Sfantul Sfintit Mucenic Pangratie, episcopul Taorminei

Sfantul Pangratie, episcopul Taorminei, model Athos

1 Reviews

9 iulie 

Sfantul Pangratie, acest de trei ori fericit, a trăit si s-a botezat pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni.

Dimensiune
Model Icoana
Tip Icoana
  • Litografie cu rama si sticla
In stoc
89,00 lei
Nicio taxa

 

SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC PANGRATIE, EPISCOPUL TAVROMENIEI
(9 iulie)

    Părinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prealuminate care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, şi auzind învăţătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Şi au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvârşit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune şi pricepere, în cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.

    Iar după Inălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de-ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin. Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând: „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele nemişcătoare, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie".

    Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, Apostole al lui Hristos". Iar Petru a învăţat pe cei ce au crezut să păstreze dreapta credinţă curată, Sfântul Botez neîntinat şi să sufere toată reaua pătimire pentru credinţă şi chiar moartea, pentru împărăţia cerului. Şi întărindu-i pe ei cu acestea şi cu alte cuvinte mântuitoare, s-a dus la mare şi, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, care întorsese pe mulţi la adevărata credinţă. Iar Petru i-a botezat pe aceia şi i-a întărit cu învăţătura, şi a făcut multe minuni, tămăduind bolile şi gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian şi către Pangratie: „Fiii mei, luaţi şi voi soarta episcopiei, şi duceţi-vă în părţile Apusului, ca să propovăduiţi pe Hristos, după cum ştiţi". Deci, ducându-se la ţărmurile mării, prin iconomia lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. Şi au vestit aceasta apostolului, care a mers să vorbească cu corăbierii. Iar aceia, văzând pe apostoli îmbrăcaţi cu slava cea de sus, s-au cucernicit faţă de dânşii şi, auzind cuvântul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dânşii darul Preasfântului Duh şi, crezând, s-au botezat cu toţii.

    Deci luând cuvenita binecuvântare cu sărutare sfântă de la Petru, Marchian a intrat în corabia lui Romii, iar Pangratie, în a lui Licaonid. Şi după câteva zile, Pangratie a ajuns într-un loc al Siciliei care se numea Falcon, unde era de demult o grădină a unei femei cu numele Falconila, care a născut un fiu foarte frumos şi l-a numit Falcon. Şi plimbându-se copilul prin grădină, deodată a murit şi, îngropându-l acolo, i-au zidit o capişte mare şi frumoasă, iar deasupra mormântului său au pus un idol mare cioplit în piatră, pe care l-au numit zeul Falcon, şi i-au jertfit trei tineri şi 73 de viţei aleşi1. Şi, de atunci, rătăciţii făceau în toţi anii astfel de jertfă necuraţilor diavoli. Deci, după ce Sfinţitul Pangratie a ieşit din corabie şi a stat pe pământ, ţinând în mână o cruce ca un toiag, diavolii care locuiau în idol, clătinându-l pe el tare, au strigat plângând: „O, zeule Falcon, foc a venit să te topească pe tine, căci Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut din Fecioara Maria, a trimis aici o sabie ca un fulger, care a luminat locul acesta, iar pe noi ne-a înfricoşat. O, Licaonide, cum l-ai adus aici şi n-a ars corabia ta!"

    Atunci Pangratie a făcut semnul crucii, jurând pe diavoli să înceteze glasurile şi sunetele, iar ei au tăcut. Deci Licaonid a zis către Pangratie: „Să nu te apropii de necuratul Falcon, că pe mulţi a omorât". Dar el a răspuns: „Noi avem darul Sfântului Duh şi nu ne temem de diavoli. Dar vino după noi, ca să vezi slava lui Dumnezeu şi pierzarea lui Falcon". Deci a luat crucea, Sfânta Evanghelie şi icoana Domnului Hristos şi, apropiindu-se de necurata capişte, a făcut mai întâi rugăciune spre răsărit, către adevăratul Dumnezeu, ca să-i dea lui înţelepciune şi putere, să întoarcă pe cei de acolo la adevărata credinţă şi să gonească pe diavoli. Apoi, după rugăciune, a strigat, zicând: „O, necuraţilor diavoli, vă jur pe voi cu Sfânta Treime, să ridicaţi pe nesimţitorul Falcon şi toată capiştea, aşa cum se află, şi să-i aruncaţi departe în mare, ca la 30 de stadii, şi acolo să vă afundaţi şi voi".

