Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici
(10 noiembrie)
Părintele Visarion Toia, născut pe 28 mai 1884 în Secuieni, județul Bacău, a crescut într-o familie simplă și evlavioasă, alături de părinții Gheorghe și Ilinca. Încă din copilărie, Visarion a demonstrat o chemare spirituală și dragoste pentru credință, urmând cursurile primare în satul natal și, mai târziu, studiind muzica bisericească la Școala de cântăreți de la Roman între 1900 și 1904. Alături de prietenul său Mihai Bâtâcă, viitor arhimandrit, s-a dedicat slujirii religioase, cântând la catedrala din Roman și învățând de la episcopul Gherasim Safirin.
În căutarea unei vieți duhovnicești mai profunde, cei doi prieteni au intrat în Lavra Mănăstirii Frăsinei sub conducerea starețului arhimandrit Porfirie Bucurescu. Aici, în 1908, au pus bazele unei tradiții muzicale psaltice, întărind identitatea muzicii religioase locale. În 1910, Visarion a fost tuns în monahism, luând numele Visarion și dedicându-se unei vieți austere de post și rugăciune. Vocea sa deosebită, plină de sensibilitate și evlavie, devenise o sursă de inspirație și alinare pentru credincioșii care îl ascultau, mulți fiind emoționați până la lacrimi.
Progresul său spiritual și reputația pentru virtuțile sale l-au determinat pe starețul Porfirie să-l recomande pentru hirotonire în 1922. În 1929, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului Noul Severin l-a numit stareț la Mănăstirea Lainici, unde Visarion a adus tradițiile isihaste și psaltice pe care le deprinsese la Frăsinei, întărind disciplina și rugăciunea în comunitate. După zece ani de stăreție, obștea sa număra peste douăzeci de călugări, formând astfel un centru spiritual respectat.
În contextul schimbărilor politice din România postbelică, Mănăstirea Lainici și părintele Visarion au fost implicate în evenimentele care aveau să atragă atenția autorităților comuniste. În 1949, pe fondul șantierului de la Bumbești-Livezeni, unde mulți muncitori erau răniți, părintele Visarion a organizat un spital improvizat pentru a le oferi asistență medicală și spirituală. Această implicare directă a fost interpretată de regimul comunist ca o împotrivire față de politica de educare marxist-leninistă promovată în zonă. În plus, părintele a organizat pelerinaje pentru mineri și a refuzat categoric încercările Securității de a ocupa chiliile mănăstirii, protejând mănăstirea și păstrând independența monahală în fața represiunilor politice.
Din cauza acestor acțiuni de rezistență, părintele Visarion a devenit o țintă pentru Securitate, fiind maltratat și grav rănit în detenție. Îngrijirile medicale primite nu i-au fost suficiente, astfel că, pe 8 noiembrie 1951, părintele Visarion Toia s-a stins din viață, lăsând în urma sa o moștenire de credință și sacrificiu.
