In stoc Icoane Maica Domnului Brâul Maicii Domnului, asezarea in racla Ic_0831_BraulMDv2 139,00 lei 31 august Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vezi
In stoc Sfinti August Sfântul Ghenadie de la Putna Ic_0831_SfGhenadie 139,00 lei 31 august Sfântul Ghenadie de la Putna un sfânt netrecut în calendarul ortodox, prezent în Mănăstirea Putna. Deși nu există informații despre el în surse tradiționale precum „Viețile Sfinților” ale lui Dosoftei sau în alte scrieri religioase din acea perioadă, moștele sale au fost păstrate la Putna încă din secolul al XVII-lea și unde sunt și astăzi. Vezi
-50,00 lei In stoc Sfinti August Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul Ic_0831_SfMacariePro 79,00 lei 129,00 lei 31 august Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s-a născut în anul 1763 într-o familie evlavioasă, alături de doi frați. Doi dintre ei au ales calea monahală încă din tinerețe: Sfântul Macarie Protopsaltul și sora sa, Monahia Iustina Periețeanu, care mai târziu a devenit stareță la Mănăstirea Viforâta. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Nasterea Maicii Domnului Ic_0908_NastereaMaiciiDom 1 Reviews 139,00 lei 8 septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Nasterea Maicii Domnului model Athos Ic_0908_NastMaiciiDomnAth 139,00 lei 8 septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Ic_0908_NastMaiciiDomnv2 139,00 lei 8 septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Mantuitorul Iisus Hristos Ic_0908_NastMaiciiDomnv3 139,00 lei 8 septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Vezi
In stoc Sfinti Septembrie Nasterea Maicii Domnului, model bizantin Ic_0908_NMaiciiDomnuluibiz 139,00 lei 8 septembrie Nasterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfanta Cuvioasa Pelaghia Ic_1008_SfPelaghia 139,00 lei 8 octombrie Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânată Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfânta Cuvioasă Pelaghia model Athos Ic_1008_SfPelaghiaAth 139,00 lei 8 octombrie Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânată Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfânta Cuvioasă Taisia Ic_1008_SfTaisia 139,00 lei 8 octombrie În părţile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată şi fără ruşine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care a învăţat-o aceleaşi obiceiuri rele cu care se îndeletnicea şi ea. Ducînd-o pe fiica ei într-o casă de desfrînare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă la pieire multe suflete omeneşti, înşelîndu-le, cu... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfânta Cuvioasă Taisia Ic_1008_SfTaisia2 139,00 lei 8 octombrie Într-o regiune a Egiptului trăia odinioară o femeie cu purtări rușinoase, lipsită de curăție și de sfială. Această femeie ducea o viață păcătoasă și, în loc să-și îndrepte calea, a învățat-o și pe fiica sa, numită Taisia, să-i urmeze exemplul rău. Când Taisia a ajuns la vârsta tânără, mama ei a dus-o într-o casă de desfrâu și a dat-o acolo în... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfânta Cuvioasă Taisia Ic_1008_SfTaisiav3 139,00 lei 8 octombrie Într-o regiune a Egiptului trăia odinioară o femeie cu purtări rușinoase, lipsită de curăție și de sfială. Această femeie ducea o viață păcătoasă și, în loc să-și îndrepte calea, a învățat-o și pe fiica sa, numită Taisia, să-i urmeze exemplul rău. Când Taisia a ajuns la vârsta tânără, mama ei a dus-o într-o casă de desfrâu și a dat-o acolo în... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfintii Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie si Aristobul Ic_1031_SfApostoli 139,00 lei 31 octombrie Pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci: Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie si Aristobul Sfântul Mucenic Epimah era de neam din Egipt şi din părinţi creştini. El încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu şi, Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie, urmând Sfântului Ioan Botezătorul, şi a petrecut multă vreme în muntele... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfintii Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie si Aristobul model Athos Ic_1031_SfApostoliAth 139,00 lei 31 octombrie Pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci: Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelie si Aristobul Sfântul Mucenic Epimah era de neam din Egipt şi din părinţi creştini. El încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu şi, Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie, urmând Sfântului Ioan Botezătorul, şi a petrecut multă vreme în muntele... Vezi
In stoc Icoane Octombrie Sfântul Mucenic Epimah Ic_1031_SfEpimah 139,00 lei 31 octombrie Sfântul Mucenic Epimah era de neam din Egipt şi din părinţi creştini. El încă din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu şi, Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie, urmând Sfântului Ioan Botezătorul, şi a petrecut multă vreme în muntele Pilusiului. Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfantul Arhanghel Gavriil, model bizantin Ic_1108_SfArhGavriil 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfantul Arhanghel Mihail, model bizantin Ic_1108_SfMihail 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil Ic_1108_SfMihailGavriil 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfinților Îngeri este serbat de Sfânta Biserică cu cinste aleasă, urmând predaniilor Sfinților Părinți insuflați de Dumnezeu. Ei au îndepărtat demult rătăcirea celor care, în vechime, cădeau în greșeala închinării la îngeri, asemenea păgânilor și ereticilor care se închinau făpturilor în locul Făcătorului. Încă din Legea Veche, când... Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, model 3 Ic_1108_SfMihailGavriil3 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, model Athos Ic_1108_SfMihailGavriilAthos 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Ic_1108_SfMihailGavriilMSP 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
-5% In stoc Icoane Noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, model 2 Ic_1108_SobSfMihailGavriil2 132,05 lei 139,00 lei 8 noiembrie Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri Vezi
In stoc Icoane Decembrie Sfantul Cuvios Patapie Ic_1208_SfPatapie 139,00 lei 8 decembrie Acest fericit Patapie s-a nascut din părinţi creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în vîrstă desăvîrşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsînd casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Vezi