    Deci, deodată cu cuvântul sfântului, s-a făcut zgomot mare şi s-au arătat mulţime de diavoli în formă de corbi şi vulturi, care au răpit capiştea şi idolul şi i-au aruncat în mare. Iar Licaonid văzând aceasta s-a minunat. După aceasta a cerut voie sfântului să aducă dar, după cum avea obicei, ighemonului insulei, cu numele Bonifatie, asemenea şi lui Avrilian, mai marele cetăţii. Iar sfântul i-a zis: „Du-te cu pace şi vezi să nu te despartă cineva de dragostea lui Hristos".

    Deci plecând el, a dus ighemonului daruri scumpe. Iar ighe-monul l-a întrebat despre părţile Răsăritului, cum petrec dregătorii. Iar el i-a răspuns: „Toate eparhiile sunt în linişte, că pacea marelui şi adevăratului Dumnezeu i-a umbrit pe ei şi păzeşte pe cei ce cred întru Dânsul". Atunci i-a povestit lui minunea cea mare pe care o săvârşise sfântul şi i-a propovăduit pe Hristos, spunându-i toate câte a văzut şi a auzit de la Pangratie.

    Şi pe când vorbeau ei, au venit acolo tânguindu-se toţi necuraţii slujitori de idoli şi au strigat fără de rânduială, zicând: „O, preaputernice ighemoane, mare necaz ni s-a întâmplat, căci doritul nostru zeu Falcon s-a prăpădit cu toată capiştea lui cea slăvită, încât nici locul jertfelnicului nu se mai cunoaşte". Atunci Bonifatie ie-a zis lor: „Slujitori ai marilor zei ai Tavromeniei, mergeţi şi cercetaţi, dacă nu cumva a voit mai multă jertfă, şi pentru aceasta ne-a defăimat pe noi şi s-a dus în alt loc. Şi voi cerceta şi eu, ca să ştiu cum a fost pricina".

    Acestea zicându-le, i-a liberat pe ei, iar pe Licaonid îl întreba să-i spună iarăşi despre Hristos, căci multă veselie primea sufletul său auzind mântuitoarea Evanghelie. Atunci Licaonid i-a povestit lui cu de-amănuntul câte a auzit despre Domnul Hristos, apoi despre Petru şi despre Pangratie pe larg, cum a poruncit el diavolilor de a afundat capiştea şi idolul în mare. Auzind acestea dregătorul, s-a bucurat şi i-a zis lui: „Rogu-te pe tine, prietenul meu, mergi şi te închină Sfântului Pangratie din partea mea şi roagă-l pe el să vină la mine, ca să văd şi eu pe un bărbat cinstit ca acesta". Atunci el i-a răspuns: „Ascultă-mă, domnul meu. De iubeşti pe Hristos, porunceşte propovăduitorilor să dea de ştire în toată cetatea şi în părţile de primprejur, că vrei să faci alergare de cai şi să iei în scris pe toţi călăreţii, deci să se adune toţi. Şi atunci, cu prilejul acesta, vei face praznic, şi astfel va veni acolo şi marele Pangratie".

    Cuvântul acesta a plăcut dregătorului şi îndată a trimis veste în toată eparhia lui. Deci s-au adunat ca la 200.000 de bărbaţi, şi i-a ospătat pe mai marii peste mii şi peste sute cu cină îndestulată. Apoi, a doua zi dimineaţa, au mers toţi la câmp, iar Licaonid s-a dus la Pangratie şi i-a spus lui despre multa evlavie a ighemonului şi cum a poftit să-l vadă şi să vorbească împreună.

    Iar Pangratie n-a mers, ca să nu se tulbure poporul, dar a zis lui Licaonid să aducă pe ighemon la el seara, după ce va sfârşi praznicul. Aşa a şi făcut. Deci când ighemonul a mers la Pangratie, l-a găsit îmbrăcat cu sfintele veşminte, şezând pe scaun şi având înaintea lui icoana Domnului Hristos şi Sfânta Cruce. Deci văzându-l pe el cu atâta slavă, a căzut înaintea sa şi i s-a închinat, pentru că a văzut lumina dumnezeiască, care îl înconjura pe el. Iar sfântul l-a ridicat şi l-a sărutat. Şi sculându-se cutremurat, a strigat zicând: „Mare este Dumnezeul creştinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!"

