In stoc Sfinti August Sfântul Cuvios Ioan de la Rila Ic_0818_SfIoanRilav2 149,00 lei 18 august Sfântul Ioan de la Rila, cunoscut pentru viața sa ascetică și minunile pe care le-a săvârșit, s-a născut în satul Scrina, în hotarele cetății Sredsca, în vremea împăratului Petru, conducătorul româno-bulgarilor, și a împăratului grec Constantin Diogen. Vezi
In stoc Sfinti August Sfantul Mucenic Lavru Ic_0818_SfLavru 149,00 lei 18 august Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru au fost fraţi după trup şi după duh, pentru că au crezut în Hristos cu un suflet şi Aceluia i-au plăcut prin fapte bune. Şi erau cu meşteşugul săpători în piatră, sub nişte sfinţi bărbaţi învăţători, anume Proclu şi Maxim, de la care s-au învăţat nu numai.meşteşugul, ci şi viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a... Vezi
In stoc Icoane Maica Domnului Braul Maicii Domnului, asezarea in racla Ic_0831_BraulMaiciiDomnului 149,00 lei 31 august Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Icoane Maica Domnului Braul Maicii Domnului, asezarea in racla model Athos Ic_0831_BraulMDomnuluiAth 149,00 lei 31 august Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Icoane Maica Domnului Brâul Maicii Domnului, asezarea in racla Ic_0831_BraulMDv2 149,00 lei 31 august Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti August Sfântul Ghenadie de la Putna Ic_0831_SfGhenadie 149,00 lei 31 august Sfântul Ghenadie de la Putna un sfânt netrecut în calendarul ortodox, prezent în Mănăstirea Putna. Deși nu există informații despre el în surse tradiționale precum „Viețile Sfinților” ale lui Dosoftei sau în alte scrieri religioase din acea perioadă, moștele sale au fost păstrate la Putna încă din secolul al XVII-lea și unde sunt și astăzi. Vezi
-50,00 lei In stoc Sfinti August Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul Ic_0831_SfMacariePro 89,00 lei 139,00 lei 31 august Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s-a născut în anul 1763 într-o familie evlavioasă, alături de doi frați. Doi dintre ei au ales calea monahală încă din tinerețe: Sfântul Macarie Protopsaltul și sora sa, Monahia Iustina Periețeanu, care mai târziu a devenit stareță la Mănăstirea Viforâta. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Ioan Postitorul Ic_0902_SfIoanPostitorul 149,00 lei 2 septembrie Cel între sfinţi Părintele nostru Ioan a fost pe vremea împăraţilor Iustin, Tiberie şi Mavrichie, născut în Constantinopol. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Mucenic Mamant model Athos Ic_0902_SfMamantAth 149,00 lei 2 septembrie Mucenicul lui Hristos, Mamant, avea patrie Paflagonia şi părinţi însemnaţi. Tatăl lui se chema Teodot, iar mama lui Rufina, amîndoi din neam mare de patricieni, cinstiţi şi bogaţi şi străluciţi prin dreapta credinţă. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Mucenic Mamant Ic_0902_SfMamantIoan 149,00 lei 2 septembrie Mucenicul lui Hristos, Mamant, avea patrie Paflagonia şi părinţi însemnaţi. Tatăl lui se chema Teodot, iar mama lui Rufina, amîndoi din neam mare de patricieni, cinstiţi şi bogaţi şi străluciţi prin dreapta credinţă. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Mucenic Mamant si Sfantul Ierarh Ioan Postitorul Ic_0902_SfMamantIoanv2 149,00 lei 2 septembrie Mucenicul lui Hristos, Mamant, avea patrie Paflagonia şi părinţi însemnaţi. Tatăl lui se chema Teodot, iar mama lui Rufina, amîndoi din neam mare de patricieni, cinstiţi şi bogaţi şi străluciţi prin dreapta credinţă. Cel între sfinţi Părintele nostru Ioan a fost pe vremea împăraţilor Iustin, Tiberie şi Mavrichie, născut în Constantinopol. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Mucenic Mamant, celui ce i se supuneau animalele Ic_0902_SfMamantv3 149,00 lei 2 septembrie Mucenicul lui Hristos, Mamant, avea patrie Paflagonia şi părinţi însemnaţi. Tatăl lui se chema Teodot, iar mama lui Rufina, amîndoi din neam mare de patricieni, cinstiţi şi bogaţi şi străluciţi prin dreapta credinţă. