Pomenirea Sfântului și Dreptului Simeon, Primitorul de Dumnezeu
(3 februarie)
Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept și credincios, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut știre de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Și i s-a făcut știre, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:
Când, după porunca lui Ptolemeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise și toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleși oameni înțelepți din Israel, șaptezeci la număr. Între aceștia era și Sfântul Simeon, ca un înțelept și iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaia proorocul și, ajungând la cuvintele: Iată fecioara în pântece va zămisli și va naște fiu, s-a îndoit, zicând că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să poată naște și, luând cuțitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mâna, zicând: "Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul."
Deci el, crezând cuvintele îngerești și proorocești, aștepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Și era drept cu viața și fără prihană, ferindu-se de tot răul, șezând lângă biserică și rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea Sa și să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean.
Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul, a venit în biserică și, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci, precum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioara prin care avea să se împlinească proorocia lui Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească și fiind strălucită cu dumnezeieștile raze.
Deci, cu frică și cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul și a zis: "Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta." El a proorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneți, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani – Dumnezeu astfel lungindu-i viața – ca să ajungă vremea cea din toți vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Despre acest Sfânt Simeon, care a primit în mâinile sale pe pruncul Iisus, cel dus în biserică și care a binecuvântat pe Născătoarea de Dumnezeu, Maria, și pe Iosif, mulți înțeleg că a fost preot, precum era preot și Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică și care avea să fie maica lui Iisus. Între cei ce înțeleg astfel, este Sfântul Atanasie cel Mare, în cartea sa "Despre aceeași fire a Tatălui și a Fiului", apoi Sfântul Chiril din Ierusalim, în "Cuvântul de la Întâmpinarea Domnului", și Sfântul Epifanie, în "Învățătura despre părinții Legii Vechi și ceilalți". Dar de vreme ce sunt unii care nu se unesc – căci nu se pomenește despre aceasta în Evanghelie –, de aceea nu s-a scris nici în cuvântul acesta.
În această zi se mai face și pomenirea Sfintei Ana, proorocița, de care se pomenește în Evanghelie, și care, cu Sfântul Simeon Primitorul de Dumnezeu, întâmpinând pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăia despre Dânsul tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia cel așteptat. Totdeauna se face și pomenirea Sfântului prooroc Azaria, de care se scrie în cartea a doua Paralipomena, capitolul al 15-lea. Apoi a Sfinților mucenici Adrian și Euvul, care au pătimit pentru Hristos în Cezareea, de la Firmilian ighemonul. Și a Sfinților mucenici Papia, Diodor și Claudian, care s-au chinuit pentru Hristos în vremea lui Deciu, împăratul, de către Paulin, boierul Pamfiliei. Precum și a Sfântului mucenic Vlasie cel din Cezareea Capadociei, care era păstor și, fiind muncit, nu s-a lepădat de Hristos, ci pe mulți i-a adus la credință, iar pe ighemon l-a omorât. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu, și-a dat duhul în mâinile Lui și era văzută o porumbiță, în chipul luminii, zburând deasupra trupului lui. Toiagul lui păstoresc, înfigându-l în pământ, a odrăslit și a crescut copac mare, care acoperea cu ramurile sale altarul bisericii, zidită peste moaștele lui.