    Atunci sfântul l-a binecuvântat cu semnul crucii şi i-a poruncit să şadă aproape de dânsul. El însă a zis: „Cum să mă apropii de tine, că văd văpaie împrejurul tău?" Deci cunoscând sfântul că era darul Duhului Sfânt pentru veşmintele lui cele preoţeşti cu care era îmbrăcat, a poruncit să iasă toţi puţin afară, şi apoi iarăşi să vină. Deci s-a dezbrăcat de sfintele veşminte, şi atunci Bonifatie n-a mai văzut focul, şi astfel a stat lângă dânsul şi a ascultat cuvintele lui cele mântuitoare.

    După aceea au cinat cu măsură din cele ce Dumnezeu le-a trimis, apoi sfântul le-a zis: „Fiii mei, ne-am ospătat trupeşte, acum să ne ospătăm şi duhovniceşte". Deci, mergând în mijlocul casei, a luat sfintele veşminte şi cânta slujba Utreniei. Şi când a ajuns la cântarea „Sfinte Dumnezeule...", o minune! Acoperământul casei s-a deschis şi a venit un fulger la noi, iar noi de frică am căzut cu feţele la pământ, însă sfântul ne-a ridicat, zicând: „Nu vă temeţi, că Iisus Hristos, a venit să lumineze inimile voastre, ca să-L cunoaşteţi pe El". Atunci a luat o Evanghelie evreiască, în care erau scrise patimile şi tainele Mântuitorului Iisus Hristos, adică Naşterea, Răstignirea, învierea şi celelalte, şi citind cuvintele Sfinţitului Matei, a învăţat îndeajuns pe dregător până la miezul nopţii. Atunci acela mulţumind sfântului, a mărturisit că din toată inima crede în Domnul Hristos.

    Şi închinându-se sfântului şi luând iertare, s-a dus. Deci Licaonid a zis către sfânt: „Dregătorul a zis să mergem în cetate, ca să-i binecuvintezi palatul". Iar el a răspuns: „Bine, fiule; dar necuraţii diavoli îşi plâng pierzarea lor şi vor să se lupte cu noi. Deci ia scrisoarea aceasta şi după ce o vei citi prin toate capiştile, las-o în capiştea necuratului Lison şi fugi". In scrisoarea aceea zicea: „Pangratie, robul lui Iisus Hristos, către Lison, necuratul zeu al tavromeniţilor. Primind scrisoarea mea, să o citeşti şi celorlalţi necuraţi zei, şi să nu faceţi tulburare, ci să fiţi ca nişte surzi şi muţi".

    Deci luând Licaonid scrisoarea, s-a dus şi a aruncat-o la idol. Iar în ceasul al treilea din noapte a venit un glas către sfântul, zicând: „Robul lui Dumnezeu, am făcut după cum ai rânduit, deci suie-te la cetatea ta". Atunci sfântul şi-a luat oamenii şi a mers la ighemon, care i-a întâmpinat cu multă cinste şi i-a ţinut 40 de zile în palat. Iar slujitorii idolilor s-au adunat în divan, zicând: „O, ighemoane, s-a apropiat praznicul marelui zeu Lison, deci porunceşte poporului să-i facă jertfă de-ajuns, ca să nu se mânie şi să fugă şi el ca şi Falcon". Iar el a zis: „Mergeţi de pregătiţi cum voiţi".

    oDupă aceea a întrebat în taină pe Pangratie, ce să facă, iar el i-a răspuns: „Păzeşte-te de astăzi să nu mai jertfeşti zidirilor, ci să fii tare în credinţă, dacă doreşti să iei Sfântul Botez. Şi zideşte-mi o biserică unde să fac jertfa mea, fiindcă nădăjduiesc în Domnul nostru Iisus Hristos, că ne va izbăvi de nevăzuţii vrăjmaşi". Bonifatie i-a zis: „Cinstite părinte, sunt gata să fac orice mi-ai porunci, numai arată-mi chipul şi locul, şi eu voi face cu bucurie". Atunci au mers împreună la marginea cetăţii dinspre răsărit, şi i-a însemnat forma bisericii într-un loc bine potrivit. Iar biserica a fost gata în 30 de zile.