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfintii Cuviosi Teodosie si Antonie de la Pecerska Ic_0902_SfTeodosieAntonie 149,00 lei 2 septembrie Sfintii Cuviosi Teodosie si Antonie de la Pecerska Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Cuvios Eufrosin Bucatarul model bizantin Ic_0911_SfEufrosinLrom 149,00 lei 11 septembrie Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Cuvios Eufrosin Bucatarul, Sfanta Teodora din Alexandria, Sfanta Teodora Ic_0911_SfEufrosinTedora 149,00 lei 11 septembrie Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. N-a ştiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindcă a ascultat pe vrăjmaşul cel ce a ispitit-o şi i-a zis că păcatul cel făcut în întuneric, pe care nu-l vede soarele,... Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Eufrosin Bucatarul, Sfanta Teodora din Alexandria, Sfanta Teodora din Vasta Ic_0911_SfEufrosinTeodora 149,00 lei 11 septembrie Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. N-a ştiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindcă a ascultat pe vrăjmaşul cel ce a ispitit-o şi i-a zis că păcatul cel făcut în întuneric, pe care nu-l vede soarele,... Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Eufrosin Bucatarul Ic_0911_SfEufrosinv2 149,00 lei 11 septembrie Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul Ic_0911_SfEufrosinv3 149,00 lei 11 septembrie Cuviosul părintele nostru Eufrosin s-a născut din părinți simpli și lipsiți de învățătură, însă prin viața sa virtuoasă a întrecut pe mulți care se lăudau cu origine aleasă și neam vestit. Căci nu neamul, nici slava pământească, nici bogăția nu cântăresc ceva înaintea lui Dumnezeu, ci doar faptele bune și smerenia inimii. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfanta Teodora din Alexandria Ic_0911_SfTeodora 149,00 lei 11 septembrie N-a ştiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindcă a ascultat pe vrăjmaşul cel ce a ispitit-o şi i-a zis că păcatul cel făcut în întuneric, pe care nu-l vede soarele, nu-l ştie Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfanta Teodora din Alexandria model bizantin Ic_0911_SfTeodoraBiz 149,00 lei 11 septembrie N-a ştiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindcă a ascultat pe vrăjmaşul cel ce a ispitit-o şi i-a zis că păcatul cel făcut în întuneric, pe care nu-l vede soarele, nu-l ştie Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfanta Teodora din Vasta Ic_0911_SfTeodoraVasta 149,00 lei 11 septembrie Sfanta Teodora din Vasta s-a născut în Peloponez, în secolul al IX-lea, în timpul Imperiului Bizantin, într-o familie săracă dar credincioasă. De la o vârstă fragedă, ea s-a remarcat prin dragostea sa profundă pentru Dumnezeu, dorindu-și să-și dedice întreaga viață slujirii Lui. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfanta Xenia cea nebuna pentru Hristos Ic_0911_SfXenia 149,00 lei 11 septembrie Sfanta Xenia cea nebuna pentru Hristos Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Ierarh Eumenie Ic_0918_SfEumenie 149,00 lei 18 septembrie Părintele nostru Eumenie, prin îmbunătăţita viaţă a plăcut lui Dumnezeu din tinereţe, pentru că a călătorit pe calea cea strîmtă care duce la cer, ascultînd pe cela ce zice: "Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strîmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul". Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Sfantul Ierarh Eumenie model Athos Ic_0918_SfEumenieAth 149,00 lei 18 septembrie Părintele nostru Eumenie, prin îmbunătăţita viaţă a plăcut lui Dumnezeu din tinereţe, pentru că a călătorit pe calea cea strîmtă care duce la cer, ascultînd pe cela ce zice: "Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strîmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul". Vezi