelor; căci, precum stelele sunt întărite cu așezarea pe cer și toată partea cea de sub ceruri o luminează, încât acelea care se văd de indieni nu se ascund nici de sciți, apoi pământul și marea le luminează și îndreaptă corăbiile ce plutesc, ale căror nume, deși nu le știm pentru mulțimea lor, totuși de luminoasa lor podoabă ne minunăm; astfel este și cu luminarea sfinților.
Deși sunt închise moaștele lor în morminte, puterile lor, în partea cea de sub cer, nefiind împrejur mărginită de hotarele pământești, ne minunăm de viața acelora și de slava cu care preamărește Dumnezeu pe plăcuții Lui, precum a preamărit și pe această plăcută a Sa, Cuvioasa Xenia, a cărei viață minunată, spre luminarea și chipul celor ce voiesc să slujească cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai de pe urmă de către cei vechi, într-acest chip.
A fost în Roma cea veche un bărbat slăvit și vestit, unul dintre cei mai mari senatori, care era creștin dreptcredincios și avea numai o fiică, pe care o păzea ca pe lumina ochilor, anume Eusebia. Acesteia, sosindu-i vârsta de nuntă, un boier asemenea cu cinstea de senator a poftit pe părinții Eusebiei ca să-i dea pe fiica lor spre însoțire fiului său.
Părinții, sfătuindu-se, au logodit pe Eusebia cu acel tânăr de bun neam, care era asemenea cu cinstea și cu bogăția, și au hotărât ziua în care avea să se săvârșească legiuita nuntă. Iar fecioara, fiind plină de dumnezeiasca dragoste, dorea ca Mirelui Celui nestricăcios, Care este mai frumos cu podoabă decât fiii omenești, lui Hristos Domnul, să se facă mireasă, prin veșnica sa feciorie. Acea dorire a sa o tăinuia înaintea părinților, pentru că știa că, de i-ar fi cunoscut gândul ei, nici nu ar fi voit aceasta să audă, ci cu totul ar fi oprit-o, cu dragostea amăgind-o și cu porunca silind-o spre însoțire.
De vreme ce aveau pe aceea singură fiică, moștenitoare a tuturor bogățiilor lor, doreau să se mângâie de a ei însoțire și de fii. Fericita Eusebia avea două roabe credincioase ale ei, care din copilărie crescuseră cu dânsa și care îi slujeau cu toată osârdia și dragostea. Deci, luându-le pe ele deoparte, le-a zis:
„Voiesc să vă spun un lucru tăinuit, dar mai întâi vă jur pe Domnul Dumnezeu să nu spuneți nimănui cele ce veți auzi de la mine, pentru că scopul și dorirea inimii mele voiesc să vi le descopăr. Deci, păziți ca nimeni din cei dimprejur să nu știe taina mea și voi mai bine să vă învoiți cu mine, ca și voi să vă mântuiți sufletele voastre și să ajutați ticăloșiei mele.”
Acestea auzindu-le toate surorile, au început a plânge și a zice: "Stăpâna noastră și povățuitoarea sufletelor noastre, cum ne lași pe noi în sărăcie și în nevoi? Cine ne va povățui de acum pe calea vieții? Cine ne va învăța sau cine se va mai ruga pentru lenevirea noastră? Nu, stăpână, într-o vreme ca aceasta să nu ne lași pe noi; adu-ți aminte că tu singură ne-ai adunat pe noi în această ogradă a ta, îngrijește-te de sufletele noastre, stăpână, și te roagă lui Dumnezeu, ca să-ți prelungească viața încă o bucată de vreme pentru noi săracele, ca să ne povățuiești la mântuire".
Apoi au început și cele două roabe a cădea la picioarele ei și cu amar a zice: "Ne lași acum pe noi, stăpâna noastră, fără noi te duci de aici? Dar ce vom face noi? Ce vom lucra într-o țară străină noi, nemernicele? O, vai de noi săracele, nevoiașele și străinele, că n-am avut grijă de noi și pentru aceasta vrei să ne lași pe noi singure, doamna noastră? Adu-ți aminte de necazurile pe care le-am îndurat cu tine, adu-ți aminte de străinătatea noastră și a ta, întru care părtașe ți-am fost ție; adu-ți aminte că întru toate cu osârdie ți-am slujit, adu-ți aminte și te roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne ia și pe noi cu tine, stăpâna noastră".
Deci, făcându-se multă tânguire, a început și însăși Cuvioasa Xenia, plângând, a zice: "Știți, surorile mele, că mai înainte de timp striga Apostolul Petru, zicând: Nu va zăbovi Domnul nostru făgăduința, precum unii o socotesc zăbovire; ci îndelung rabdă spre noi, nevrând ca să piară cineva, ca toți să vină la pocăință. Și va veni ziua Domnului ca un fur! Deci, acestea știindu-le, surorile mele, să nu ne lenevim într-această puțină vreme, ci să ne trezim, să aprindem candelele noastre, să luăm untdelemn în vasele noastre, să ne pregătim a ieși întru întâmpinarea Mirelui, de vreme ce nu știm în ce ceas ne va chema pe noi Domnul, că iată secerișul a sosit și lucrătorii sunt gata și numai porunca Stăpânului o așteaptă".
Aceasta grăindu-le sfânta, și toate plângând și căzând la picioarele ei, cuvioasa ridicându-și mâinile ei spre cer, cu multe lacrimi s-a rugat, zicând așa: "Dumnezeule, Cel ce ai acoperit până astăzi străinătatea mea, ascultă-mă pe mine săraca și păcătoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, ferește-le și păzește-le de toate meșteșugurile diavolești, spre slava și lauda sfântului Tău nume. Rogu-mă Ție, Dumnezeul meu, adu-Ți aminte de aceste două surori ale mele, care împreună cu mine s-au înstrăinat pentru dragostea Ta și, precum în această viață vremelnică nu s-au despărțit de mine, așa și întru Împărăția Ta, nu ne despărți pe noi, ci împreună ne învrednicește în cămara Ta".
Astfel rugându-se, a poftit pe toate surorile să iasă o vreme și s-o lase pe ea singură să se liniștească puțin. Deci, ieșind toate din biserică, s-a închis singură ea, iar cele două roabe ale ei stând înaintea ușii, priveau înăuntru pe ascuns și o vedeau cum plecându-și la pământ genunchii săi, se ruga; apoi, în chipul Crucii, cu fața la pământ, a făcut rugăciune, și stând ea astfel multă vreme, îndată a strălucit o lumină în biserică, ca un fulger la vedere, și bună mireasmă a început a ieși din biserică, iar ele intrând degrabă înăuntru și voind să o ridice de la pământ, au aflat-o adormită întru Domnul, în 24 zile ale lunii ianuarie, într-o zi de sâmbătă, și în ceasul al șaselea din zi.