    Şi pe când Pangratie săvârşea Sfânta Liturghie, toţi câţi erau în biserică, au văzut un foc înfricoşat, care, ca un fulger, lumina toată biserica în chip prea minunat. Deci când sfântul a isprăvit Sfânta Liturghie, au căzut toţi zeii Tavromeniei, zdrobindu-se. Iar slujitorii idoleşti nu au fost atunci acolo, de aceea n-au ştiut pricina pierii zeilor. Deci sfântul a împărtăşit cu Sfintele Taine pe cei botezaţi, iar pe ighemon nu l-a împărtăşit. Atunci acesta a întrebat pe Licaonid în taină din ce pricină a făcut aşa sfântul, iar acela i-a spus că deoarece nu era creştin desăvârşit, nu era vrednic de sfinţita împărtăşire. Iar după Liturghie, dregătorul i-a luat pe toţi ca să-i ospăteze în palatul său. Iar sfântul, şezând la masă, a pus la dreapta sa pe Licaonid, iar la stânga pe ighemon, după cum a făcut şi în alte daţi. Şi binecuvântând pâinea întru pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a dat tuturor de au mâncat, iar după ce s-au ospătat, i-a liberat pe toţi.

    Iar necuraţii slujitori, mergând în capişti să tămâieze pe idoli şi negăsindu-i, au plâns pentru pieirea zeilor lor. Deci în toată cetatea s-a făcut tulburare mare, iar cei mai mulţi s-au adunat în palatul ighe-monului, strigând unele ca acestea: „Ce faci, Bonifatie, nevrednicule de ighemonie? De ce nu vii să vezi ce au pătimit zeii tăi, cumplitule? Oare nu sunt ei care te-au îmbogăţit şi te-au cinstit atât de mult pe tine? Atunci pentru ce nu-i cinsteşti şi nu te mâhneşti împreună cu noi, ci tu te bucuri şi prăznuieşti întru necazul nostru, mândrule?"

    Auzind ighemonul ocările poporului, s-a înfricoşat. Deci, suindu-se în locul cel mai înalt al divanului, împreună cu 60 de soldaţi îmbrăcaţi în aur, a zis acestea către popor cu vorbă smerită şi blândă: „Preaînţelepţi bărbaţi tavromeniţi, nu ocărâţi ighemonia cu nedreptate şi nu vă mâniaţi fără de socoteală asupra mea, care nu v-am greşit cât de puţin, ci faceţi ceea ce v-am zis şi altădată, când a pierit Falcon, adică căutaţi pe cei mai înţelepţi la sfat şi cărturari, ca să cerceteze în cărţile voastre, până ce vor afla pricina pentru care au fugit zeii noştri. Care pricină va fi una din acestea două: sau că le facem puţină jertfă şi ne-au urât; sau că a venit un alt Dumnezeu mai tare şi mai puternic decât ei, Căruia neputând să I se împotrivească, au căzut de frică. Şi după ce vom afla adevărul, vom face ce este mai de folos, adică, dacă au fugit pentru puţinele jertfe ce li se aduc, să le înmulţim cât voiesc, iar dacă este un alt Dumnezeu mai tare, să credem în Acela, şi să nu mai avem trebuinţă de ei. Deci duceţi-vă în capişte voi cei mai cucernici şi cu rugăciune întrebaţi pe zei, să vă arate pricina".

    Acest sfat al dregătorului l-au lăudat toţi. Deci au ales pe unii ce ştiau vrăji şi farmece şi au pus 32 la fiecare jertfelnic. Şi strigând şi întrebând mult timp, le-a răspuns un drac, pe care îl numeau Lison, zicând: „Ce aţi venit la mine şi mă lăudaţi în zadar? Ce am făcut până acum, am făcut! Dar de azi nu vă mai nălucim, pentru că dumnezeirea cea în trei ipostasuri a cercetat zidirea Sa şi Dumnezeu a trimis Cuvântul Său şi a tămăduit pe toţi". Iar ei au răspuns: „Ce zici, Lisone, preacuratule? Care zeu este mai puternic decât tine?" Iar diavolul a răspuns iarăşi: „Acela Care a făcut cerul, pământul, marea şi toată lumea şi a zidit pe om. El a trimis acum asupra noastră sabie de foc, cu care a pierdut pe Falcon, pe Die şi pe ceilalţi zei şi pe mine m-a făcut nelucrător de azi înainte, căci Licaonid l-a adus aici pe ucenicul lui Hristos".

    Auzind rătăciţii acestea, se tânguiau că şi-au pierdut nădejdea şi se rugau iarăşi neputinciosului lor zeu, ca să le dea ajutor. Deci, aruncând vrăji, au scris numele celor de neam bun ai cetăţii, ca pe care va cădea vraja, să-l jertfească ca să îmbuneze pe diavol. Şi numele pe care l-au scos întâi, a fost al ighemonului. Atunci poporul s-a bucurat şi înjunghiind tauri şi ţapi, a umplut pahare de sânge, şi luând ramuri de mirt şi de dafin, au alergat toţi la palat, strigând: „O, preabunule ighemoane, marele zeu Lison te-a cerut spre jertfă, şi toţi te fericesc, că şi în lumea aceasta ai fost toată viaţa ta cinstit şi slăvit, iar acum cu jertfa aceasta te faci nemuritor după moarte, ca un Lison şi Zeus". Zicând acestea, au alergat să pregătească cele potrivite jertfei. Iar Bonifatie s-a dus degrabă la biserică, şi căzând la picioarele sfântului, i-a povestit primejdia cu lacrimi preaamare, că voiesc să-l aducă spre jertfă diavolului. Iar Pangratie i-a zis: „Fiule, du-te şi să nu te temi de nimic, că mâine voi veni la jertfă împreună cu tine şi atunci toţi veţi vedea puterea lui Hristos".

    Şi la al nouălea ceas din noapte, sfântul s-a sculat să-şi facă pravila sa după rânduială. Iar păgânii erau în capiştea cea mare a lui Lison şi îşi ridicaseră iarăşi pe zei la locurile lor, ca să zică că s-au ridicat singuri. Dar când sfântul a început trâmbiţa cea duhovnicească, făcându-şi pravila sa în biserică, au căzut iar la pământ toţi idolii cei ridicaţi şi s-au sfărâmat. Atunci poporul fugind de acolo, alerga minunându-se. Iar când au trecut pe lângă biserică şi au auzit pe sfântul cântând, au rămas uimiţi de acea cântare duioasă, pe care n-o auziseră niciodată. Căci glasul sfântului era foarte dulce şi melodios, iar biserica nu se vedea, fiindcă era întuneric împrejurul ei.

    Şi după ce sfântul şi-a săvârşit pravila, a ieşit şi a stat la uşă; şi gonind întunericul cu semnul Sfintei Cruci, s-au deschis ochii păgânilor. Deci văzând ei biserica şi sfântul arătându-li-se ca un înger cu adevărat al lui Dumnezeu, s-au înfricoşat şi l-au întrebat, zicând: „Te jurăm pe puterea marilor zei, să ne spui dacă eşti Dumnezeu sau om?" Sfântul le-a răspuns: „Eu nici nu sunt Dumnezeu, nici nu slujesc ca voi necuraţilor diavoli, ci sunt zidirea lui Dumnezeu precum sunteţi şi voi, şi sunt trimis de adevăratul Dumnezeu ca să vă propovăduiesc cuvântul vieţii şi al adevărului şi, de mă veţi asculta, veţi afla viaţa cea veşnică, pentru că vă voi vesti despre marele şi neurmatul Dumnezeu, Care a făcut lumea, a zidit firea omenească şi a rezidit-o, şi dăruieşte îndulcirea veşnică celor ce-L iubesc. Iar aceia pe care voi îi numiţi zei, sunt diavoli şi cei ce cred într-înşii se duc împreună cu ei în munca cea veşnică".

    Auzind acestea oamenii, s-au umilit, zicând: „Noi vedem la tine darul cu adevărat dumnezeiesc şi credem că vrednicia ta este mai puternică decât a zeilor, dar să nu-i pedepseşti, fiindcă ne-au ajutat în războaie de multe ori". Sfântul le-a zis: „Duceţi-vă şi pregătiţi pe ighemon spre jertfa lui Lison, după cum aţi cugetat, şi acolo vă voi arăta puterea Dumnezeului meu".

    Deci plecând ei de la sfântul, ziceau unul către altul: „Omul acesta se pare că grăieşte adevărul, căci de nu era Dumnezeul lui mai puternic, n-ar fi prăpădit pe zeii noştri". Atunci Xantip, fiind mai mare peste filozofi, a zis către ceilalţi: „Ascultaţi, bărbaţi preaînţelepţi: Voi m-aţi ales şi m-aţi rânduit la meşteşugul doctoricesc de care m-am îngrijit după putere. Acum câteva zile a venit la mine un om cu chip minunat şi vrednic, şi mi-a dat o carte, zicând: «Xantipe, ia această carte doctoricească de la puterea cea de sus». Zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar eu, citind cartea, am aflat că este scrisă de patru oameni, care cu un glas povesteau despre Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Deci socotesc că şi acest om a venit să-L propovăduiască pe Dânsul, căci cum am ajuns cu cartea în casa mea, toată s-a luminat de o lumină cerească şi câţi neputincioşi zăceau acolo, munciţi de felurite boli, toţi s-au tămăduit în acel ceas".

    Deci auzind poporul acestea de la Xantip, a voit să se întoarcă la sfânt, dar diavolul nu i-a lăsat pe nici unul, ci i-a silit nevăzut să se ducă la palat. Şi luând pe ighemonul Bonifatie, l-au dus la Lison, şi dezbrăcându-l, l-au legat cu mâinile înapoi, mulţumind pe necuratul diavol. Iar Bonifatie căuta într-o parte şi în alta să vadă pe Pangratie, şi zicea cu plângere amară: „O, păcatele mele, la ce fel de moarte amară sunt dat eu, ticălosul! Unde eşti, părinte Pangratie? Ai zis că vei veni la jertfa să pierzi pe nesimţitorul Lison şi acum nu te arăţi, ci mă laşi pe mine singur? Domnul Iisus Hristoase să mă miluiască ca un milostiv!"

    Iar Lison acesta, fraţilor, avea un şarpe foarte mare şi prea înfricoşat, care bea sângele jertfelor. Şi îmbrăcându-se marele Pangratie cu sfinţitele veşminte, s-a făcut tot ca o văpaie de foc şi, ajungând cu cinstita Cruce la locul unde era legat Bonifatie, îndată s-au dezlegat legăturile singure, iar cei ce erau împrejur, toţi au căzut la pământ, nesuferind strălucirea sfinţitelor veşminte. Apoi el i-a binecuvântat şi s-au sculat. Deci, apropiindu-se de pângăritul Lison, a zis acestea: „Diavole necurat, te jur în numele Preasfintei Treimi – al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh - să fugi din locul acesta şi să te afunzi în mare împreună cu Falcon!" Şi îndată a făcut diavolul un zgomot mare, încât toţi s-au cutremurat; apoi s-a dezrădăcinat idolul acela înfricoşat şi neclintit, împreună cu diavolul care era sălăşluit într-însul, şi a căzut în mare, iar haina lui Lison, adică acel şarpe mare, a rămas în groapă. Atunci sfântul l-a legat pe el de grumaji şi l-a tras afară. Iar şarpele a făcut mai întâi o şuierătură groaznică, apoi s-a despicat de sus până jos. Şi văzând poporul nişte minuni prea-slăvite ca acestea, a strigat: „Mare este Dumnezeul lui Pangratie!"

    Apoi îndată au sfărâmat paharele, taurii şi ţapii care îi înjunghiaseră şi i-au aruncat să-i mănânce câinii şi, în scurt, toată jertfa au prăpădit-o. Iar sfântul a poruncit să lege pe şarpe cu funii şi să-l târască până la mare. Deci, pe când tinerii îl trăgeau pe pietre, i se dărăpăna carnea şi i se vedeau oasele. Şi cu multă osteneală au scos unul din acelea cu securile, ca să-l păzească spre pomenirea minunii; şi punându-l în cântar, a tras 60 de litre...

  

    

Tematica
Icoana Sfinti
Luna
07 Iulie
Ziua din luna
9
Sfant
Pangratie
Ic_0709_SfPangratieAth
1 Reviews

Ok
Icoana xu scrisul in greaca, model ca la Athos. Am primit-o a doua zi. Frumos.
By Pr Iustin on 2023-03-03

S-ar putea sa-ti placa

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:

Product added to wishlist
Product added to compare.